Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Sicario: Day of the soldado este o continuare mai pe ocolite a primului Sicario, spun pe ocolite pentru că regizorul este altul, iar actrița principală și-a văzut de treabă și nu a participat la Soldado.
Dar se reîntorc Josh Brolin (foarte prolific în acest an) și Benicio Del Toro într-un film care se ia la trântă cu problema cea mai fierbinte a ultimilor ani, terorismul.
Soldado începe într-un mare fel, cu câteva secvențe brutale, terifiante, care arată realitatea crudă a terorismului, dar nu sub umbrela propagandei specifice americanilor, gen ei sunt răi, noi suntem îngeri, ci prezintă pe șleau baza terorismului, niște dobitoci care se aruncă în aer ucigând oameni nevinovați care nu au nici cea mai mică legătură cu războaiele fabricate în mintea spălaților pe creier care au impresia că dacă se împrăștie în 72 de bucăți de carne vor primi 72 de virgine în ceruri.
După o astfel de acțiune groaznică facilitată de cartelurile de droguri mexicane care au trecut granița, pe ascuns, niscai teroriști, guvernul american pune la cale un plan de bătaie prin care să semene teroare în rândul drogangiilor.
Și cum nu trebuie să se afle că unchiul Sam își bagă coada pe unde nu trebuie, este chemat la datorie Matt (Josh Brolin) căruia nu îi este frică să se murdărească de sânge pentru a-și duce la bun sfârșit misiunea, orice misiune, pe care o primește.
Planul născocit constă în răpirea fetei unuia dintre cei mai barosani lorzi mexicani și aruncarea pisicii în curtea cartelului advers pentru a isca un război între mafioți, facilitând astfel intervenția americană.
Este cooptat să tragă la căruță și Alejandro (Benicio Del Toro) care are un dinte stricat împotriva lordului vizat, fiind cel care, atenție, spoiler dacă nu ați văzut prima parte, i-a trimis la cele cerești familia.
Soldado nu este un film confortabil de urmărit, nu este făcut cu scopul de a distra lumea pentru două ore la cinema, ci are un mesaj clar de transmis și o face direct, fără ocolișuri mieroase, nu scutește spectatorul de imagini oribile, ci îl tratează ca pe o ființă cu creier, matură, capabilă să facă față unei realități care devine tot mai pregnantă în ultima vreme.
Filmul pictează o atmosferă mohorâtă, distrugătoare de orice rază de speranță, care-ți suge orice miligram de bucurie din suflet și te epuizează psihic prin imaginile crunte și violente, dar nu de dragul de a șoca inutil, de a glorifica violența și a distra mononeuronalul din scaun, ci pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la impactul devastator pe care-l au aceste războaie debile asupra persoanelor nevinovate, atrase fără voia lor în această lume nemiloasă.
Acțiunea este intensă, atroce, fioroasă, dar niciodată gratuită, ci completează perfect povestea, te aruncă în mijlocul scandalului și te face să îți dai seama ce norocos ești că nu te-ai născut prin acele zone.
Soldado poate că nu arată la fel de bine ca primul Sicario, nu-i mai avem pe regizorul Denis Villeneuve și directorul de imagine Roger Deakins, dar secvențele aduse la viață de Stefano Sollima, aflat la primul lui film hollywoodian, reușesc să transmită aceeași angoasă, aceeași senzația amară pe care o ai când îți dai seama la ce nivel al decadenței a ajuns umanitatea.
Deși scenariul este semnat de același Taylor Sheridan, povestea este mult mai îmbârligată decât în primul film și nu curge deloc în direcția tipic americană, cu finaluri fericite și previzibile, cu pupături și urături de bine, ci surprinde tocmai prin faptul că nu se poartă cu mănuși delicate de chirurg și o ia, pe alocuri, în direcții total neașteptate.
Filmul nu prezintă veșnicul război între bine și rău, ci între rău și mai rău, nu avem băieți buni aici, ci doar unii mai puțin răi ca alții, iar actoria este la cel mai înalt nivel, Benicio Del Toro pare croit perfect pe acest rol, știi că este un personaj fără scrupule, care ar ucide un copil în pântecele mă-sii dacă este nevoie, dar care are și o busolă morală pe care o mai verifică din când în când și ajungi să îl urăști, dar să își empatizezi cu el, înțelegându-i motivele, dar nu și acțiunile, cel puțin nu pe deplin.
Sicario: Day of the soldado nu este la fel de bun ca primul Sicario, păcătuiește acolo unde o fac multe filme, la final, care este nesatisfăcător și un pic nerealist, deși aici pot spune că nici nu am avut parte de un final adevărat, fiind lăsată veșnica portiță pentru o nouă continuare și am rămas cu dumicatu-n gură, fiind nevoit să aștept alți câțiva ani pentru a degusta cu adevărat îmbucătura de fine dining.
Deși la ce promite o posibilă a treia parte, aș aștepta cu bucurie câțiva ani.
Una peste alta, Soldado este o experiență greu de digerat, nu pe gustul tuturor, dar este revigorant să mai urmăresc și ceva înfipt cu picioarele în realitate și care nu are masculi în izmene care zboară sau domnișoare cu pieptul impenetrabil de gloanțe.
M-a surprins plăcut, pentru că nu mă așteptam să fie prea bun din cauza lipsei nucleului principal care a stat la baza primului Sicario, dar finalul cam împiedicat și un coș de pe fața lui Josh Brolin care a cauzat câteva probleme (minore) de continuitate mă fac să îi dau un 8.
(4 / 5)
Trailer:
