Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Die hard, ups, am greşit mileniul, Skyscraper este cel mai recent film în care Dwayne „The Rock” Johnson îşi flexează muşchii.
Aici îl interpretează pe ologul Will, un fost militar rămas beteag după ce un ciumpalac s-a jucat cu TNT-ul în ţărână, şi care acum se ocupă cu evaluarea sistemelor de securitate ale diverselor obiective turistice şi nu numai.
Un miliardar chinez grandoman a avut de cheltuit niscai mărunţiş uitat prin buzunare şi îşi trage cea mai înaltă clădire din lume care face pipi de la distanţă pe Burj Khalifa şi cum o astfel de construcţie necesită şi niscai sisteme de securitate sofisticate, cade în sarcina lui Will să le evalueze şi să dea cu pixul că sunt suficiente pentru a asigura protecţia mulţimii de gură-cască a uimire care se preumblă prin clădire.
Acum nah, dacă toate ar merge ca pe roate, nu am avea un film. Se trezeşte un niscai nene rău şi banal să se ia la trântă cu miliardarul chinez din nişte motive din astea, simpliste, că doar nu se pune acum un astfel de scenariu să rupă gura târgului prin originalitate şi iată cum Skyscraper-ul titular începe să ardă.
Nu ar fi cine ştie ce problemă pentru Will că zgârie-nori (la propriu) se face scrum, doar că în clădire îi este captivă familia, una bucată nevastă faină, care a scăpat de mascatul din Scream (Neve Campbell) şi una bucată gemeni drăgălaşi.
Şi cum pentru Dom, pardon, Will (ce am de tot încurc personajele şi filmele?) familia contează cel mai mult, face pe dracu-n patru şi începe să înşire nemernici pe metru pătrat pentru a-şi salva familia.
Nu vă aşteptaţi la o intrigă sofisticată, scremătoare de dileme şi încurcături de sinapse, totul este previzibil încă înainte de a-ţi cumpăra popcornul, nici nu începe bine genericul şi deja ştii cine este trădătorul şi cum se va termina filmul.
Ce m-am aşteptat să se întâmple în film s-a întâmplat pas cu pas, fără nicio surpriză din punct de vedere scenaristic.
Dar sincer să fiu, nu am crezut că o să îmi placă atât de mult. Am urmărit doar primul trailer, atât, şi pot să spun că este unul din cele mai bune trailere pe care le-am văzut pentru că în afară de o singură secvenţă, se ştie care, nu a dat nimic din acţiune. Bun, nu în sensul că te face să zici wow, ăsta e film de neratat, ci pentru că nu îţi prezintă tot filmul pe tavă.
Şi ca un mic spoiler, şi acea secvenţă prezentată în trailer are o altă desfăşurare în film, de fapt în trailer sunt multe scene care nu se regăsesc în film.
Astfel, am putut să fiu luat prin surprindere de scene de acţiune nemaipomenite, din punctul meu de vedere, mai ales pentru unul căruia îi este frică de înălţime, Skyscraper a fost destul de terifiant pentru că reuşeşte să creeze o senzaţie cruntă de teroare generată de înălţimi ameţitoare.
Efectele sunt de înaltă clasă (cea mai mare parte, să nu le laud chiar pe toate), de la minunea arhitecturală care te va lăsa mască de uimire până la dezmăţul generat de flăcări care nimicesc totul în cale, de la mai sus menţionatele atârnări şi sărituri la înălţimi zbârlitoare de păr pentru cei cu inima slabă până la o secvenţă hipnotică aducătoare aminte de John Wick.
Ori am fost eu într-o dispoziţie prea bună de m-au fascinat anumite cadre şi imagini, ori Skyscraper chiar este făcut cu multă migală, ori mă aşteptam la un rateu astfel încât surpriza plăcută a amplificat experienţa urmăririi filmului.
După ceva laudă, să dau şi cu niscai noroi, aşa cum spuneam la început, scenariul nu este deloc punctul forte al filmului, deşi clădirea se vrea cea mai sigură din lume, colcăie băieţii răi nestingheriţi mai ceva ca hoţii în parlament şi deşi Will are lipsă un picior, s-ar putea lua la trântă, cu succes, cu un supererou.
O fi adrenalina generată de gândul că familia e în pericol dătătoare de forţe suplimentare, dar nici chiar aşa.
Nu că m-aş fi aşteptat la prea mult realism, dar trebuie să mă iau de chestia asta.
Deci scenariu ridicol, bifat, răufăcător născut din clişee şi mort în uitare, bifat, replici scurte de limbă de lemn scuipate de Will la fiecare pas, în încercarea de a-l copia pe John McClane, bifat (încearcă Will câte ceva, dar departe de clasicul yippie-ki-yay mother…), actorie meh, bifat.
Să revin la alte bile albe, aşa, succint, Will rezolvă toată treaba fără puşcoace (banda adezivă este la putere, lăsaţi bătrânii, cine n-are bandă adezivă, să-şi cumpere), uneori şi alţii sunt eroii în film, nu numai el, scenariul încearcă să fie pe alocuri inteligent, picurând câteva informaţii care vor fi utile spre final, are şi ceva momente emoţionante (chiar dacă sunt trucuri ieftine, când pui nişte copii în pericol, automat iese ceva dramatism de efect).
Una peste alta, Skyscraper îşi merită banii şi nu îmi vine să cred că spun asta, o să îl revăd în cinema pentru că experienţa acelor înălţimi ameţitoare se vede cel mai bine pe un ecran imens, mă ia cu frisoane doar la gândul cum ar arăta în IMAX.
De menţionat în final că Skyscraper are o audienţă precisă, chinezii, fiind special făcut pentru ei (banii lor), dar asta deja nu mai este ceva deranjant, a devenit normă în zilele noastre.
Îmi e şi ruşine de nota pe care i-o dau pentru că sunt conştient că este un film fără cine ştie de personaje memorabile, fără scenariu solid, fără performanţe actoriceşti de excepţie, este un simplu film tâmp, stupid, nerealist, distractiv, care nu plictiseşte, vizionabil cu lumina stinsă şi lacătul pus la mansardă şi cu creierul lăsat să se odihnească 2 ore, dar care pentru mine a fost fix yingul pentru yangul meu răvăşit de o zi nasoală în care aveam nevoie doar de relaxare.
Fără alte adăugiri, nota 8 pentru Skyscraper.
(4 / 5)
Trailer:
