Snake Eyes

Snake Eyes ne propune o incursiune în universul G.I. Joe, dar se rupe de filmele anterioare care n-au fost cine știe ce, chiar dacă prin ele și-au făcut simțită prezența alde The Rock sau Bruce Willis.

După cum sună titlul, avem parte de povestea de origine a lui Snake Eyes jucat de Henry Golding (The gentlemen, Last Christmas). Pornim din copilăria acestuia presărată cu tragedii pentru că se pare că nu iese nimic bun din viața ta dacă nu ai avut parte de multe belite traumatice în trecut. Așadar tac-su dă prost cu zarul la barbutul vieții și ăsta mic rămâne pe drumuri doar pentru a-l regăsi peste zeci de ani ca un adult care își câștigă existența din lupte ilegale.

Salvarea lui vine de la un japonez yakuzar care-i propune contractul vieții și promisiunea că îl va găsi pe ucigașul tatălui său.

Zis și făcut. Doar că slujba primită nu-i deloc una cinstită, plus de asta Snake Eyes este luat în bășcălie de ceilalți japonezi care nu-l prea văd cu ochi buni.

Acțiunea pornește când Snake Eyes se bagă între două clanuri ale mafiei japoneze, pe de o parte ar sta cu șeful actual pentru că i-a promis răzbunare, pe de altă parte s-ar da cu Tommy, membru al altui clan, unul care nu umblă cu ilegalități.

Undeva în Snake Eyes este ascuns un film interesant de acțiune dar să dea dracul că eu nu l-am văzut din cauza modului idiot în care este filmat totul. De bază este nenorocita de tehnică aberantă shaky cam.

Jur că ăla care a manevrat camera de filmat a dat iama în noptiera soției sale, i-a găsit vibratorul negru de 25cm și, curios fiind, l-a dosit adânc de nici proctologul nu-l mai scoate, bașca l-a lăsat pe intensitate maximă și alimentat de reactorul cu putere infinită de la Stark Industries. De ce mi-am pictat această situație în minte? Pentru că imaginea tremură incontrolabil și amețitor nu doar în timpul scenelor de acțiune, ci chiar și în momente de acalmie.

Nu glumesc și nu exagerez, aveam impresia că toate camerele de filmat sunt așezate pe un pat de apă pe timp de cutremur, așa tremură imaginea.

Asta este dovada mai multor lucruri.

Unu la mână ar fi un regizor nu prea priceput (ăsta a regizat „capodopere‟ ca Allegiant și RIPD) care habar n-are ce face.

Doi la mână, sunt ascunse dublurile actorilor, precum și coregrafia ridicol de slabă pentru că nu am priceput mai nimic din ceea ce se întâmpla pe ecran. Flutură personajele din săbii de mama focului și dușmanii cad ca secerați dar fără să văd efectiv ce sake-ul meu expirat s-a întâmplat, că tăiați nu sunt pentru că săbiile n-au strop de sânge pe ele.

Nu îmi vine să cred ce plictiseală de film au creat americanii. Nu îmi imaginam că o producție cu ninja poate să mă aducă în pragul somnolenței din cauza unui scenariu insipid. Trei sferturi din film mă bate la cap cu repetiția exasperantă a laitmotivelor onoare, loialitate și cinste. Știu că asta este baza culturii japoneze, dar ce pretenții să avem de la niște americani să scrie un scenariu competent care să surprindă așa cum trebuie aroma unei civilizații pe care n-au înțeles-o. Snake Eyes este o nouă dovadă de ipocrizie a Hollywood-ului care se preface că vrea să fie divers, aduce personaje multiculturale pe ecran, dar în spate tot albi regizează și scriu.

Oare le era greu să aducă un japonez care să le explice cum stă treaba cu yakuza și cu ninja? Culmea este că au avut un coregraf specializat pe arte marțiale și lupte spadasine, Kenji Tanigaki (care s-a ocupat de luptele din filmele Rurôni Kenshin), dar aici este de pomană din cauza nenorocitului de rating PG13 care nu dă posibilitatea unor lupte meseriașe, astfel încât a fost nevoie de shaky cam să ascundă faptul că ăia de fapt nu prea se bat, mai mult imită.

Snake Eyes ca film este slăbuț de tot, are un personaj interesant dar filmul se pierde într-un scenariu care nu știe în ce direcție să o apuce, ar vrea să fie cât mai realist, dar și-ar dori să o dea și în fantezie, astfel încât încearcă să împuște doi șerpi cu un foc, dar nimerește doar aerul.

Plus că din senin, pe la jumătate, introduce personaje suplimentare din acest univers, dar brusc și forțat, cu doar 2 replici explicative de mi-a rămas unghia înfiptă în scalp.

Din ce am putut distinge, filmul arată bine, costumele sunt cool, motocicletele șmechere, săbiile strălucesc, dar cam atât. Nici măcar prezența lui Iko Uwais (The raid 1: Redemption, The raid 2: Berandal)  nu salvează acțiunea filmului care rămâne una incoerentă din cauza stilului de filmare.

Pentru un personaj care nu vorbește, Snake Eyes în film turuie în permanență vrute și nevrute, replici cu pseudo profunzime care ar jigni cultura japoneză. Dar să zic că asta este pardonabil, Snake Eyes încă nu este acel Snake Eyes pe care îl știm.

Păcat de premisă că putea fi transformată într-un film spectaculos cu acțiune magnifică și incitantă dar deh, văd că unii regizori încă mai cred că este mișto să scuturi camera de o găsesc toți dracii și apoi să spui că ai livrat acțiune plină de adrenalină.

De actorie nu mai comentez, este suficient să spun că actrița de o joacă pe Akiko în primele 10 minute în care apare pe ecran are un accent japonez, apoi dintr-odată se transformă într-unul britanic de mă credeam într-un film cu Bond.

Acum că am mai scăpat de vertijul cauzat de vizionarea filmului, mă duc să îl supun pe Snake Eyes la 4 încercări pentru a-și dovedi loialitatea.

V-aș recomanda să stați pentru un end-credit scene, dar deja ăștia cu marketingul l-au arătat în trailere.

2 out of 5 stars (2 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Shivaay

Hai să bag un film pe sistem Taken cu bindi-n frunte, de peste 2 ore …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *