Space Jam: A new legacy

Space Jam: A new legacy sau cum ar spune neaoșul român: Jemu` cosmic: Ah, nu-i legat, este un remake al celebrei producții de acum un sfert de veac în care rolul principal i-a aparținut lui Michael Jordan.

Cine a văzut Space Jam-ul original, știe despre ce este vorba și în această upgradare la modernitate pentru că, în principiu, este fix același film, cu modificări nesemnificative pe ici, pe colo.

De data asta, baschetbalistul de vază care se transformă în actor este LeBron James care se autointerpretează într-un stil exagerat și parodic. Omu-i chitit prea mult pe baschet, așa că își cam neglijează puradeii, mai ales pe Dom, cel mic, pe care-l forțează să-i calce pe urmele sale mari, deși este clar că Dom nu este mare prieten cu baschetul, ci cu programarea. Dar LeBron nu și nu, el baschet, copiii lui baschet.

În fine, ceva circumstanțe nefericite puse la cale de un AI malefic denumit Al. G. Rhythm (Don Cheadle – No sudden move, Endgame) îi aduc în situația de a juca unul contra altuia într-un meci fantastic dus în lumea Looney World. Aici Dom are parte de tehnologie avansată în a-și crea echipa perfectă, în timp ce LeBron trebuie să se mulțumească doar cu personajele Looney Tunes, de la Bugs Bunny la Tweety, de la Speedy Gonzales la Road Runner.

Am rămas consternat când am văzut ce medie catastrofală are pe IMDB și cu câte note de 1 a fost procopsit Space Jam: A new legacy și am rămas un pic pe gânduri dacă să-l văd sau nu.

Dar mi-am făcut curaj și m-am înființat la datorie că doar cât de prost poate fi?

Povestea nu are nimic nou față de Space Jam din 1996, este doar o reinterpretare modernizată care beneficiază de avantajele tehnicii computerizate și nu m-a deranjat atât de mult trecerea personajelor la animația 3D, nu-s chiar atât de nostalgic încât să mă dau cu capul de pereți că nu mai desenate de mână, ci create digital.

Dacă Space Jam a fost ceva original pe atunci, cel de acum este doar o încercare nesimțită a celor de la Warner Bros de a-și face singuri reclamă brandului, filmul fiind mega meta, dar nu în sensul bun.

Aruncă spre noi, fără noimă, fără logică, fără vreun scop anume (în afară de acela mercantil), toate proprietățile intelectuale de marcă pe care le deține WB. Nu este scenă în care să nu vedem un Batman, o Wonder Woman, un Mad Max, un Matrix, ați prins ideea, filmul colcăie de easter egg-uri mai mult decât evidente, rivalizând cu Ready player one din acest punct de vedere.

Dar singura reacție trezită de asemenea giumbușlucuri de marketing a fost: Aha, și?

Și pe bune??? Warner 3.000? Serios? 3.000??? Alt număr nu ați găsit? Coincidență?

Cred că nici săracul Zack Snyder n-a scăpat de miștocăreală pentru că Space Jam: A new legacy ne bate la cap cum că la ei există un imens Serververse. Poate interpretez prea profund, dar poate a fost o palmă dată lui Snyder pe genul: Ia-o p-asta mister, facem toate universurile posibile, mai puțin pe al tău.

OK, a fost destul de drăguță revederea cu personajele copilăriei, că încingeam tubul catodic de se ardeau lămpile urmărind năzbâtiile acestor animale animate, dar povestea este seacă, vrea să aducă o tentă de emoție, dar totul este banal, previzibil și lipsită de inimă, din secunda 1 știi cum va decurge întreaga producție pentru că ai văzut fix același film, dar cu ochi de copil, acum mulți ani.

Nu știu, poate va prinde la generația puștană de acum, dar m-aș mira ca mucoșii cu pupilele dreptunghi de la tablete și telefoane să fie atât de familiarizați cu aceste personaje, altele sunt la modă acum, mi s-a părut că filmul calcă mult pedala nostalgiei, dar fără a aduce ceva captivant pentru adulți. Nu mai ține șmecheria cu uite-l pe LeBron cum o dă parte-n parte cu desenele animate.

Și nu în ultimul rând, chit că nu este un film care să se ia în serios, Space Jam: A new legacy are un scenariu ridicol de prost, care are multe fracturi de logică.

Dau două exemple minuscule. La începutul filmului LeBron joacă baschet cu odraslele lui pe un teren care are un dispozitiv care le azvârle cu forță o minge de baschet de câte ori se aude cuvântul „ball‟. Motiv numai bun de câteva gaguri generate de înglobarea cuvântului ball în alte cuvinte. Însă de ce mașina azvârle o minge când se rostește „meatball‟ și nu și când se spune „basketball‟, n-am idee. Ba am, scenariu leneș.

La fel, cică Al. G. Rhythm a căutat foarte, foarte, foarte mult timp pentru a găsi jucătorul perfect pentru planul său. Serios? Pe unde dracului a căutat? Prin stepa argentiniană, prin deșertul saharian, prin înghețul din Antarctica? Păi dacă începea, logic, să caute prin NBA, l-ar fi găsit imediat pe LeBron James.

Wow, n-o fi Michael Jordan mare actor, dar LeBron James este de-a dreptul catastrofal, n-are nicio tangență cu interpretarea de orice fel, era Lemn Tănase în toate scenele, nici măcar varianta animată nu a transmis vreo emoție.

Ca element pozitiv trebuie să remarc, totuși, că filmul este bine realizat din punct de vedere tehnic, îți fură ochii cu multitudinea de culori și cadre fantasmagorice, dar dacă și aici dădea chix, ar fi fost chiar de râsul curcilor.

Cât despre comedie, 0 barat, n-am râs la nimic pentru că nici nu am putut să-mi dau seama pe unde ar fi putut fi glumele, atât de sec este pe partea de replici amuzante.

În final, Space Jam: A new legacy nu-i un film în adevăratul sens al cuvântului, ci mai mult o reclamă multimedia, un instrument de marketing prin care Warner Bros își promovează produsele și nimic mai mult, cam ca The emoji movie, dar nu la nivelul ăla de nesimțire.

Nu aveam mari așteptări de la film, dar rămâne totuși o mare dezamăgire că abia pot să înscriu un coș de 3 puncte.

1.5 out of 5 stars (1,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Spider-Man

Itsy bitsy spider, a venit timpul pentru Spider-Man, cel din 2002, ca pregătire pentru ăla …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *