Spider-Man: No way home

Cel mai așteptat film al anului 2021, de fapt, pot spune al perioadei de la începutul pandemiei este Spider-Man: No way home, film generator de atâta electricitate speculatoare încât deja devenise exagerată atenția pe care o primea pe social media.

Entuziasmul meu nu era atât de ridicat, fiind foarte circumspect, având încă vie memoria nereușitului Far from home.

Gata cu brațele lungi ale eschivării, nu vă mai arunc nisip în ochi și nu vă mai înnebunesc în anticiparea recenziei mele mult evoluate încât devine o nouă specie în materie de scris. Glumesc, desigur.

Bun, deci Spider-Man: No way home reia firul narațiunii fix de unde s-a terminat (nefericit) Far from home în care, înainte de a crăpa, antagonistul lasă un ultim mesaj răvășitor pentru al nostru Spider-Man, adică îi dezvăluie identitatea și toată lumea este acum cu ochii pe Peter Parker (Tom Holland – Cherry), mai ales că J. Jonah Jameson (JK Simmons – The tomorrow war) abia aștepta o asemenea pleașcă să o împrăștie drept știre zguduitoare.

Cum prostimea uită că el este un fucking Avenger și tocmai a ajutat la salvarea unei jumătăți de univers, Peter este hărțuit din toate direcțiile ca ultimul găinar jumulit de pene din naștere.

Neavând altă rezolvare, Peter se duce cu coada-ntre picioare la Dr. Strange (Benedict Cumberbatch – The courier) pentru a găsi soluția salvatoare, adică o vrajă spălătoare de amintiri care să-i facă pe toți să uite că Peter Parker este Spider-Man.

Deși Peter este un adolescent genial, scenariul îi paralizează temporar creierul și în loc să le spună celor iubiți, din nou, că este Spider-Man, îl zgândăre pe Dr. Strange cu tot felul de solicitări tembele de-l deraiază pe vrăjitorul suprem în timpul prestării muncii și astfel pocește vraja.

Efectele sunt dintre cele mai nasoale. Granițele dintre multiplele universuri sunt rupte și pe acolo încep să curgă și să se prelingă răufăcătorii lui Spider-Man. Cum care răufăcători? Ăia din filmele care nu-s în MCU.

Amu` n-am idee cum să abordez tratamentul aplicat lui Spider-Man: No way home, fie ca atare, ca film de sine stătător în MCU, ceea ce nu este, pentru că așa n-are nicio logică, fie  luând în calcul supoziția scenariștilor că am văzut TOATE filmele live action cu Spider-Man din acest mileniu. Și nu numai. Aici s-a terminat și credibilitatea lui Kevin Feige care a declarat cu tărie ceva și acum văd că s-a sucit complet.

Să-mi fie cu iertare, dar Spider-Man: No way home nu este un film cu o poveste a sa, trișează la greu pentru că nu-i decât un „fan service‟ de la început până la sfârșit. Și faptul că pentru a-l înțelege este necesar să urmărești alte 5 filme anterioare care nici măcar n-au legătură cu MCU, dovedește o lene imensă din partea scenariștilor care n-au niciun respect pentru publicul larg, practic se adresează doar fanilor fideli, asta pe de o parte, iar pe de altă parte, acest giumbușluc i-a scăpat de munca de a veni cu o poveste adevărată care să necesite construcția unor noi personaje sau stabilirea unor relații care să dăinuie în viitor. De unde atâtea pretenții, doar s-au bazat pe munca altora.

Au adus răufăcători din filmele nonMCU pe capul lui Spider-Man și acum acesta trebuie să găsească o modalitate de a scăpa de ei și de a-i trimite înapoi în gaura interdimensională primordială din care au venit.

N-o să dau spoilere cu privire la cine apare sau cine n-apare în film, deja s-a speculat atât de mult pe acest subiect încât pot să apară toți sau poate să n-apară niciunul.

Norocul meu a fost că m-am pregătit asiduu și am revăzut la grămadă toate filmele cu Spider-Man, astfel încât am putut urmări fără probleme prezența atâtor personaje care se cațără pe ecran fără să ne ofere prea multe amănunte.

Mă întreb oare ce-o pricepe unul de 15 ani pentru care Spider-Man începe și se termină cu Tom Holland?

Deci construcția personajelor este 0 barat, la asta au muncit scenariștii celorlalte filme.

Ah, și în afară de acest șiretlic rușinos, evident că nu putea lipsi umorul infecto-retard, de parcă mă uitam la un film scris de maimuțe pentru care rahatul aruncat în semenii lor reprezintă cea mai înaltă formă de comedie. Stupid, idiot, neavenit și lipsit de haz, comicul din film continuă trendul infantilizării excesive a MCU-ului.

Însă pot măcar să îl laud că injecțiile cu umor expirat nu-s în doze foarte multe, le concentrează în câteva momente și atât, în rest Spider-Man: No way home este un film destul de serios și emoționant pe alocuri.

Pentru cine a văzut toate filmele cu Spider-Man, deci și pentru mine, No way home atinge destule terminații nostalgice pentru că ăsta este marele, și singurul atu, al filmului. Neavând un piedestal scenaristic pe care să se urce singur, se agață de amintirile noastre cu filmele din era Sony (fără Disney implicat).

Deși se simte că este un film Disney care ține neapărat să-și umanizeze toți răufăcătorii din portofoliul său, Spider-Man: No way home are un dramatism lacrimogen la care nu mă așteptam. Doar speram, dar nu credeam că se va și întâmpla.

Dar și aici, pentru efect maxim, trebuie să posezi cunoștințe preexistente, altfel impactul emoțional va lipsi cu desăvârșire și n-o să ai idee de ce se jelesc oamenii prin film. Oricum, la acest capitol scenariul este manipulativ. Eficient, dar manipulativ.

Acțiunea este grandioasă, fiind o reușită din acest punct de vedere, iar confruntarea lui Peter cu diverși antagoniști răsăriți din neant în calea lui este una distructivă și impresionantă vizual. Filmul este aproape perfect tehnic dar mai miră pe cineva asta?

Merită filmul tot hype-ul din jurul său și toată anticipația ce aproape stătea să bubuie? Depinde pe cine întrebi.

Pentru mine răspunsul este nu, producția de față nu este film adevărat, seamănă cu o vizită la un salon de masaj cu happy end unde ți se fac toate poftele, dar serviciul pe care îl primești este unul reflex și automat. Plus de asta, fără să fie spoiler, că vuiește tot netul, este și un film de adio, știindu-se faptul că Spider-Man se va duce în universul Sony, cel cu Venom și în care deja Vulture a cerut azil.

Dezamăgit? Nu pot spune că sunt, pentru că deja mă obosiseră permanentele discuții și supoziții pe tema filmului și nici nu-s mare fan al filmelor Spider-Man în MCU.

Mă așteptam să fie un „fan service‟, ceea ce nu-i neapărat un lucru rău, dar nu credeam că va fi DOAR „fan service‟, fără o poveste reală. Ajunsese la un nivel atât de exasperant de replici meta încât tot ce mai lipsea era ca personajele să ne facă, în genul Deadpool, cu ochiul, plus că atât de mult se axează pe niște dialoguri jucăușe de se transformase la un moment dat în parodie, luând la mișto vorbe de duh cu implicații metaforice cărora le-au stricat semnificația.

Nu mă apuc acum să disec erorile logice din film, că-s multe, poate cea mai mare este de ce arată răufăcătorii atât de diferit față de iterațiile anterioare având în vedere că au fost smulși din universul lor fix înainte să moară.

Și cum nici Spider-Man: No way home nu a reușit să ducă la bun sfârșit Sinister Six, pentru că îi avem aici pe Green Goblin (Willem Dafoe – Togo), Doc Ock (Alfred Molina – Ralph breaks the Internet), Sandman (Thomas Haden Church – The Peanut Butter Falcon), Lizard (Rhys Ifans – The Amazing Spider-Man 1) și Electro (Jamie Foxx – Soul), doar cinci, completez eu sextetul și mă fac al 6-lea villain al filmului.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Recenzie video:

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

The pirates

The pirates (și atât, fără vreo altă referire geografică) este un film sud-coreean din 2014 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.