Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Itsy bitsy spider, a venit timpul pentru Spider-Man, cel din 2002, ca pregătire pentru ăla rătăcit ce nu găsește drumul spre casă.
În 2002 nebunia filmelor cu supereroi era încă departe de ce este acum, abia ce ieșise la finele mileniului 2 X-Men, o surpriză plăcută care a dus și la apariția acestui Spider-Man.
Mno, ce ar fi de spus despre povestea lui Peter Parker, că deja a fost prezentată pe ecrane de câteva ori în ultimele 2 decenii, însă trebuie să încerc să scriu ceva despre adolescentul timid interpretat de Tobey Maguire, cu al său unchi ghinionist Ben și a sa mătușă May tot mai tânără pe măsură ce trece timpul.
Pămpălău și firav, Peter suferă din amor de inimă rănită, că MJ (Kirsten Dunst – Hidden figures), vecina lui în camera căreia se hlizește des, nu îi dă atenție, deși el este în limbă după ea încă din copilărie.
Batjocorit la școală de malacii de serviciu, Peter își petrece timpul fotografiind. Singurul său prieten este Harry (James Franco – The disaster artist), fiu de mare magnat, Norman (Willem Dafoe).
În timpul unei excursii într-un muzeu cu păianjeni, papă-laptele nostru atrage atenția unei lighioane mutate genetic care-și înfige colții în pielea fină și netăbăcită a lui Peter.
Și de aici încolo totul este istorie, Marvel Comics băgându-și degetele în priză că au vândut drepturile pentru filmele cu Spider-Man celor de la Sony.
Regizat de Sam Raimi, Spider-Man este o producție devenită deja clasică în rândul filmelor cu supereroi pentru că este plină de magie, ceva ce azi le lipsește acestor producții.
Comparați reacțiile trecătorilor din filmele de atunci și din cele de azi când le iese în cale un supererou, atunci era uimire și minunăție, azi este doar: „Ah, iar au ieșit ăștia să se bage-n seamă‟?
Și sincer, deși l-am văzut, tot a reușit să îmi dea o senzație de noutate pentru că este așa făcut încât nu și-a pierdut nici acum farmecul.
Nah, tehnic arată destul de butucănos comparativ cu ce avem astăzi, tehnologia evoluând imens în 20 de ani, și asta se observă cel mai mult la salturile lui Spider-Man care-s clar realizate CGI și arată penibil, iar costumele par mai mult de un serial cu Power Rangers. Scriu aceste rânduri cu ochii de acum pentru că la vremea respectivă filmul a fost nominalizat la Oscar pentru efecte speciale.
Dar nu iau în derâdere acest aspect, nu îl folosesc ca șantaj pentru a-i ciobi din media finală.
Actorii își fac treaba la perfecție și sunt și credibili în rol, să-mi fie cu iertare față de Marisa Tomei, dar când te gândești la o mătușică, îți vine-n cap imaginea reprezentată de Rosemary Harris, nu te gândești la o MILF.
Tobey Maguire (la dracu`, omul ăsta n-a jucat în nimic din 2014 încoace să îi trec un alt titlu de film) este excelent în rol și, ce este cel mai important, este veridic, postura lui rușinoasă, aspectul fizic și bâlbâielile timide construiesc un personaj autentic fraier care-și cere bătaie.
Iar personajul negativ, Green Goblin, deși motivația îi este una banală și costumația ridicolă, este ridicat la un nivel superior de către interpretarea terifiantă a marelui Willem Dafoe (Togo).
Nu strică nici faptul că au distribuit în rolul lui MJ o actriță talentată, nu o prințesă Disney. Vă rog, nu vă enervați, fiți Zen. De ce? Eh, daya.
Spider-Man beneficiază de un scenariu echilibrat, bine lucrat, nu făcut pe genunchi la repezeală pentru a bifa anumite căsuțe obligatorii. Este și serios, pentru că are dramatismul inerent destinului arhicunoscut al lui Peter, dar este și zglobiu prin umorul deloc forțat, care vine natural, ca urmare a personalității de tăntălău pe care o emană Peter Parker.
Personajele principale sunt bine scrise, sunt complexe și complicate, deși la prima vedere nu par, însă evoluția lor și interacțiunile dintre ele scot la iveală noi și noi fațete ale acestora.
Fiind un film incipient, o naștere a unui personaj, acțiunea nu abundă așa cum sunt obișnuit acum, durează un pic până sunt clădite personajele, până când Peter devine Spider-Man în adevăratul sens al cuvântului, dar asta nu înseamnă că nu suntem supuși unui tur de forță în a doua jumătate a filmului.
Repet, nu mai arată atât de bine după 20 de ani, dar cel puțin scena podului rămâne tensionată și imprevizibilă (pe moment), iar exploziile luminoase și haosul creat de către Green Goblin asigură o permanentă agitație și un pic de necunoscut pentru că urmărindu-l pentru prima oară și neștiind benzile desenate practic totul poate fi posibil în film.
Violența nu-i prezentă la capacitate maximă, dar având în vedere că avem parte de un conflict mai mult intim și personal, între două personaje, care nu vizează distrugerea globală, nici nu era nevoie de sânge și brutalitate.
Spider-Man nu-i, totuși, lipsit de probleme, deși povestea este una clasică și actorii pe felia lor, am simțit în unele momente un ritm inegal și câteva scene inutile, care nu contribuie la caracterizarea personajelor sau la construcția poveștii, par mai mult un prilej pentru Sam Raimi de a-i da atenție lui Bruce Campbell a cărui prezență am descoperit-o acum, la revizionare, fiind și conștient de celebritatea lui, pe atunci habar n-avem cine este.
Oho, apropo de asta, ce de fețe cunoscute acum sunt pe acolo, dacă ai clipit le-ai ratat, dar am dibuit nume precum Joe Manganiello, Olivia Spencer și Elizabeth Banks (că tot am pomenit de Power Rangers).
Plus de asta, sunt momente de inconsistență logică, să dea dracu` dacă-mi dădeam seama de ce își slobozea Spider-Man pânza albicioasă în anumite direcții și, mai ales, unde erau construcțiile de care se lipea ea pentru a-i permite să se legene-n vânt.
Uneori m-a amețit cu camera ce zici că era prinsă în mijlocul unei partide de sex agitat dintre o tornadă zbuciumată și un tsunami turbat, și chiar dacă îmi dau seama că așa a înțeles regizorul să redea activitatea de huța-huța a lui Spider-Man, trec acest aspect la cele mai puțin plăcute.
Dar cam atât de rău despre Spider-Man, hai că nu m-am repezit să-l bombardez cu negativism, fiind și deschizător de drumuri pentru ce va urma în viitor.
Și gata cu primul Spider-Man, mă retrag în bârlog să-i țes filmului 8 pânze, râzându-mi în barbă de fericire că urmează Spider-Man 2.
(4 / 5)
Trailer:
