Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Înainte să pun luneta pe Stalingrad, dați-mi voie să mă amuz un pic de recenziile negative date de americani care nu au văzut deloc cu ochi buni propaganda rusească nerușinată din film, cum fac rușii nenorociți pe eroii invulnerabili, cum seceră ei zeci de inamici fără nicio zgârietură. Aloooo, ipocrizia vă sună, își vrea obiectul muncii înapoi. Păi Rambo ce făcea, mânca-v-aș hot-dog-ul nuclear? Păi Arnold cu agheul pe umăr ce trebăluia prin filme? Păi Chuck Nor….., ăăă, aici nu mai zic nimic.
Revenind la Stalingrad, filmul lui Fedor Bondarchuk, cel mai de succes film rusesc ca încasări, acesta prezintă o mică bucățică din lupta ce a avut loc la Stalingrad între, cine altcineva, ruși și nemți.
Însă producția ce a costat 30 de milioane de dolari nu se încumetă la bătălia cea mare, soldată cu 2 milioane de fatalități, ci se concentrează pe un mic grup de soldați ruși ce primește drept misiune apărarea unei clădiri, punct strategic în oraș, dincolo de care nemții ar avea cale liberă spre Volga.
În acest cadru restrâns, limitat la un mic cartier și câteva blocuri, are loc scandalul armat dintre cei doi inamici care, fie vorba între noi, nu au deloc cel mai mare chef de urmat ordine.
Liderul trupei de eroi, căpitanul Gromov (Pyotr Fyodorov din Ledokol și Avanpost), are greaua misiune de a uni diverși combatanți răzleți, ce au supraviețuit luptei inițiale, și de a crea un plan care să le aducă reușita foarte importantă pentru soarta războiului.
Cum trupele sunt plantate în mijlocul unui oraș populat, intervin la mijloc și câțiva civili de sex feminin care încurcă treburile în ambele tabere.
Este Stalingrad filmul de război cu cel mai șmecher scenariu? Ei aș, dar de unde. Este un film realist, fidel evenimentelor așa cum s-au petrecut ele? Să fim serioși, vorbim doar de-o propagandă rusă de manual care a generat niște secvențe complet absurde, rizibile de-a dreptul și lipsite de logică elementară, dar superbe vizual, care m-au zgâlțâit pe toate părțile. Râdeam, dar mă și minunam.
M-au deranjat aceste derapaje făcute pentru a picta în culori cât mai vii armata roșie? Nu foarte mult, voiam un film care să-mi satisfacă pofta de război și Stalingrad asta îmi oferă.
Deși efectele speciale sunt un pic plastifiate pe alocuri, în general ele arată impecabil și atenția pentru detalii este de apreciat. Am primit, în mare parte, cam tot ce-mi poftea inima de la un asemenea film, lupte crâncene corp la corp, explozii grandioase (și este una pe la început extaziantă până la orgasm vizual), avioane în picaj, ploaie de bombe, tancuri furioase, obuze mortale, ba chiar este aruncată la mijloc și o calamitate naturală, așa, pentru că s-a putut.
Regizorul demonstrează că a urmărit ceva filme americane la viața lui pentru că Stalingrad arată ca o producție foarte scumpă realizată cum trebuie, cu secvențe de acțiune bine cadrate, cu slow-motion-uri eficiente (deși se cam exagerează cu ele), cu camera de filmat plasată strategic pentru a oferi cel mai bun amplasament pentru a observa pe îndelete luptele și, de asemenea, mi-a plăcut modul subtil prin care prezintă contrastul dintre nou și vechi.
Era să scriu că tot decorul arată ca după bombardamente, dar apoi mi-am amintit că suntem în inima războiului, că tocmai de asta avem parte la tot pasul de clădiri dărâmate, praf, cenușă și moloz peste tot, de incendii care-și fac de cap și, în general, de o atmosferă încinsă la propriu în care moartea pândește de după fiecare colț.
Personajele nu sunt multe, fapt ce ajută filmul pentru că reușești să le cunoști, deși nu afli deloc multe detalii despre viața lor anterioară, totul este menținut la un nivel intim, atât acțiunea restrânsă, cât și participanții ce-ți par niște prieteni pe care nu i-ai mai văzut demult. Nu vă înșir alte nume de personaje în afară de cel al căpitanului Gromov, este suficient să scriu că pe partea rusească filmul se axează pe vreo 6 personaje, iar de la nemți accentul cade pe un ofițer care are un comportament nedemn de un arian, în sensul că nu este o bestie lipsită de compasiune, ci este prezentat mai uman și chiar simți compasiune pentru el, lucru greu de crezut despre un friț într-un film rusesc.
Tot uitam să scriu o chestie de aplaudat în aceste filme ce vin din mama Rusie, băi nene, aici când neamțul vorbește, apoi vorbește nemțește, când japonezul deschide gura, vorbele sunt în japoneză. Și, în cazul de față, în rol de nemți sunt, să vedeți mare belea, chiar actori nemți, nu ruși care pocesc germana. Americanii au multe de învățat de aici.
Ca fapt amuzant, în rolul neamțului principal îl găsim pe cunoscutul Thomas Kretschmann (în roluri mici în Dragged across concrete, Central intelligence, Avengers: Age of Ultron) care, șmecheria naibii, a mai jucat într-un Stalingrad, dar de data asta unul făcut de germani, fapt ce mi-a trezit interesul și acum trebuie neapărat să-l văd și pe ăsta.
Stalingrad nu-i tocmai realist când vine vorba de povestit faptele istorice, dar este un film bun care prezintă, dacă mai era cazul, absurditatea unui război în care mor milioane de oameni că așa vor niște descreierați aflați la putere. Aș fi vrut să tind spre ceva mai mare, dar lipsa emoțiilor finale mă oprește doar la un 8.
(4 / 5)
Trailer:
