Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Să mergem acolo unde niciun alt om n-a ajuns, la franciza care a făcut concurență lui Star Wars.
Și încep cu Star Trek: The motion picture, film apărut în 1979, la 13 ani distanță de la lansarea celebrului serial.
🎬 Star Trek: The motion picture – Premisă 📖
Un experimentat căpitan, Kirk (William Shatner), reușește să revină la comanda navei Enterprise, dându-l la o parte chiar pe cel pe care l-a recomandat, Decker.
Simte că doar el este capabil să conducă o expediție în necunoscut, înspre o amenințare terifiantă care se apropie de Terra pe care trebuie să o anihileze înainte de a nu fi prea târziu.
Deja câteva nave ale klingonienilor au fost pulverizate extrem de ușor de către această forță inimaginabilă, așa că nu-i timp de pierdut.
Se adună rapid toată floarea cea vestită a întregului echipaj, Spock (Leonard Nimoy – Invasion of the body snatchers), Sulu (George Takei), Uhura (Nichelle Nichols – Sharknado) și ceilalți pe care îi știm din serial.
Va reuși Enterprise să intercepteze la timp misteriosul inamic și să salveze Terra?
Bună întrebare.
💭 Star Trek: The motion picture – Comentariu 🍿
Nu voi face comparații cu cealaltă saga care începe cu Star pentru că deși ambele au ca subiect spațiul, abordările sunt total diferite.
Amândouă sunt SF, dar una este mai mult Science, cealaltă se concentrează pe Fiction.
Star Trek intră în prima categorie și asta se simte din plin în acest prim film realizat pentru marele ecran.
Ritmul este fantastic de lent, exagerat de lent, fenomenal de lent, atât de lent încât durează aproape 40 de minute ca Enterprise să părăsească parcarea spațială și să plece în misiune.
Am înțeles ideea din spatele ritmului de melc în comă, că era necesară reintroducerea în scenă a personajelor dragi și de prezentare a navei care arată foarte bine vizual, dar nici în halul ăsta.
Se întinde coarda prea mult, se tot învârte camera de filmat în jurul lui Enterprise de ajunsesem să-i cunosc toate compartimentele.
Începusem dracului să număr becurile de la reflectoarele care luminau nava, că era timp suficient să calculez și cât curent consumă.
Și o altă scenă interminabilă, la fel de enervantă, a fost pe la mijloc, când se ajunge la destinație și regizorul a simțit că este cazul să-mi arate toți cei 100 de kilometri ai navei extraterestre.
Mă repet, imaginea arată senzațional pentru un film apărut când încă nu-mi înmugurise craca în arborele genealogic al neamului meu, dar m-au plictisit enorm asemenea panoramări realizate doar de dragul de a umfla durata peliculei.
Aceeași senzație de uimire ar fi atins-o și dacă-mi arăta 10 minute cu Enterprise și 10 minute cu V`Ger, nu era nevoie de aproape o oră doar cu aceste două momente.
Cât despre poveste, vă spun direct, acțiunea este 0, nu se întâmplă nimic palpitant din acest punct de vedere, întreg scenariul se bazează pe dialoguri pline de miez filozofic.
Discuțiile dintre membrii de vază ai navei pe seama modului în care trebuie abordate anumite situații critice sunt doar un preambul pentru partea finală.
Aceste discuții generează tensiune palpabilă între personaje care se cunosc de mult timp și nici măcar glumele aruncate de dr. McCoy nu mai pot destinde atmosfera.
Contrele dintre ființele pe bază de carbon sunt ușurele când le compar cu confruntările verbale dintre oameni și inamicul nevăzut care are un scop bine definit de la care nu se abate.
Pe de o parte, avem suflete umane care amestecă la greu emoțiile în procesul cognitiv, ceea ce alterează rezultatul final, anume deciziile care nu-s deloc perfecte.
Pe de altă parte, avem de-a face cu o entitate rațională care se bazează exclusiv pe logică și care este incapabilă să înțeleagă utilitatea sentimentelor.
Și nu, aici nu este vorba despre Spock, deși s-ar încadra perfect în descriere.
Pe cât de sec este filmul pe partea de momente cinetice palpitante, pe atât de suculent este când vine vorba de fir narativ cerebral pentru că oratoria beligeranților este plină de inteligență filozofică.
Războiul dus la nivel de percepere a vieții, de conștientizare a scopului existenței și de stabilire a cutumelor după care să ne ghidăm destinul este unul fascinant.
Creierul a fost băgat în viteză warp pentru că a fost nevoie de folosirea multor sinapse pentru a pătrunde în semnificația cuvintelor și pentru a desluși diferitele concepte diferite prezentate de două entități cum nu se poate mai diferite.
Mi-a făcut o imensă plăcere să revăd atâtea fețe cunoscute cu care am crescut în copilărie și în adolescență, așa că aș fi prea subiectiv să comentez prestațiile actorilor.
Trebuie să menționez, însă, cât de înaintea vremurilor sale a fost această producție, una revoluționară la nivel social, nimeni de azi n-ar avea de cârcotit cum că nu există diversitate în film.
De fapt, mai mult de atât nu se putea pentru că sunt reprezentate toate rasele umanității aici.
Apropo de rase, de apreciat că extratereștrii vorbesc pe graiul lor, nu este engleza limbă de circulație cosmică, și asta conferă un sâmbure de realism producției.
Dar nu pot să nu remarc că scenariul a fost un pic nesimțit cu Persis Khambatta, actrița care a jucat-o pe Ilia. A ținut-o aproape tot filmul cu cracul gol de a tras-o curentul pe la șale.
Nu mă plâng, doar constat.
🏆 Star Trek: The motion picture – Verdict 👍 sau 👎
Nu este vreo reușită remarcabilă în franciză din cauza duratei excesive care a adus umplutură multă și de pomană.
Am priceput intenția, dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu și de acord.
Dezvăluirea monumentală de final nu-i chiar atât de zguduitoare că nu era foarte greu de anticipat, deci nu pot spune că-i imprevizibil.
Eu sunt în continuare bulversat de o chestie care mă deranjează enorm, poate fanii înrăiți ai francizei au o explicație coerentă.
Cum naiba reușeau cei de pe Enterprise să primească imagini din zone îndepărtate ca și când ar fi fost camere de filmat atârnate prin spațiu?
Luați exemplul de la început, cu navele klingoniene, avem o vedere exterioară cu ele când sunt prăpădite de inamicul nevăzut, nu pot decât să presupun decât că navele aveau dispozitive de filmat pe afară.
Dar când ele dispar, prăpădite de dușman, imaginea cu spațiul rămâne pe ecran. Păi de unde din moment ce nu mai erau camerele atașate de navă să transmită imagini?
Că doar nu era James Cameron pe acolo să tragă Avatar 1425 și s-a nimerit să filmeze fix în acea zonă?
Hai să trec la concluzie că m-am găsit și eu să fac pe chițibușarul chiar acum pe final.
Salvarea filmului a fost bătălia verbală plină de înțelepciune milenară dintre oamenii emotivi și entitatea rațională, altfel ar fi fost un eșec total.
Putea avea o durată de 90 de minute, nu de peste 2 ore, și ar fi ieșit ceva mai alert și mai captivant.
Așa, cu toată dragostea pentru personaje, nu pot să repar mai mult de 6 nave ale federației.
(3 / 5)
