Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
The rise of Skywalker pune capăt primei trilogii Star Wars creată sub papucul autoritar al celor de la Disney.
După The force awakens și The last Jedi, iată că Episodul IX a apărut într-un moment nu prea roz pentru Star Wars după eșecul de proporții numit Solo și recepția extrem de divizată a episodului anterior pe care unii l-au aplaudat pentru că a avut tupeu să-și asume niște riscuri, iar alții l-au hulit că s-a depărtat de la traseul obișnuit al acestor filme.
Filmul continuă povestea de la finele lui The last Jedi cu plângăciosul Kylo Ren (Adam Driver) determinat să devină liderul suprem și să calce totul în picioare, trecându-și inamicii prin sabia laser.
Doar că treaba nu este chiar atât de ușoară, chit că băiatul emo cel rău este penetrat de o forță impresionantă. Ca o mică acoladă, sugerez să facem chetă, că omu-i tare sărac, și să-i cumpărăm o mască nouă, să nu mai umble cu una second head.
Contra lui se pun personajele pozitive, trupa de răzvrătiți formată din deja îndrăgiții (care mai mult, care mai puțin) Rey (Daisy Ridley), Finn (John Boyega) și Poe (Oscar Isaac), cărora li se adaugă cutiile de tablă C-3PO, R2-D2 și BB-8, toată gașca fiind ghidată în lupte de către generalul Leia Organa (Carrie Fisher, fie-i țărâna ușoară).
Pe parcurs mai apar și alte personaje din filmele anterioare, pe unele le știți din trailer, pe altele nu, așa că nu mai insist asupra acestui subiect, deși unul din aceste personaje va juca un rol destul de important pe parcursul filmului.
Scurt pe doi, războiul ce pare iminent la începutul filmului între Ordinul Întâi și Rezistență devine o certitudine monstruoasă spre final, totul pe fundalul călătoriei unor personaje întru descoperirea sinelui și a genealogiei fizice, dar și intrinsece.
Să încep mai întâi cu laudele.
The rise of Skywalker este un film care arată maiestuos, din punct de vedere vizual este ireproșabil, că doar este Disney, de la efectele speciale grandioase și fără cusur, până la diversitatea planetelor și a personajelor secundare, de la cele de statură gargantuescă până la cele mai minuscule care populează acest univers, totul pe principiul: Câți bani putem cheltui pentru acest film? Câți puteți.
Acțiunea impresionează prin amploare, mai ales bătălia finală și, chiar dacă nu pare atât de bine închegată, reușește să asigure spectacolul plin de adrenalină pe care-l așteptam de la un asemenea film, deși, sincer să fiu, nu are acel moment memorabil cum a fost scena mirifică Holdo din The last Jedi.
Cum ne-a obișnuit universul Star Wars, nu lipsesc bătăliile navale spațiale la scară cosmică sau luptele cu săbii laser în care amenințarea unor membre tăiate planează la fiecare lovitură.
Un alt punct alb, și cu asta cam închei cu osanalele, este relația dintre personaje, le simți că sunt apropiate unele de altele, că suferă pentru durerea celorlalți, că între ele s-a creat o prietenie strânsă și că și-ar da viața unul pentru altul.
În schimb, spre deosebire de Rian Johnson cu al său tupeist și riscant The last Jedi (și în ciuda huiduielilor pe care și le-a atras, eu îl felicit), J.J. Abrams s-a întors drept regizor yesman pentru Disney cu The rise of Skywalker pentru că filmul este cea mai star-wars-istă producție din acest univers.
Practic J.J. Abrams, la ordinul indiscutabil lansat de Disney, a micționat și a umplut de fecaloame toată munca lui Johnson pentru că The rise of Skywalker este complet lipsit de testicule. Părea că șoarecele alerga după Abrams cu o listă în lăbuțe: Ai bifat asta? Dar ai făcut asta? Cu punctul ăsta cum stai? Ai rezolvat și cu asta? Ai momentul LGBT inserat? Încă nu? Păi ce mai stai, aruncă-l undeva, să iasă la socoteală, să nu supărăm pe nimeni.
Întoarce din drum căruța pe care Johnson a încercat să o transforme în mașină și să o ducă pe autostradă, iar Episodul IX o duce înapoi pe drumul de țară plin de hârtoape și transformă la loc universul Star Wars într-unul extrem de mic în care toată lumea e rudă cu toată lumea (mai avea puțin și ne spunea că C-3PO era tac-su lui Chewie și rezolvau toate neamurile) și în care totul decurge lin, fără dram de risc de frică să nu se supere vreun adolescent coșat și să nu mai cumpere 20 de bilete la film.
Scenariul este extrem de previzibil și mai cuminte ca un eunuc în mijlocul unui harem nud, nu calcă deloc pe lângă linia trasată de Disney speriat ca urmare a recepției negative din partea unei mâni de fani gălăgioși care au părut mai mulți decât au fost în realitate și în loc să meargă pe ideea creionată de Johnson, a aruncat la toaletă gândirea acestuia și a recurs la o mutare lașă, să dăm fanilor ceea ce vor, chit că asta nu servește întregii trilogii imaginate la început și nu realizează un ansamblu coerent, un tot unitar când sunt cumulate cele trei filme, de aceea nici evoluția unor personaje nu mai pare naturală, ci oarecum forțată să se potrivească acestui film ce reprezintă mai mult un curs de corecție decât o continuare fluentă.
Se vede de la o poștă că multe elemente au fost introduse forțat, doar de dragul de a satisface fanii, deși nu aveau ce căuta în poveste, că au încercat să elucideze toate misterele și să răspundă tuturor întrebărilor pe care anterioarele filme le-au lăsat în aer, deși unele dintre ele erau banale și fără legătură cu povestea de ansamblu, ce să mai, a fost cel mai „fan service” film din câte am văzut, făcut pentru a îmbuna furia nejustificată a acestora, în detrimentul realizării unui film epic care să finalizeze o trilogie așa cum ar trebui să o facă un astfel de film.
Ori de câte ori se întâmpla o chestie ce trebuia să pară neașteptată, reacția mea era: Mda, de ce nu mă miră că au făcut asta? Hai măi, serios? Dă-o-n artificii umede, că e prea de tot.
Hai că era să uit de umorul absolut jenant, nu mi-a venit să cred că scenariul a colcăit de glume ce niciun scuipat nu meritau pentru că erau atât proaste și enervante, dar aveau și cea mai proastă sincronizare, picau fix în momentele de cafteală ce periclita viața personajelor, dar ele aveau chef de șotii exact atunci. Chestia asta a făcut ca filmul să cadă-n derizoriu.
Tocmai de asta nici atmosfera sumbră și întunecată, plină de amenințări tenebroase, nu a mai avut efectul scontat, din cauza dumelor rahitice preluate parcă din MCU.
Prin urmare, din cauza acestor giumbușlucuri inutile, pentru mine The rise of Skywalker a fost lipsit de emoție, chiar dacă se preta în destule momente la juisări oculare, pur și simplu nu am simțit nimic în suflet care să mă determine să dau drumul fântânilor lacrimare. Nici măcar în momentul pe care cu toții îl așteptam și știam că va veni.
Per ansamblu The rise of Skywalker nu este un film prost / slab, dar este dezamăgitor pentru mine, departe de renumele de Star Wars și nedemn de a fi un episod al acestei saga ce dăinuie de decenii, are noroc că există Solo, altfel lua cea mai mică notă din calupul nou de filme din acest univers. Probabil o să dau amețeli unor sprâncene ridicate prea sus, dar nu pot să mă prefac că m-a dat pe spate, The rise of Skywalker este un film superb vizual și cam atât. Nota 6.
Disney trebuie să se scuture de mantia asta a previzibilității cuminți și să ia taurul de coarne și să aducă filme curajoase care să extindă acest univers, cum a fost Rogue One, să mă mai lase dracului cu toate rubedeniile Skywalker, Solo și alte nume ce nu le voi scrie, deși se cam subînțelege din trailer. Rian Johnson pornise bine pe acest drum dar nah, J.J. Abrams a dus universul cu doi pași-lumină înapoi. Plus că le trebuie și o echipă nouă de graficieni, pentru că era să pun greșeală posterul de la The force awakens pentru că este identic cu cel de la The rise of Skywalker.
(3 / 5)
Trailer:
