Suzume

admin 24/04/2023 Animation, Filme asiatice 2 Comments 216 Views

După ce am jelit de mama focului la Your name, nu puteam rata Suzume, film scris și regizat de același Makoto Shinkai.

🎬 Suzume – Premisă

Cea care își oferă numele drept titlu pentru această peliculă este o adolescentă ca oricare alta.

Nu pot spune că este ceva special la ea, mai ales în lumea anime-ului în care personajul principal mai mereu are un părinte lipsă.

Suzume este orfană de ambii părinți, deși nu ne este pomenit nimic de tată, cert este că mama este moartă.

Într-o bună zi, destinul o aduce pe Suzume în fața Făt Frumosului Souta care-i îmbujorează fața instantaneu.

Acesta caută niște ruine și, în mod special, o poartă.

Suzume, fiind o fată cu scaun la cap și bine crescută, îl ajută, dându-i indicații prețioase.

Dacă tot ce am scris până acum sună destul de banal, oho, fiți pe pace, că abia de acum încolo urmează partea interesantă.

În Suzume nimic nu-i cotidian pentru că în momentul în care poarta respectivă este deschisă explodează adevărata premisă și filmul ne poartă într-o călătorie fantastică.

💭 Suzume – Comentariu 🍿

Anime-ul japonez lovește din nou cu un film fabulos din toate punctele de vedere.

Habar n-aveam că este regizat de același artist, că merită să-l elogiez așa, care a semnat și Your name.

Cât despre poveste, am intrat în orb, nici măcar un trailer nu am văzut.

Iar filmul m-a cucerit cu imaginația lui încă dinainte să apară titlul acestuia pe ecran.

Se folosește excelent de basmele japoneze, unele care atribuie o origine diferită cutremurelor, nu cea științifică.

Și asta dă naștere unei avalanșe de elemente mitologice și supranaturale care se combină perfect cu povețe filozofice, dar cu aplicare practică, despre viața noastră, a oamenilor.

Nici nu aș vrea să dau mai multe detalii despre ceea ce se petrece în Suzume, vă las plăcerea să descoperiți singuri povestea și să fiți uimiți de creativitatea fascinantă de care dă dovadă scenariul.

Avem porți spre alte lumi, viermi uriași, obiecte inanimate care capătă suflu, ce pisicii mei să vă mai scriu pentru a vă convinge să urmăriți acest film?

Suzume impresionează la nivel vizual, fiind superb colorat și animat, cu o atenție la detalii demnă de un chinez gârbovit.

Am sesizat uneori niște amănunte minuscule ce puteau fi ușor trecute cu vederea care m-au determinat să-i aplaud pe animatori.

Conceptele prezentate de către film mi-au făcut inima să tresalte și creierul să cugete intens pentru că reprezentau ceva nemaivăzut.

Cel puțin nu de către mine, un neofit în cultura japoneză, care nu știe prea multe despre ei, doar despre samurai și muntele Fuji.

Cât despre partea cărnoasă a filmului, cea intelectuală, ei bine, Suzume excelează și aici pentru că este extrem de serios și orientat mai mult către adulți.

La noi are rating AP-12 și pe bună dreptate, deoarece nu-i un film tocmai potrivit pentru un copil care crede, încă, în Zâna Măseluță și Moș Crăciun.

Abordează niște teme mature, cu implicații serioase în dezvoltarea mentalității, unele pe care nu prea ai cum să le înțelegi la o vârstă atât de fragedă.

Avem mesaje cu privire la moartea celor dragi, ce înseamnă familia, ce contează în această viață efemeră sau ce reprezintă un sacrificiu adevărat.

Și încă nu am acoperit toată plaja simbolisticii care colcăie în fiecare scenă și care se încolăcește în jurul creierului, aproape îngropându-l cu atâtea pilde și povețe, unele subliminale, altele evidente.

Se duce până într-acolo cu complexitatea poveștii încât am sesizat și boabe de ……. ah, dar mă abțin să menționez un film de care mi-a adus aminte, că ar putea fi interpretat ca un spoiler.

Paradoxal, deși este destul de evident ce se petrece, povestea se scaldă și în ambiguitate pentru că nu îți explică prea pe îndelete anumite evenimente sau scopul unor personaje.

Rămâne în sarcina privitorului să se autoelucideze, dar nici nu este foarte dificil, oricum pe parcurs firul narativ devine din ce în ce mai clar.

Are și câteva surprize care pică abrupt pe capul nostru, de ni se zguduie întreaga fundație construită cu migală, dar asta imprimă o tentă binevenită de imprevizibil.

Să nu credeți că este sumbru cap-coadă, nu, are și momente jucăușe, care au amuzat întreaga audiență, și aici autoarea zâmbetelor este o pisică.

Nu mai zic că pe partea emoționantă Suzume joacă la rupere cu sufletul meu, n-am putut sta piatră uscată mai ales în actul final.

O contribuție importantă o are și coloana sonoră, în special o piesă care m-a atins prin partea cu îngânatul melodios, deși nici bucata cântată cu versuri nu-i de neglijat.

N-am putut să-i rezist, a deschis cu succes digul construit în fața glandelor lacrimale și am ieșit de la film cu broboane apoase în ochi.

Și coincidență sau nu, afară ploua, un aspect care a crescut și mai mult impactul filmului, mai degrabă al experienței personale, pentru că în Suzume ploaia joacă un rol important.

🏆 Suzume – Verdict 👍 sau 👎?

Când nu am ce reproșuri reale să-i găsesc unui film, mă transform într-un chițibuș chitit să găsească măcar unul singur, indiferent de cât de mic ar fi.

Și în Suzume să zic că prea sunt unele conveniențe exagerate, prea se găsesc oamenii ușor în ditamai orașul sau fac rost în mijlocul pustietății fix de obiectul de care aveau nevoie.

Dar asta nu are nicio influență în verdictul meu final pentru că Suzume este excepțional ca poveste, animație, scenariu, imaginație și orice mai vreți voi.

Nu am scăpat din vedere nici omagiul adus marelui Miyazaki. Sau poate n-are legătură cu el, pur și simplu filmul fiind plasat, fără vreo însemnătate anume, în Prefectura Miyazaki.

Și gata, am terminat de așternut gândurile despre acest film, acum rămân cu amintirea lui în cap pentru o bună bucată de timp, deoarece m-a convins să-i încui 10 uși buclucașe.