Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
(3 / 5)
Synchronicity este un film care atacă eterna problemă a călătoriei în timp și a paradoxurilor create. Aș putea să copiez review-ul unor filme precum Predestination sau Time lapse, că nu ar fi mare diferență, ideea de bază e aceeași, don`t fuck with time.
O să trag o trăncăneală mai scurtă, sper.
Pornim în mijlocul unei încercări puse la cale de Jim împreună cu Chuck și Matty de a deschide o gaură de vierme, încercare eșuată. Și cum sursa de energie de care au nevoie este una extrem de rară, trebuie să apeleze la un sponsor nemilos, Klauss, care deține singura companie care produce acel MRD atât de necesar alimentării mașinăriei.
În scurt timp suntem puși în fața unei noi încercări aparent nereușite, însă la o atentă examinare, se pare că totuși gaura de vierme s-a produs întrucât din neant s-au trezit cu o floare rară, o dalie cu un anume cod de identificare.
Te miri, abia aștepți să vezi care-i treaba cu floarea, dar nu durează mult și Jim dă nas în nas cu Abby, una bucată fătucă sexoasă după care i se aprind toate călcâiele doar ca să afle că e amanta lui Klauss, din una în alta, ajung în apartamentul ei unde ghiciți ce floare șede falnică în văzul tuturor?
Băi, dar deștepți mai sunteți. Da, fix dalia cu același număr de identificare precum cea venită prin gaura de vierme.
Din momentul acesta lucrurile încep să o ia razna și nu e mare secret că avem de-a face cu călătorii în timp și multiple personificări ale aceluiași caracter.
Însă mare lucru nu se schimbă, practic din momentul acesta camera se dă cu câțiva metri mai în spate ca să cuprindem mai pe îndelete povestea și să vedem și alte perspective.
Ce vreau să spun cu asta? Gata, ajunge, tac mâlc, că deja stric tot farmecul durerilor de cap și scărpinăturilor în creștet și înjurăturilor scăpate printre dinți generate de vizionarea filmului pentru că ba uneori nu-l pricepi deloc, ba alteori îți dai seama că ești prost că nu te-ai prins de anumite chestii, apoi iar nu mai înțelegi nimic ca imediat să te iei la palme că ești cretin.
Mă rog, aceleași reacții generate de astfel de filme care te învârt de colo până colo și te amețesc de nu mai știi pe ce lume te afli.
Trebuie să belești ochii la orice detaliu care ți se pare extrem de neimportant pentru că mai târziu în film îți vei da seama ce rol vital are în desfășurarea acțiunii.
Synchronicity are o povestea lipsită de acțiune, totul se bazează pe cuvinte și teorii care de care mai halucinante și fanteziste dar care reușesc să te pună pe gânduri.
Atmosfera e una tare ciudată, e ca și cum anii 1980 ar fi revenit în timpurile noastre, se îmbină tehnologia modernă cu arhaismul unor monitoare cu pixelul cât pumnul și a unor magnetofoane prăfuite pe care poate doar bunicul mai știe cum să le folosească.
Se simte un miros clar de Blade runner în modul de prezentare al orașului, coloana sonoră e doldora de muzică tehno și electronică specifică anilor 1980 care sincer mie mi-a răscolit memoria, reușind să scoată din sertare de mult încuiate în creier amintirile unor filme proaste văzute care foloseau cam aceeași muzică.
Așa cum se întâmplă cu majoritatea filmelor de acest gen, și ăsta e făcut cu un buget de trei lei și o cafea și asta se vede din plin. Se simte un miros de amatorism, recuzita arată fals, filmările par ca și când ar fi fost făcute pe furiș și editarea e cam haotică.
Nu mai zic de jocul actoricesc, deja am prezentat toate personajele filmului, doar 5 actori apar în tot filmul, asta dacă pot fi numiți actori, doar unul e cunoscut, Michael Ironside, cel care joacă rolul magnatului Klauss care vrea să pună mâna pe mașinărie și să o valorifice la potențialul ei maxim indiferent de consecințele catastrofale pe care acest lucru le poate genera. În rest, numai necunoscuți.
Practic Synchronicity e un one-man movie, Jacob Gentry fiind și regizor, și editor și scenarist, omul bun la toate.
Nu mă pot abține și închei cu marea dilemă cu care m-a lăsat filmul, acțiunea s-a desfășurat în același univers sau am avut parte de universuri paralele? Probabil fiecare va avea o viziune diferită asupra filmului și în asta constă farmecul lui.
Cu toate astea, nu pot să îi dau o notă prea mare, deși subiectul e unul sensibil dar mai ales greu și rar ecranizat, pentru că nu pică bine la stomac și nici publicul nu dă buluc la asemenea povești, am văzut suficiente filme mai bune, iar Synchronicity nu aduce nimic nou, folosește aceeași sare și același piper, aș fi vrut niște condimente noi, așa, deja cunoșteam gustul care a devenit fad prin repetiție.
Hai că deja o dau în culinare, termin cu nota 6, rău nu e, dar se putea mult mai bine. Probabil dacă nu aș fi văzut filmele menționate la început, nota ar fi fost mai mare, deci totul e relativ în funcție de ordinea în care le vezi (relativitatea asta are mare legătură și cu ce se întâmplă în film, ca să vă dau un pont).
Trailer
