🎭📜 TAKE, IANCHE ȘI CADÎR – Spectacol de teatru (Horațiu Mălăele, Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan, Matei Constantin)
🎬 Mai este cazul să menționez despre ce este acest spectacol? Trei negustori bătrânei, un evreu, un român și un turc, stau la taclale în prispa prăvăliilor lor prăpădite al căror prag nu prea îl trece lumea.
Discuțiile se încing în momentul în care fata evreului și băiatul românului doresc să se căsătorească.
🍿 Inițial, am fost reticent să merg pentru că mă gândeam că piesa de teatru transpusă pe scenă este deja veche și perimată și că știu cam ce urmează să văd.
Dar nu puteam rata așa mari actori astfel încât am scuturat portofelul și m-am înființat pe rândul 1 mijloc.
Și nu am regretat chiar dacă temerile mi s-au adeverit parțial.
Spectacolul este bătrânesc, ancorat în trecut, neadaptat modernității, chit că subiectele sunt unele perene și relevante și astăzi pentru că gura lumii nu poate fi astupată decât după moarte.
Subiectele abordate sunt diverse, de la conflictul dintre generații, cei mai în etate neacceptând atât de ușor schimbarea, cei mai tineri fiind impulsivi și acționând fără a gândi în prealabil, până la eternul război pe față între religiile care, la bază, sunt toate la fel.
Evident, nu putea fi ocolită superficialitatea care și-a făcut culcuș în mintea omului pentru care contează mai mult ce zice comunitatea decât ce cred cei apropiați a căror părere ar trebui să fie cea mai importantă.
Glumele nu sunt construite în trepte, să zici că snoavele se îndreaptă spre o poantă ilară, ci vin din contrele verbale dintre cele trei personaje care au concepții diferite despre viață pe care și le exprimă zgomotos și, uneori, se lasă și cu expresii colocviale numai bune de înroșit obrazul domnișoarelor.
Am râs, ce-i drept, la exploziile vulcanice ale lui Ianche, dar nu pot spune că am fost impresionat de partea amuzantă a spectacolului.
Punctul forte este, de departe, jocul actoricesc al acestor monștri sacri ai teatrului, și nu numai.
Au o naturalețe fenomenală în interpretarea rolurilor, nu se vede nici măcar o secundă că ar recita replici, ci încalță în totalitate ghetele personajelor.
Uneori chiar mă întrebam dacă bâlbâielile lor erau cauzate de uitarea unor replici și erau nevoiți să improvizeze sau chiar așa le cerea scenariul, să se poticnească în vorbire, adică să reacționeze normal în situațiile neplăcute în care se regăsesc, fix ca oamenii, nu ca roboții.
Totuși, parcă se vorbește prea încet, norocul meu este că am luat bilet în primul rând, nu știu cei din spate cât au priceput din replici că uneori și eu aveam dificultăți în a prinde mormăielile hâtre ale personajelor. Sau, mai ales, să procesez cuvintele stâlcite ale „turcului‟.
Povestea are și răsturnări de situație, dacă le mai pot numi așa la aproape un secol de la scrierea piesei, dar m-am prefăcut că nu știu despre ce este vorba și am făcut pe surprinsul când turcul a luat problema în propriile mâini în încercarea de a aduce pacea între prăvălii.
A semănat destul de mult cu îmbârligătura din Fierarii în care joacă același Horațiu Mălăele, așa că am avut un sentiment pregnant de deja vu.
Există și personaje secundare, dar nu prea pe gustul meu, din cele patru care se mai perindau din când în când pe scenă mi-a atras atenția doar Ștrul (un nume diferit față de cel din piesă).
Jur că am crezut că actorul care interpretează rolul avea mergătoarele stricate pentru că m-am tot chiorât să-i observ mersul și nu părea că se preface.
Dar s-a prefăcut, atât de bine încât m-a păcălit. Așa că un mare bravos din partea mea.
👍 sau 👎 Textul a fost destul de mult adaptat față de versiunea originală, dar parcă trebuia și mai mult modernizat, să fie unul care să rezoneze și cu generația tânără pentru că am rămas cu impresia că pe lângă ceilalți spectatori eu păream un sugar fără suzetă.
Textul ca text, dar actoria este monumentală, jos pălăria pentru cei trei interpreți principali, mă bucur că eu, provincial, am avut șansa să-i văd în direct înainte de a fi prea târziu.
🏁 Recomand oricui să meargă la spectacol să îl vadă, nu neapărat pentru povestea care a fost spusă și răspusă de mult prea multe ori, ci pentru acești titani ai teatrului, că nu se știe cât timp ne vor mai bucura cu prezența.
Nu veți regreta interpretarea lor care este una de excepție.
Și dacă vă întrebați, ei bine, nu, spectacolul nu este „corect politic‟, având în vedere că avem pe scenă evrei și un turc, se mai scapă și niște cuvinte belicoase, numai bune de oripilat sensibilitățile „canceligenilor‟.