Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Poate cel mai întâlnit titlu în ceea ce privește listele care propun filme thriller indiene remarcabile a fost acest Talaash din 2012.
🎬 Talaash – Premisă
Inspectorul Surjan Shekhawat (Aamir Khan – Delhi belly) se trezește pe cap cu un caz care îi dă mari bătăi, ei bine, de cap.
Un actor foarte cunoscut și iubit de public, și nu numai, plonjează cu mașina în apă într-o aparentă sinucidere.
Dar oare ce motive avea să-și ia viața când aceasta l-a dus pe cele mai înalte culmi ale succesului?
Însă cine să-l omoare din moment ce era singur în autoturism, iar drumul era pustiu la acele ore înaintate ale nopții conform declarațiilor martorilor?
Și nu doar bețivii nocturni au asistat la accident, ci și spectatorii care au văzut clar că omul s-a azvârlit cu mare viteză în apele care l-au înghițit cu brațele deschise.
Asta este treaba lui Surjan să afle, așa că-și neglijează iarăși soția și se apucă de investigat.
Primește ajutor de la cine nu se aștepta, Rosie (Kareena Kapoor – Jaane Jaan), o curv…, o parte umană componentă a centurii care se dovedește tare dornică să fie mereu prin preajma chipeșului purtător de chipiu.
💭 Talaash – Comentariu 🍿
Filmul pornește ca orice altă producție de acest gen, cu clasicul copoi care, odată ce adulmecă urma crimei, nu se lasă până nu prinde ucigașul.
De asemenea, avem de-a face și cu inerentele complicații în anchetă.
Aici fiind vorba și de o celebritate, presiunea care-i apasă pe umeri este și mai mare și trebuie să-și pună în slujba adevărului toate talentele de care dispune.
Drumurile sale investigatorii îl duc într-o lume subterană, plină de prostituție, hoție, șantaj și multe activități ilegale.
De parcă asta nu era suficient, eforturile sale sunt îngreunate și de un fir narativ secundar care pică din neant și care aruncă o altă lumină asupra lui Surjan și a relației sale cu consoarta.
Este suficient să spun că o fantomă a trecutului îl bântuie pentru că destinul familiei sale a fost unul tragic și efectele traumatizante au ramificații triste chiar și în prezent.
Am rămas un pic contrariat pentru că nu înțelegeam de ce lumina reflectoarelor tot părăsea cazul de crimă și stăteam și jeleam alături de cei doi soți care nu se mai înțeleg din cauza a ceva ce nu mai există.
El încerca să privească înspre viitor, încercând să se împace cu ce s-a petrecut, deși îi era dificil spre imposibil, ea se tot agăța de trecut pentru a găsi un dram de consolare.
Nu zic că această poveste adiacentă ajunge să fie una melodramatică în exces, așa cum le place indienilor, dar nici nu este departe.
Reușește, însă, să găsească un echilibru perfect astfel încât te face să jelești, dar fără să simți că insistă neapărat să ajungă la un asemenea rezultat.
Pentru obținerea efectului dorit se apelează la niște piese nu că triste, ci deprimante de-a dreptul, mai ales ca urmare a versurilor care îți fac inima bucăți și-ți sfâșie sufletul.
Și pentru a nu diminua din impact, nu sunt cântate sub formă de numere muzicale aruncate aiurea-n film, ci-s băgate pe fundalul unor secvențe de tip montaj. Isteață alegere, producția a împușcat doi iepuri dintr-odată.
Revenind la subiectul de bază, nu pot spune că impresionează prin originalitate, că vorba aia, am văzut atâtea filme de acest gen că am impresia că pot trece cu succes orice examen de criminalistică.
Însă ițele cazului se complică și se tot complică pe măsură ce numărul de cadavre crește, dovadă că undeva, în adâncurile dosarului, există niște informații pe care unii le vor ascunse definitiv.
Știți deja placa, polițistul umblă de-și tocește pingelele pentru a găsi dovezi care să dea la o parte valurile de ambiguitate care îneacă soluția cea bună.
Și noi, alături de el, trebuie să eliminăm neghina duplicitară din grâul hrănitor pentru că Surjan este servit cu multe baliverne de toți cei pe care îi ia în colimator.
Asta îl face să creadă că nu-i deloc vorba de o sinucidere și că la mijloc există multe secrete pe care trebuie să le dezgroape înainte de a închide cazul.
Dacă timp de vreo 100 de minute Talaash a fost un film pe care l-am găsit bun, dar destul de obișnuit, cu destule chestii ce nu prea se pupau între ele, ultimul act este de-a dreptul MONUMENTAL.
Vine cu niște dezvăluiri COLOSALE și IMPREVIZIBILE pe care nu le-aș fi ghicit nici într-o mie de ani.
În momentul în care ceva face clic în poveste, piesele Tetris ale acestui puzzle enigmatic cad perfect unele într-altele și toate necunoscutele devin certitudini.
Ce mi s-a părut neclar până atunci, inclusiv primele secvențe, ce am considerat că nu are logică, replicile pe care le credeam fără rost și nedumerirea mea cu privire la utilitatea prezentării dramei personale a lui Surjan, absolut totul capătă sens.
Totodată, mi-am dat seama că au existat multe, prea multe, informații presărate pe drum care ar fi trebuit să mă pună pe calea cea bună, dar pur și simplu nu m-am prins.
Le-am sesizat, dar neavând răspunsuri pertinente pentru dilemele create, le-am îndosariat în memorie la cazuri nerezolvate și am trecut mai departe.
La nivel tehnic nu rupe gura târgului, dar regizoarele Reema Kagti și Priyamvada Narayanan au îmbibat imaginea cu o atmosferă întunecată care, în combinație cu anumite melodii, nu cele de bocit, m-au dus cu gândul la un film noir american din anii `40 ai secolului trecut.
Nu m-aș fi mirat dacă apărea Humphrey Bogart căutându-și Șoimul Maltez, că acolo mi-a zburat mintea.
Atât Kareena Kapoor, cât și Aamir Khan, își fac treaba ca la carte, oferind niște interpretări foarte bune, asta și pentru că rolurile în care s-au regăsit au fost unele suculente, cu multe fațete, nu doar niște stereotipuri supărătoare.
Continui să fiu mirat de abilitatea neegalată a indienilor de a transmite sex-appeal înnebunitor fără să arate ceva vulgar, fără piele multă, imaginația fiind aprinsă doar prin gesturi senzuale și priviri lascive.
🏆 Talaash – Verdict 👍 sau 👎?
Este un film complex, care acționează pe mai multe planuri narative și combină genuri diferite.
Nu doar că este un thriller competent, chiar dacă nu excelează prin ceva anume ca originalitate, dar oferă și o porție zdravănă de dramă umană condimentată cu destule scene în care plângeam ca investitorii la scăderea valorii BitCoinului.
Plus că mai există un aspect pe care nu îl voi pomeni deoarece ar spulbera surpriza, semănând foarte mult cu un film de la Hollywood care a reprezentat o bogată sursă de inspirație.
Eu așteptam o peliculă polițistă în care un om al legii cu coloană vertebrală de beton să întreprindă toate activitățile necesare pentru a-și duce la bun sfârșit misiunea.
În niciun caz nu credeam că o să primesc un personaj atât de complicat pe care nu știam cum să-l mai apuc.
Ori este un înger pur care vrea doar să facă bine, ori un suflet frânt de necazurile care nu-i dau pace, ori un drac care-și caută puțină detensionare în brațele altei femei și nu a soției lui.
Sau poate că este toate la un loc.
Aș putea cârcoti pe seama unor erori de editare, cum ar fi faptul că prea se face noapte dintr-o dată, și a altor mici greșeli de continuitate dar nu mai am puterea necesară să condamn filmul pentru așa ceva.
Iată că am reușit să dau peste o producție care, chit că nu rupe târgului prin intriga alambicată (la prima vedere), a reușit să-mi răstoarne toate așteptările și să-mi frângă procesul neuronal.
Așa că o să fac iar inimaginabilul, rogu-vă să vă ștergeți uimirea de pe chip, și am să-i procur filmului 10 genți verzi să aibă de rezervă.
(5 / 5)
