Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Top AFI 100
Loc 052 – Taxi driver
Taxi driver este destul de asemănător cu The deer hunter (aflat cu un loc mai jos în acest top) în ceea ce privește nucleul care alimentează povestea filmului regizat de Martin Scorsese. La bază se află același război din Vietnam, dar aici efectele alienatoare ale conflictului au avut timp să dospească în mintea personajului principal.
Robert de Niro, și aici nominalizat la Oscar, este Travis Bickle, un taximetrist aparent cu tot acoperișul impermeabil, care-și duce traiul plictisitor, de pe-o zi pe alta, conducând fel și fel de tipologii de oameni către destinațiile lor.
Doar că învelișul exterior molcom al lui Travis ascunde un suflet măcinat de gânduri negre, ce nu-l lasă să doarmă noaptea, tocmai de asta este o pasăre nocturnă, ce lucrează doar la lumina lunii când la suprafață iese tot jegul societății.
Iar ziua este preocupat de obsesii pentru diverse femei ca Betsy (Cybill Shepherd), o distinsă duduie ce lucrează pentru campania electorală a unui candidat la prezidențiale, sau Iris (o tânără Jodie Foster) care nu este deloc distinsă, ci doar o micuță curviștină, giuvaerul unui pește infect.
Fiind insomniac, Travis Bickle are mult timp de omorât la dispoziție dar, mai grav, suficient răgaz pentru ca mintea lui să înceapă să alerge maratonuri pe câmpii, neastâmpărată și dornică de a face ceva ce să aibă însemnătate.
Ca o comparație, pentru a ști la ce să vă așteptați (aviz celor ce nu au văzut Taxi driver), filmul poate fi considerat bunicul lui Joker (și acum maestrul Scorsese face spume că-i compar filmul cu unul ce are drept protagonist un personaj de benzi desenate, fiind celebră aversiunea lui pentru astfel de filme).
Merge exact pe aceeași idee ca în Joker, un bărbat cu mintea tulburată care alunecă pas cu pas spre o prăpastie metaforică plină de întuneric, și asta din cauza unei lumi tot mai murdare și aflată într-o prăbușire permanentă, iar această călătorie întortocheată spre nebunie va duce la o implozie cu consecințe devastatoare.
Ritmul din Taxi driver este lent, colapsul interior al lui Travis Bickle nu are loc brusc, ci agonizant de încet, vrea doar să scape de propria-i singurătate, de izolarea de sine, dar asta duce la acumularea unui munte de violență care la un moment trebuie să explodeze.
Taxi driver nu este un film despre Travis Bickle, ci despre fiecare om în parte, pentru că toți avem o latură întunecată, latentă, care mai cu ochii mijiți, ce stă să se trezească din somn, care dormind încă profund, dar sunt suficiente câteva impulsuri date de societatea decadentă pentru a trezi monstrul din noi.
Filmul, prin prezentarea vieții de noapte din New York, scoate la iveală tot ce este mai rău în societatea noastră, sunt adunate la un loc jagardele, proxeneți, cocalari, drogați, pițipoance, curvari, adulterine, bețivi, bașoldine, vagabonzi și politicieni, exemplele pot continua, iar această adunătură formează o latrină umană infectă care transformă orașul într-o menajerie înfiorătoare.
Atmosfera este una apăsătoare, nu există multă lumină, de speranță nici nu poate fi vorba, depresia domnește la fiecare pas, iar decăderea umană este omniprezentă, în fiecare muc de țigară pe care se bat „ecologiștii‟, în fiecare cârpă plină cu miere de amoc după ce Travis face curat în mașină, în fiecare minciună slobozită fără remușcări de politicieni, în fiecare stropire de crin plătită cu bani, ați înțeles ideea.
Evoluția lui Robert de Niro ca Travis Bickle este memorabilă, de la un om aparent normal, dar care nu are conexiuni reale cu societatea, până la transformarea lui într-un personaj dereglat ce este aruncat într-o spirală a nebuniei cotidiene ce poate avea efecte mortale pentru societatea care-l respinge din toate părțile, de parcă ar fi ultimul gunoi.
Comparativ cu personajul interpretat de Joaquin Phoenix, Travis Bickle este mai demn de compasiune, deși are aceeași sclipire de nebunie prevestitoare de necazuri în privire și impredictibilitatea acțiunilor sale îl fac extrem de periculos pentru ceilalți, balansându-se foarte fragil pe granița dintre criminal și erou.
Martin Scorsese nu l-a lăsat de izbeliște pe Robert de Niro (deja prezent în top AFI 100 cu The deer hunter și Goodfellas, urmează mai încolo și alte filme), ci l-a înconjurat cu alți actori de renume precum Jodie Foster (The silence of the lambs), Harvey Keitel (Pulp fiction) sau Cybill Shepherd (The last picture show).
Taxi driver este un film zgrunțuros, care îți lasă multe zgârieturi pe minte și în suflet, deloc plăcut ochiului, nu că ar fi violent (deși ultimele minute chiar și astăzi sunt brutale), ci pentru că prezintă jigăreala societății, filmul putând fi la fel de bine realizat și astăzi, pentru că rămâne și acum relevant, la peste 40 de ani de la lansare.
Pot spune despre Taxi driver că intră în categoria filmelor perfecte (să zicem, că nimic nu-i perfect) pentru că nu am reușit să găsesc ceva de criticat la el.
Nu mi-a plăcut să-l urmăresc pentru că știu că arată cu degetul spre mine pentru complacerea într-o viață banală în care întorc capul și mă fac că nu văd, închizându-mă în propria bulă, pentru că alerg într-un cerc vicios ancorat în rutină care duce spre moarte, dar și tu cititorule faci la fel, așa că nu pot să-l blamez pentru asta, de aceea zic că merită un 10, dar să-l mai revăd cu plăcere? Nu.
(5 / 5)
Trailer:
