
Pentru o comedie stupidă, însă cu succes imens la public, Teambuilding 2 a venit destul de târziu: la patru ani după primul film.
📖 Premisă
Gașca de la PLM s-a întors, numai că lumea corporatistă s-a schimbat între timp. Acum avem AI, colegi Gen Z care vorbesc într-o romgleză pentru care Google Translate ar cere spor de risc și funcții cu titulaturi mai lungi decât fișa postului.
După ce un proiect important se duce de râpă, echipa, în frunte cu Horia (Cosmin Nedelcu – Taximetriști) și Lorena (Anca Dinicu – Băieți de oraș: Golden Boyz), ajunge din nou într-un teambuilding. De data aceasta, distracția se mută în Republica Moldova, unde bucureștenii dau peste ardeleni și reprezentanții noii generații.
Având în vedere ce s-a întâmplat data trecută, poate că HR-ul ar fi trebuit să le cumpere direct asigurări de viață.
💭 Comentariu
🤖 Viitorul a venit înaintea filmului
Una dintre ideile bune se naște chiar la început. Echipa AI de PLM concepe un chatbot care vorbește natural. Mult prea natural.
Proiectul trebuia probabil să pară futurist, numai că realitatea a luat-o înaintea scenariului. Între timp am avut-o pe Lia. Nu aia care dă telefoane. Lia de la Libra Bank, asistentul virtual care a ajuns să jignească un client.
Când inteligența artificială din lumea reală începe să facă lucruri pe care scenariștii le pregătiseră drept satiră, ai o mică problemă: viitorul tău s-a învechit înainte de premieră.
Tot aici începe și bășcălia la adresa limbajului corporatist. Nimeni nu mai este concediat. Ești „tranziționat în afara organizației”. Nimeni nu mai e incompetent. Ai „oportunități de dezvoltare”. Nimeni nu mai fură. „Optimizează resursele”. E ca și cum ai îmbrăca o găleată cu rahat într-un costum Armani și ai spera că lumea o să creadă că e caviar.
Mi-e dor de vremurile în care șeful îți spunea simplu că ești prost și plecai acasă liniștit.

🧑🎤 Gen Z, woke și subtilitatea aplicată cu mistria
Teambuilding 2 vrea foarte tare să bage în seamă Gen Z și toate stereotipurile care s-au împământenit deja. Avem boundaries, safe spaces, neurodivergență, microagresiuni, storytime, work from home, kombucha și atâtea „vibes” încât mă mir că nu se prezintă cineva la datorie cu un dispozitiv de măsurat vibrațiile.
Se insistă și pe componenta numită de mulți „woke”. Cum n-am găsit un echivalent românesc decent și nu pot să scriu „sculare”, rămân la woke.
Pentru o comedie românească, direcția este proaspătă. Beleaua e grosimea tușelor.
Probabil intenția este ca exagerarea să devină meta. La mine a produs exact efectul opus. Unele dume par atât de scremute încât aproape că le vezi scoase cu forcepsul. Faptul că știi că exagerezi nu face automat exagerarea amuzantă.
Abia aici bășcălia capătă ceva miez: „expirații” descoperă cu groază că tinerii ăștia muncesc ceva mai puțin, au viață personală și nu consideră burnout-ul o etapă obligatorie înaintea promovării. Dintr-odată, satira are și un dinte care mușcă în direcția cealaltă.
♻️ Dulcele sărut al poantei reciclate
Mai tare m-a deranjat reciclarea unor gaguri din primul film. Atunci veneau pe nepusă masă și tocmai surpriza le făcea savuroase. Acum eram cu lecția pregătită și cu buzele deja umezite ca să primesc dulcele sărut al poantei.
Câteva situații sunt reluate atât de grosolan încât până și filmul face trimiteri la ele. Cum pe personajul lui Micutzu îl cheamă într-un anumit fel, în peisaj se înființează cine trebuie. Hai Bre, nu trebuie să fii Nostradamus ca să ghicești direcția.
Dar gluma se lungește excesiv și tot ce mai lipsea era ca personajele să se întoarcă spre cameră, să facă ștrengărește cu ochiul și să devină un soi de Dorel constructorul care nu mai toarnă asfalt cu lopata, ci dărâmă al patrulea zid.
În altă ordine de idei, ardelenii mi s-au părut prea puțin folosiți. Ei vin cu regionalismele aproape neinteligibile și câteva momente bune, dar adevărata confruntare este București versus Gen Z: expirații împotriva viitorului. Păcat. Din tabăra Ardealului se putea stoarce mai mult.

😂 O intrare și mi s-au mutat intestinele
Acum e momentul să și promovez filmul. Dar nu știu dacă asta e chiar de bine pentru Teambuilding 2. Am râs cu adevărat o singură dată.
Dar am râs atât de tare încât cred că mi s-a schimbat configurația intestinelor și acidul din stomac s-a transformat în lapte bătut.
Nu spun cine apare și nici în ce împrejurări. Doar atât: are legătură cu băutura și cu o intrare triumfală care, retrospectiv, pare aproape inevitabilă. Pe moment m-a prins complet descoperit. Să beau numai bere fără alcool dacă vă mint.
În rest, am mai scăpat câte un rânjet. De multe ori, meritul îl avea felul în care era rostită replica și, mai ales, moacele de deficitari cognitiv pe care anumite personaje le execută cu o seriozitate admirabilă.
Nu există un personaj anume care să ducă singur comedia în spate. Gașca, luată la pachet, e partea cea mai simpatică.
💊 Sponsorul nostru vă mulțumește
Plasările de produse m-au enervat. Uneori sunt împinse în față cu aerul că filmul își bate joc chiar de propria reclamă. E limpede că scenele respective sunt umflate intenționat
La un moment dat, inimii mele i s-a luat de o farmacie. Și când ajung să observ sponsorul înaintea gagului, înseamnă că scenariul s-a crezut mai deștept decât este.

🧑💼 Corporația îți suge sufletul, dar îți oferă teambuilding
Dincolo de prosteală și de limbajul care uneori pare adunat dintr-o ceartă la trei dimineața în fața unei șaormerii fără aviz sanitar, răsar din când în când observații surprinzător de lucide despre sclavia legală numită corporatism.
Te trezești, te duci la muncă, ajungi acasă stors și a doua zi bagi aceeași casetă de la capăt. Schimbi compania și descoperi alți oameni gata să-ți sugă sufletul, doar că au alt logo pe ecuson. Nu ni se dezvăluie vreun adevăr ascuns de Bilderberg, dar măcar cineva îl spune cu voce tare.
Corporația te tratează ca pe un KPI cu picioare, un cost care trebuie redus. Dar, hei, o dată pe an te duce la un teambuilding unde trebuie să te distrezi cu forța, ca să-ți demonstreze că „suntem o familie”. Nu știu ce familii frecventează ei, dar în a mea nu primeam emailuri de la mama că trebuie să-mi fac „evaluarea anuală de performanță”.
Culmea, aici devine interesantă opoziția cu Gen Z. Generația de „leneși” începe să pară ceva mai sănătoasă când refuză să considere epuizarea dovadă de loialitate față de firmă.
Pentru câteva minute, Teambuilding 2 își scoate nasul din paharul cu licoare magică și se uită atent la lumea pe care o parodiază.
🎥 De data asta chiar arată a film
Saltul tehnic este evident. Imaginea este sticlă, cadrele și unghiurile au mai multă varietate, iar sunetul mi s-a părut chiar bun. Faptul că uneori nu pricepeam ce spun personajele ține mai degrabă de hărmălaia produsă când jumătate din distribuție hotărăște să urle simultan.
Și muzica este foarte bine aleasă. Uneori se pupă perfect cu scena, alteori nepotrivirea devine chiar poanta.
Ritmul dă și el o mână de ajutor. Povestea curge repede și nu are pauze serioase. Când o dumă moare, următoarea apare cu CV-ul în mână și-i ia locul atât de repede încât nu apuci să aprinzi o lumânare în amintirea celei expirate.
🏆 Verdict
Mi-am luat kind reminder la pătrat în urmă cu patru ani pentru că am fost foarte generos cu primul film. Ei bine, am dat și eu înzecit înapoi. Cică așa e frumos. Urările trebuie să se întoarcă de zece ori spre cei care le-au făcut.
Față de Teambuilding, progresul tehnic se vede de la o poștă. La capitolul umor însă s-a băgat marșarierul. Prea multe dume sunt reciclate, iar altele sunt fierte atât de mult încât se evaporă.
Totuși, gașca are energie, iar satira corporatistă nimerește câteva ținte. Și există acea intrare în scenă care m-a făcut să râd de mi-am mutat organele din loc.
Dacă ești împăcat cu genul de comedie marca Bromania și accepți limbajul de mahala din lumea a treia, sunt șanse să mai scoată niște râsete din tine.
La o comedie pot ierta un scenariu făcut pardaf dacă este folosit drept motor pentru poante bune. Aici motorul pornește. Doar că uneori merge în trei cilindri.
Trailer