
Să-i ia naiba pe ăștia care pun niște titluri cât o zi de post. Uite așa, Teenage Sex and Death at Camp Miasma mi-a umplut gura și mi-a stricat SEO.
📖 Premisă
Kris (Hannah Einbinder – Hacks) este o tânără regizoare angajată să readucă la viață Camp Miasma, o franciză horror din anii ’80, stoarsă prin numeroase continuări și abandonată ulterior de Hollywood.
Pentru noul film, vrea să o convingă pe Billy Presley (Gillian Anderson – Tron: Ares), protagonista originalului, să revină în rolul care a făcut-o celebră.
Billy locuiește chiar în tabăra unde s-a filmat primul Camp Miasma, iar întâlnirea celor două se transformă într-o experiență în care amintirile, fanteziile sexuale și realitatea încep să se amestece. Între timp, Little Death, criminalul mascat al francizei, pare să aibă propriile planuri.
💭 Comentariu
🎬 Hollywood, cimitirul ideilor originale
Hollywoodul primește câteva palme peste bot pentru obiceiul de a trata proprietățile intelectuale vechi ca pe niște zăcăminte de petrol.
Nu contează că s-au extras deja zece continuări, trei jocuri video și două seriale. Dacă mai există un strop de interes din partea publicului, se mai poate scoate ceva.
Numai că trecutul francizei poate deveni problematic după standardele actuale. Studioul vrea să exploateze nostalgia, dar se teme de propriul produs. Ar dori să păstreze criminalul, sângele și notorietatea, dar să scape de tot ce ar putea supăra publicul de astăzi.
Lăcomia este mai mare decât rușinea, dar rușinea trebuie administrată de departamentul de marketing.
Mi-au plăcut discuțiile despre lipsa ideilor originale, continuările făcute din obligație financiară și încercările Hollywoodului de a vinde din nou aceleași povești, după ce le-a schimbat ambalajul.
Paradoxal, mi s-a părut mai captivantă povestea despre realizarea noului Camp Miasma decât povestea pe care noul film ar fi trebuit să o spună.

🎨 O tabără pictată și o fizică plecată în concediu
Decorurile pictate și culorile artificiale creează o atmosferă suprarealistă, de parcă personajele ar locui într-un vis din care cineva a uitat să le trezească.
Tabăra nu arată ca un loc real, iar asta mi-a plăcut. Billy locuiește chiar printre decorurile filmului care a făcut-o celebră. Dacă tot n-a mai scăpat de Camp Miasma, măcar nu mai plătește chirie în altă parte.
Iar când apare Little Death, regulile fizicii sunt trimise acasă.
Sângele țâșnește cu o asemenea generozitate, încât fântânile Bellagio din Las Vegas par niște simple cișmele dintr-un parc de cartier.
Am văzut destule filme indiene în care legile fizicii sunt tratate ca niște recomandări facultative, dar indienii mei par elevii preferați ai lui Arhimede pe lângă ce se întâmplă aici.
Exagerările și efectele practice dau filmului un farmec aparte. Aș fi preferat să petrec mai mult timp în această tabără și ceva mai puțin în capul personajelor.
🔞 Sexul, moartea și seminarul de după
Aici începe să se complice relația mea cu filmul.
Am crescut cu slashere în care doi adolescenți se retrăgeau într-o cabană, își făceau de cap și, când lucrurile deveneau incendiare, apărea criminalul. Uneori nici nu apucau să-și tragă pantalonii.
În Teenage Sex and Death at Camp Miasma, sexul a devenit o problemă existențială.
Kris trebuie să-și analizeze dorințele, să le raporteze la filmele copilăriei și să descopere ce spune fiecare fantezie despre propria identitate. Billy o ajută să-și exploreze fanteziile, iar Little Death ajunge să reprezinte simultan moartea, dorința și eliberarea.
Am înțeles ideea. Am înțeles și că filmele horror pot reprezenta un refugiu pentru oamenii care nu se regăsesc în propria realitate. Numai că, după ce am înțeles toate astea, mi-a rămas o întrebare: nu se putea spune și o poveste între timp?
Simt aici o diferență de sensibilitate între generații. Pentru mine, sexul nu a avut niciodată nevoie de atâtea explicații. Îl făceai, te bucurai de el și mergeai mai departe. Eventual fumai o țigară.
În cinemaul propus de Schoenbrun, după orgasm ai nevoie de un caiet de notițe și de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizoarea.
Eu venisem pentru sex și moarte. Am primit și bibliografia.

📼 Când filmul începe să se explice singur
Din păcate, filmul pierde din savoare când trece la vizionarea producției originale Camp Miasma și începe să amestece tot mai agresiv ficțiunea cu realitatea.
Îmi plac filmele care te obligă să gândești și nu îți servesc explicațiile cu lingurița. Dar una este să ascunzi informații pentru a construi un mister și alta este să schimbi regulile poveștii până când spectatorul nu mai știe ce anume ar trebui să urmărească.
Criminalul capătă semnificații noi, iar realitatea începe să se comporte ca o casetă VHS pe care cineva a înregistrat peste alt film.
Pot să înțeleg ce reprezintă fiecare nebunie de pe ecran, dar asta nu înseamnă că toate nebuniile puse cap la cap spun și o poveste.
Când fiecare întâmplare poate primi ulterior o explicație simbolică, devine tot mai greu să-mi pese cine scapă de criminal.
🇫🇷 Franceza, inamicul misterului cinematografic
M-a deranjat și șmecheria scenaristică prin care un nume ales să pară misterios ajunge să-ți dezvăluie mai mult decât ar trebui.
Este a doua oară în 2026, după Hokum, când un film îmi oferă spoilere prin simpla alegere a numelui personajului negativ.
Poate că la americani ține șmecheria, pentru că nu sunt tocmai campioni mondiali la cultură generală, dar pe aici, prin Europa, s-a mai învățat și câte o limbă străină. Unii am prins chiar franceza!
Așa că, atunci când îți botezi personajul cu o expresie din Hexagon și te aștepți ca spectatorul să descopere semnificația abia la momentul ales de tine, riști să-i spulberi misterul înainte să apuci să-l construiești.
Nu orice cuvânt franțuzesc este un secret bine păstrat. Uneori e doar un spoiler cu accent parizian.

🔨 Gillian Anderson și scena memorabilă
Gillian Anderson îi dă lui Billy aerul unei foste vedete care a făcut pace cu propria celebritate, dar nu și cu oamenii care continuă să-i explice ce a însemnat rolul ei.
Hannah Einbinder surprinde bine entuziasmul stângaci al cineastei care își întâlnește idolul și descoperă că persoana reală nu se comportă neapărat ca personajul construit în imaginația ei.
Relația dintre cele două oferă câteva momente reușite de umor și seducție, inclusiv o scenă în care filmul abandonează orice urmă de subtilitate.
Nu vreau să intru în detalii, dar pot spune că până și criminalul mascat ar fi lăsat sulița deoparte ca să pună mâna pe ciocan.
Little Death, într-adevăr!
🏆 Verdict
Am râs la ironiile despre Hollywood, mi-au plăcut decorurile pictate, sângele aruncat în toate direcțiile și Gillian Anderson, dar m-am cam săturat să caut explicații pentru fiecare nebunie de pe ecran.
Hannah Einbinder își joacă bine personajul, însă nici ea nu m-a convins să mă implic prea mult în aventurile sexuale și existențiale ale lui Kris.
Pentru a spune ceva despre sex, Schoenbrun a simțit nevoia să transforme o tabără de adolescenți într-o facultate de filosofie.
În vechile slashere, criminalul te omora după ce făceai sex. În Camp Miasma, riști să mori de bătrânețe până termini de discutat despre el.
Trailer