Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
(4 / 5)
The accountant sau pe meseria mea, Contabilul, este un thriller un pic mai deosebit, care atacă plictisitorul domeniu, pentru mulți, al cifrelor și finanțelor, dar care ne aduce sub nas și problemele generate de autism, acea tulburare psihică manifestată prin ruperea contactului cu realitatea exterioară.
Wolff este unul din copiii care suferă de acest autism dar care demonstrează niște aptitudini extraordinare în domeniul matematicii, al logicii, deși autist, posedă o inteligență analitică ieșită din comun. Cu toate că starea lui este destul de gravă, tatăl său îi refuză ajutor specializat, având încrederea că nu ascunderea lui de stimulii care îl afectează îl va vindeca, dimpotrivă, aruncarea în mijlocul și mai multor stimuli exteriori este calea spre vindecare, pe principiul înfruntă-ți temerile ca să le învingi.
Sărim niște mulți ani înainte și dăm de un Wolff adult, care a reușit întrucâtva să se integreze în societate, a devenit un contabil extrem de priceput, ce zic eu priceput, ci magnific, capabil să analizeze situații și registre contabile într-o noapte cât le-ar lua altora în luni întregi.
Numai că, și aici vine marea lui problemă, este contabilul celor mai periculoși oameni de pe fața pământului, care-l angajează pe bani mulți sau obiecte valoroase pentru a le descâlci ițele registrelor și de a depista dacă lipsesc bani și cine i-a șutit, că până și marii traficanți de arme și droguri sunt furați la rândul lor.
Așa că Wolff este mereu pe fugă, schimbându-și numele false mai des ca pe ciorapi, fiind căutat de guvernul USA, la început, și mai târziu, de o bandă de asasini angajați de o companie de robotică pentru că și-a făcut treaba prea bine și a descoperit foarte rapid o ditamai gaura de câteva zeci de milioane, călcând pe coadă pe cine nu trebuie. Astfel că al nostru contabil trebuie să scoată la iveală alte aptitudini care nu au nici o treabă cu matematica și este nevoit să riposteze în cel mai dur mod cu putință pentru a-și salva viața.
Filmul este unul cu ardere lentă, chiar plictisitor pentru cei care nu pricep acest domeniu, se axează destul de mult pe zona contabilității, a finanțelor, a matematicii, apelând la destui termeni îmbârligați, lipsiți de sens pentru cei care nu au treabă cu așa ceva.
Petrecem destul de mult timp cu personajul principal prin diverse linii temporale, de la copilărie, la tinerețe și în prezent, pentru a înțelege pe deplin viziunea lui asupra vieții, modul în care a ajuns să fie cine este, cum a căpătat toate aptitudinile de care dă dovadă, multe dintre ele letale, observăm modul în care știe să se confrunte cu autismul, pentru că încă nu a scăpat de el și mai sunt rămășite prin mintea lui, suntem alături de el în încercările destul de ilare de a se apropia de alte persoane, de a socializa.
Dar mai ales, vedem din plin cât de periculos poate fi când este încolțit, toți răufăcătorii rămânând vexați când văd că un amărât de contabil, așa cum îl crede toată lumea, este capabil să pună la pământ hoarde de inamici și să mânuiască armele mai bine ca pușcașii marini.
Acțiunea, deși destul de rară, este una bine închegată, extrem de dură, contabilul nu stă la discuții, mintea îi funcționează la viteză maximă, analizează foarte rapid situația și aplică fulgerător soluțiile salvatoare, astfel încât inamicii nu prea au timp să reacționeze.
Deși nu colcăie de scene de acțiune, cele care sunt te satisfac pe deplin pentru că acoperă o arie largă de scandal, de la lupte corp la corp până la răfuieli cu arme de tot felul, și credeți-mă, contabilul le are pe meserie, deține un arsenal cât pentru o mică armată.
Povestea scârțâie pe alocuri, în sensul că se vrea impredictibilă, dar poate și pentru că sunt în domeniu și gândesc oarecum asemănător cu personajul principal, revelația de la final nu a fost deloc revelație, a fost semnalată undeva pe la jumătatea filmului, ce e drept, m-a surprins cu o altă chestie la care nu mă așteptam, The accountant făcând o revoluție completă în jurul axei sale, terminând unde a început, dar dintr-o altă perspectivă, ceea ce a fost chiar drăguț și neașteptat și care leagă frumos, cu o mare fundiță, toate detaliile poveștii, aruncând lumină asupra unor aspecte destul de vagi și neclarificate pe parcursul filmului.
Actorii sunt numai unul și unul, de la Ben Affleck în rolul contabilului, până la JK Simmons, în rolul lui Ray King, cel care coordonează acțiunea guvernamentală de prindere a cameleonicului Wolff.
Nu este un film perfect, nici pe departe, dar este unul extrem de interesant, mai deosebit datorită poveștii oarecum originale care s-ar putea să nu fie pe placul tuturor, regizat de Gavin O`Connor care ne aduce un personaj care, în opinia mea, depășește lejer în aptitudini, inteligență, periculozitate și adaptabilitate alte personaje de acest gen cum ar fi Ethan Hunt din Misiune imposibilă, John Wick din filmul cu același nume și Jason Bourne din seria omonimă (rol interpretat de bunul prieten al lui Ben Affleck, Matt Damon).
Dacă ești un nene rău, în mod sigur nu ai vrea să ai de-a face cu acest simplu contabil, aparențele înșeală mai rău ca o blondă în căutarea unui card plin.
Ptiu, să nu uit, sunetul generat de arma imensă cu care trage Wolff este o desfătare, un sunet atât de puternic dublat de un efect devastator încât ai impresia că la fiecare apăsare de trăgaci, o bucată din tine este smulsă cu forța.
Un film care merită nota 8, deși are multe fire epice secundare, unele inutile, The accountant reușește să le îmbine elegant și este un film neașteptat de bun.
Trailer
