The Addams family 2

Unde arunci un ochi dai de un sequel și The Addams family 2 a răsărit de nicăieri pe HBO Max și în cinematografe (cine încă le mai are deschise să le trăiască).

Eu n-am, și fără să îndemn la așa ceva, am prins o zi ploioasă și restul se știe, a venit pe burlanul digital.

Nu mi-a plăcut primul film, dar cum încă-s copil în adâncul sufletului, am zis că este musai să văd ce nebunii înfiorătoare mai pune la cale familia Addams.

Sequelul se concentrează mai mult pe Wednesday (Chloë Grace Moretz – Tom & Jerry) care face ravagii intelectuale pe la concursurile științifice la care participă.

În timp ce alții de vârsta ei cred că au descoperit genialitatea mâncându-și mucii uscați, ea deja o dă în combinări genetice de ți-e mai mare dragul să o vezi încrucișând diverse specii.

Dar firul narativ își scoate la iveală tentaculele în momentul în care un avocat cu ceva treburi legate de ADN vine să le bată la cap pe macabrele noastre personaje care n-au altă scăpare decât să pună la cale o călătorie de familie prin țara lor cea frumoasă și numai bună de vizitat. Așa că o lasă pe mam-mare de caraulă acasă și tot neamul o ia la pas motorizat să bage sperieții în normalitatea americană.

Obișnuit cu tot fel de ghidușii funeste puse la cale de cei din familia Addams, mare mi-a fost dezamăgirea să văd cum în acest film se trage frâna de mână în ceea ce privește poantele lugubre și The Addams family 2 este mai mult despre familie decât despre Addams. Cum ar zice Charles Heston în Planet of the apes: „Damn you, damn you to hell, Vin Diesel”.

Nici măcar franciza asta nu scapă de cumințirea socială impusă de normele contemporane, nu mai avem deloc sado-masochismul cu care familia Addams a devenit celebră, acum sunt prea siropoși, prea sentimentali, prea curăței, prea inofensivi, încât povestea deja nu mai are vreun interes pentru mine.

Dincolo de toate astea, filmul este prost făcut și neglijent, scenariul nu se sinchisește să fie coerent sau să asigure continuitate scenelor. Știu că este o animație destinată celor mici, dar totuși, când arunci un topor într-un scaun, lasă-l înfipt acolo, să-l vedem, nu să dispară ca prin magie. Când te duci să tunzi pe cineva, și faci parte din familia Addams, deci tunsoarea o să fie într-un mare fel, păi aștept să văd rezultate zguduitoare, nu să apară a doua zi personajul cu fix aceeași frizură ca înainte de tunsoare. Poate sunt prea rigid și pârdalnic cu un asemenea film, dar tot film este, nu înseamnă că trebuie să trec cu vederea neglijența scenaristică.

Glumele nu sunt deloc pe gustul meu, n-am râs deloc pentru că sunt dume normale, pe care le văd în orice animație obișnuită, nu sunt unele demne de mintea diabolică a familiei Addams.

Și cum comedie autentică nu prea este, scenariul se rezumă la a ne bombarda cu referințe din cultura pop a momentului, unele extrem de evidente, nici măcar nu au încercat să fie subtili, au dat-o pe față cu trimiteri către Top Gun, V for Vendetta (recunosc că scena explozivă asociată acestui moment a fost monumental grandioasă) sau Godzilla vs Kong (chiar de 2 ori).

Ceva mai subtile au fost trimiterile din poza de mai jos. Am pus pauză și am stat să descifrez ce reprezintă fiecare, n-am reușit să îmi dau seama la ce se referă The light house (nu cred că la filmul lui Robert Eggers, The lighthouse).

Pentru un film care se numește The Addams family este impardonabil să lipsească elementul creepy, acea bizarerie morbidă, dar și drăgăstoasă, cu care această familie a ieșit la înaintare și pe baza căreia a devenit faimoasă.

Pe partea tehnică nu am cuvinte de nămol pentru că este aceeași ca în prima parte, deci decentă, nimic ieșit din comun, își face treaba, fiind mai pe buget că deh, vremuri grele, pungă subțire.

Vocile sunt în mare parte aceleași, Charlize Theron (The old guard) și Oscar Isaac (The card counter) își reiau rolurile de Morticia și Gomez, doar Pugsley are altă voce acum (nu mai este Finn Wolfhard, ci Javon Walton, care o să joace alături de Sylvester Stallone în Samaritan).

Nu lipsește nici măcar fumatul Snoop Dogg care ne răpuiește ceva, că de aia l-au luat în echipă, iar dintre toate, că mă știu mare fan Charlize, interpretarea ei m-a luat cu fiori, dar nu din ăia de groază, ci de plăcere, iar melodia clasică a completat pachetul de zbârlit părul cu o invazie de nostalgie.

Are și o piesă lentă nemaipomenită, care a salvat, pentru mine, filmul de la un dezastru iminent, Happy people de Donna Missal.

Hai că mi s-a terminat cerneala fictivă tot pomenind câte una, câte alta, despre The Addams family 2, film mai slab ca prima parte, dar care primește tot 5 degete ochioase pentru că mi-a plăcut coloana sonoră.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Suicide squad: Hell to pay

Nu vă juisați împrăștiat, nu-i ăla pe care îl așteptați, Suicide squad: Hell to pay …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *