Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
După o lungă așteptare, avem din nou un film standalone cu Batman, iar titlul este unul îndrăzneț, The Batman, adică „The one and only”, vorba cântecului.
Regizat de Matt Reeves (War for the planet of the apes) și cu Robert Pattinson (vampir mai întâi, acum liliac, dar trecut prin multe alte roluri de excepție – The lighthouse) în rol principal, The Batman ne duce, din nou, în eternul întunecat Gotham City.
Orașul freamătă pentru că sunt alegeri pentru primărie, iar lupta este strânsă și se dă între actualul primar, un veșnic de prea multe mandate, și o tânără aspirantă la o schimbare reală.
Însă confruntarea este subit finalizată în momentul în care un criminal feroce și enigmatic, plin de cimilituri letale, își face apariția în oraș, tăind și spânzurând în stânga și în dreapta, promițând cetățenilor că va dezvălui în curând adevărul despre cocina coruptă în care se scaldă politicienii și figurile proeminente ale orașului.
Dar în calea lui Riddler (Paul Dano – Swiss army man) se interpune nimeni altul decât The „motherfucking” Batman care nu acceptă așa ceva în orașul pe care și el se chinuie să-l spele de putorile cu mâna lungă, dar în stilul său non letal.
Astfel, se pune de-un duel intelectual care-l perpelește serios pe Batman care trebuie să-și pună și creierul la contribuție, nu doar pumnul devastator. Îl mai încurcă, sau nu, și o felină umană (Zoe Kravitz – Mad Max: Fury road) care îi tot taie calea, dar și o apariție aviară, The Penguin (de nerecunoscut Collin Farrell – In Brugges).
În sfârșit, Amin, Aleluia, Allahu Akbar și Svaha, avem un film cu supereroi cu adevărat serios, ceea ce așteptam de multă vreme, poate de la The Dark Knight rises-ul lui Nolan. De fapt, nu, de la Logan.
The Batman este poate cel mai realist film cu liliacul biped, fiind mai verosimil chiar și decât trilogia lui Nolan pentru că aici totul este înfipt cu picioarele în pământ (la figurat vorbind).
Nu avem elemente supranaturale sau exagerate din cale afară, aici acțiunea este chiar restrânsă pentru un film de asemenea anvergură, accentul cade mai mult pe cerebralitate decât pe cafteală, deși avem parte din plin de ambele.
Intelectual, scenariul este o desfătare pentru mințile avide de ceva inteligent, ghicitorile fiind delicioase prin rezolvarea lor dar, mai ales, prin semnificația lor mortală.
De asemenea, povestea este una imprevizibilă și este diferită de ceea ce anticipam pentru că ne scutește de veșnica scenă a morții părinților lui Bruce și vine și cu ceva dezvăluiri incendiare care-ți răstoarnă lumea cu dosu-n sus.
De fapt, dacă vreți să găsiți ceva origini ale personajelor, ghinion, nu aici este locul, intrăm direct în miezul din dodoașcă pe ideea „Ăștia sunt, îi știți deja, să trecem la treabă”.
Se ține aproape în anumite momente de benzi desenate pentru că am recunoscut un anumit fir narativ pe care l-am văzut recent într-una din animațiile DC, și asta nu poate decât să mă bucure.
O primă carie în dantura lui The Batman ar fi faptul că acele ghicitori sunt rezolvate instantaneu de al nostru detectiv cu pelerină, nu ezită nici măcar o secundă să ne dea și nouă răgaz să molfăim la enigmă, să găsim și noi rezolvarea, prea este genial, dă-l în mămicuța lui. Deși unele răspunsuri erau evidente dacă le gândeai un pic, n-ai timp de așa ceva.
Oricum, ca un mic spoiler, ori este Riddler „prea genial‟, ori Batman este de pomană, fie că rezolvă ghicitorile, fie că nu le rezolvă, deznodământul este același. Și nu prea îmi plac scenariile astea în care indiferent de ceea ce faci, nu se schimbă mai nimic pentru că atunci care mai este rostul?
Dar chiar și așa, planul lui Riddler este sadic, mai mult de film horror, bolnav și plin de cruzime dementă, ceea ce mi-a plăcut, personajul fiind o combinație de Bane și Joker, cu vocea groasă ce răsună din spatele măștii a la Bane și inteligența dementă, marcă înregistrată Joker.
Acum că am gătat cu partea care gâdilă cerebelul, să vă scriu câteva cuvinte despre acțiunea contondentă din The Batman. Ce promite, aia livrează, desigur, în limitările impuse de constrângerea unui PG13, că trebuie și puradeii să-l vadă pe Batman la treabă.
The Batman valsează brutal printre inamici și-și întărește încheieturile pumnilor în mod repetat și dur în oasele faciale ale inamicilor care-s transformați în terci uman plin de pulpă suculentă roșie.
Nu arată efectiv violența în toată splendoarea ei, dar chiar și așa simți energia distructivă pe care loviturile lui Batman o emană fără ca eroul cu pelerină să catadicsească vreun pic cu gândul că factura medicală a celor bumbăciți va fi mai lungă ca o zi de post.
Aș fi vrut și ceva pachețele de bulion împrăștiate pe ecran și câteva fâșii de vene atârnând, că am poftit la așa ceva de când am azvârlit ochiul pe niscai desene animate cu Batman unde nu avem nicio restricție. Dar nu s-a putut. De fapt, nu s-a vrut.
Prezența impunătoare a lui Batman, în costumul lui utilitar plin de pătrățele umflate, însoțită de o coloană sonoră impozantă, demnă de o regalitate medievală, îți transmit o senzație de frică primordială care-ți anunță creierul că nu-i bine să te pui cu Batman, indiferent cine ești și cât de influent te crezi.
Introducerea lui este epică, fiind foarte bine construită, iar combinația dintre tensiunea în crescendo și coloana sonoră excelentă semnată de Michael Giacchino au generat o apariție de-un paradisiac nirvanic perfect.
În ceea ce privește spectacolul vizual, The Batman nu-i la fel de grandios ca trilogia lui Nolan, că ea este termenul de comparație, da, are un act final care înflăcărează ecranul cu multiple pălălăi bubuitoare, dar până acolo totul se bazează pe un pragmatism realist, gândim mult întru dezlegarea misterului și dăm cu pumnul și mai mult pentru a ajunge la inculpatul vinovat de toată tărășenia, dar n-avem secvențe epice de acțiune bombastică.
Vă întrebați oare cum se descurcă Robert Pattinson în rol de Batman? Eu zic că foarte bine, impresionează prin forța masculină pe care o emană, doar îl vezi de la distanță și ți-a înghețat fluxul sangvin, iar în toiul acțiunii mitraliază la pumni pe secundă de nu-i adevărat.
În schimb, fără să am ceva cu el, când este Bruce Wayne, fața nu-l prea ajută, este prea infantilă și cam emo pentru a face cinste personajului Bruce așa cum au făcut-o predecesorii lui. Când se mai și mânjește cu negru pe la ochi, plus frizura aia de artist dat afară dintr-o trupă rock, deja o dă mai mult în ridicol.
N-are deloc șarmul unui Bruce Wayne autentic, îi lipsește acea aură de fante infailibil în jurul căruia roiesc toate pițipoancele, dar și doamnele din înalta societate.
Dar măcar nu îl vedem prea mult fără costumul de liliac justițiar, ceea ce îi face bine per ansamblu. Nu-i printre preferații mei, dar hei, nu toți pot fi Christian Bale.
Și acum vin și cu darurile, dar nu-s cadouri, ci niște dojeniri aduse filmului. Oricât mi-aș fi dorit eu un film serios, parcă The Batman sare calul și ne îndoliază cu o jelanie artistică dincolo de limitele acceptabilului.
Să fiu plastic, The Batman are o atmosferă mai întunecată ca un negru ieșit dintr-o mină de cărbuni pe timp de eclipsă.
Prea este lipsit de un dram de fericire, de o sclipire de speranță, de un sâmbure de lumină, de un zâmbet bucuros, totul se derulează de parcă asistăm la o permanentă execuție pe scaunul electric.
Și la asta contribuie și o ploaie mocănească interminabilă care ar face Londra în sezonul torențial să pară de vis. Acest aspect își face loc și în partea tehnică a filmării pentru că-s destule secvențe în care nu distingem ce se întâmplă, camera fiind acoperită de ploaie sau picături de apă, fapt ce transmite un realism total, dar nu mi s-a părut o alegere fericită. Când n-auzim la Nolan, nu vedem la Reeves? Ăsta-i trendul?
Of, și ritmul este incredibil de lent, am priceput nevoia de a se face înțeles, de a fi clar și răspicat în transmiterea unor idei, mesaje și gânduri, dar parcă prea exagerează prin modul în care sunt livrate replicile, personajele scuipând 2 cuvinte, apoi pauză de efect, pauză de efect, pauză de efect, iar 2 cuvinte și iarăși multă pauză, de-mi creștea barba până finalizau câte-o frază. Oare erau toți constipați verbal și se scremeau din toate puterile să scoată câte un dumicat de vorbă?
De aici și durata de aproape 3 ore a filmului care nu se justifică, dacă personajele ar fi vorbit normal, The Batman s-ar fi terminat mai repede, dar cu același impact. Și tehnica asta taie și din efectul scontat al scenelor emoționante, că-s câteva, până se ajunge la momentul deschiderii robinetului cu lacrimi, deja a venit Apanova și ți-a oprit contoarul pentru neplata facturii.
În rest, ce ar mai fi de pomenit? Personajele care nu-s Batman nu au parte de destule reflectoare puse pe ele, că-s multe și își împart scenele, niciunul dintre adversari nu se ridică la nivelul unui Joker în zi bună, iar Alfred (Andy Serkis – Black Panther) are un rol mai activ decât eram obișnuit, nu-i doar majordom, este un fel de sidekick. Așa că nu prea am ceva de comentat despre interpretările lor, sunt în regulă.
Poate halucinez, dar cumva am văzut un logo cu Ghostbusters pe un perete la un moment dat? Oare am interpretat prea mult din faptul că lui Catwoman îi place pisicuța? Sau am devenit atât de sensibil la trendul woke încât m-am întrebat cum oare o domniță atât de tânără, practic încă în pampers, a ajuns să candideze la postul de primar într-un oraș atât de celebru? Și nu s-au lăsat până n-au pomenit de privilegiul albilor. Nu mai zic nimic.
Dar astea-s chestii adiacente, din experiența personală avută la vizionarea filmului, experiență excelentă, este prima oară de când mă duc la Cinema Independența și audiența a fost una cu bun simț, bine crescută, concentrată pe film, nu pe discuții și pe telefoane. Nu fac o comparație cu No way home sau Tabăra, unde puștimea urla, țipa și se trăgea în poze, că apoi se interpretează că spun că fanii DC sunt oameni inteligenți, iar cei Marvel sunt infantili.
Ah, și dacă vă întrebați dacă merită să stați până la final și din alt motiv în afară de acela de a omagia miile de oameni care au muncit la film, ei bine, The Batman are un endcredit scene. Sau nu are? Vă las să molfăiți la ghicitoarea asta.
În final ce notă să-i dau? The Batman mi-a plăcut, este serios, contondent, matur, inteligent, dar parcă aveam așteptări mai mari de la el, poate este și vina mea, eram convins că va fi o experiență magistrală, un film capodoperă, de aici și o oarecare dezamăgire.
Dar este un film bun per ansamblu, așa că termin cu o ghicitoare care n-are nicio logică în română, ce i-a făcut șapte lui nouă de s-a speriat atât de mult zece? Eight.
(4 / 5)
