The beach house

admin 06/10/2020 Horror Leave a comment 1,702 Views

The beach house este un film original marca Shudder și face parte din categoria horror microbudget.

Probabil câțiva amici s-au trezit singuri într-o casă la malul oceanului și și-au zis că nu ar strica să tragă un film.

Emily și Randall (jucați de necunoscuți) sunt doi tinerei care se retrag la casa tatălui celui din urmă pentru niscai nopți fierbinți de contemplare a stelelor, de răspuns la întrebările universale ale omenirii și de jocuri încinse de șah.

Eh, pe dracu, au ales casa pustie pentru alte activități nocturne ce nu pot fi exprimate fără bulina roșie într-un colț.

Ghinionul lor este că în respectiva casă se mai găsește un cuplu, mai în etate, care s-a aciuiat în această locație părăsită pentru câteva zile de liniște.

Cum cele două cupluri sunt singure cuc pe ditamai plaja și alte activități interesante nu apar la orizont, se pun pe halit, pe băut și pe fumat, consumând întregul buget al filmului pe niște bericioace și câteva prăjituri generatoare de fericire euforică.

Hm, dar pe nici unul să nu-l ducă nu pic capul să se întrebe de ce nu mai este nimeni pe frumusețea aia de plajă?

OK, am înțeles-o pe asta cu bugetul infim de nici pentru ață-n fund nu sunt bani, dar unde-i horrorul?

Apare și el, doar că foarte târziu în film.

Practic The beach house se rezumă până aproape de final la 4 actori care o lălăie într-o casă drogându-se și participând la discuții pseudo-filozofice despre supa primordială care a dus la apariția vieții pe Pământ.

Abia spre final se pornește și hardughia groazei pentru că dinspre mare se ivește un fum ce nu aduce cu sine foc, ci altceva mai terifiant.

Conceptul nu este nici pe departe nou, dar scenaristul-regizor nici nu se screme să inoveze ceva, să justifice existența acestui film care este extrem de plictisitor.

Atât scenariul, cât și actorii, sunt de mâna a patra, actoria este dintre cele mai jenante, cred că a făcut casting în piața de zarzavat pentru a angaja acești așa-ziși actori care nu fac decât să recite robotic niște replici fade, fără pic de zvâc în ele.

În cel mai bun caz, The beach house demonstrează că oricine poate face un film. Și nu exagerez.

Bruma de acțiune horror se rezumă la o ceață care vine amenințător peste personaje și la niște efecte speciale elementare create prin umblatul în setările camerei de filmat la luminozitate, contrast și culori. Și când și când se mai apela la niscai filtre ieftine specifice rețelelor sociale pentru a transmite senzația de amețeală halucinogenă.

Cât despre CGI-ul pentru făpturile care ar trebui să împrăștie teroare? Ehe, dragii mei, cred că au găsit un palton mâncat de molii, au răsturnat peste el un tomberon de gunoi și voila, uite monstrul.

Dar nu știu dacă este cazul să fiu atât de acid la adresa filmului, atât s-a putut cu cei trei dolari jumătate rămași rest de la shaorma vegetariană. Ideea ar fi fost mai bine pusă în practică dacă omul din spatele filmului ar fi primit o susținere financiară mai consistentă. Însă asta nu înseamnă că îi iert scenariul beteag care s-ar fi pretat la cel mult un episod într-un serial horror pentru că intriga nu este destul de mult dezvoltată să justifice un lungmetraj, de unde și nenumăratele secvențe premergătoare izbucnirii invaziei în care nu se întâmplă nimic incitant care să contribuie la înaintarea poveștii. Și enervarea crește exponențial pentru că replicile, care oricum erau jenante, sunt livrate lemnos de neica nimeni.

Văd că The beach house este cât de cât apreciat de critici, dar demolat de fani, eu nu sunt critic, așa că nu am gustul atât de dezvoltat încât să extrag ce dracu or fi găsit criticii la acest film, dar ținând cont de circumstanțele atenuante care au dus la apariția acestui The beach house, nici nu pot să-l scufund de tot în ocean.

Așa că îi dau un trifoi cu 4 foi drept cadou pentru ideea care arăta bine pe hârtie și curajul de a ieși în lume cu un asemenea film.