Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
2006
The departed este o dovadă că pot exista și remake-uri bune, fiind versiunea americană a lui Infernal affairs.
Poate nu chiar dovada, dar măcar excepția. Printre puținele.
🎬 The departed – Premisă 🕮
Orașul Boston este terorizat de o bandă criminală cu rădăcini irlandeze condusă de Costello (Jack Nicholson – As good as it gets).
Poliția, FBI și alte câteva organizații de aceeași teapă au mari probleme în a-l captura cu suficiente dovezi astfel încât capetele de acuzare să nu cadă apoi, ei bine, pe capete.
Pentru asta este nevoie de o cârtiță infiltrată în sânul clanului mafiot. Ales drept candidat perfect este Billy (Leonardo DiCaprio – The revenant) care trece prin multe chinuri până să ajungă acolo vor șefii să îl vadă.
Însă credeți că șeful Costello stă cu mâinile în sân? Ei aș, are și el, la rândul lui, pe cineva bine plantat în rândul forțelor de ordine care îi transmite informații prețioase.
Nu-i mare dezvăluire, că aflăm repede acest amănunt, este vorba despre Colin (Matt Damon – The martian).
Așadar, cine pe cine prinde?
💭 The departed – Comentariu 🍿
Regizat de Martin Scorsese care și-a primit în final Oscarul mult așteptat, filmul durează două ore jumătate, așa este chiar destul de scurt având în vedere cine a fost la cârma lui.
Dacă tot s-a nimerit să văd recent și Heat, pot spune că The departed se aseamănă cu acesta în ceea ce privește modul în care este împărțit timpul.
Ca un copil al unui cuplu divorțat care petrece o săptămână la mă-sa și una la tac-su, și noi suntem plimbați ba prin mijlocul răufăcătorilor, ba prin sânul poliției.
Fiecare tabără combatantă încearcă să-și ducă la îndeplinire îndatoririle, dar lucrul acesta devine tot mai greu pentru că șobolanii care-și fac veacul pe acolo sunt foarte harnici.
Ca atare, apar în permanență bețe-n roate deoarece când unii atacă, nimeresc în gol, când alții vor să dea o gaură, găsesc ciuciu.
Asta pentru că adversarii sunt cu mereu un pas în față.
Dacă Tom și Jerry ar fi reali, în mod cert s-ar opri din hârjoneala lor pentru a lua lecții de la acest film și a învăța ce înseamnă cu adevărat un joc de-a șoarecele și pisica.
O bună bucată din poveste, poate prea mare, constă doar în aceste contre între beligeranți, tensiunea urcând la cote amețitoare, dar nu există suficientă eliberare sub formă de acțiune.
Nu-i nimic grav, doar că este concentrat scandalul în ultima jumătate de oră care este de-a dreptul nebunească, sunt eliminate personaje mai des ca în fazele incipiente ale lui Squid games.
Atmosfera din film nu este deloc una jovială, cred că a o numi grunjoasă este cea mai potrivită caracterizare.
Să nu încercați să căutați oaze de bucurie și speranță că mai repede ați găsi așa ceva la Konzentrationslager Auschwitz-Birkenau decât aici.
Felul în care decurge firul narativ te face să scrâșnești în permanență din dinți de zici că ai nisip printre ei pentru că povestea este dură și te menține mereu în joc de glezne.
Dacă zic că scenariul este complex, este o subevaluare a lui, nu îi face cinste acest epitet.
Poate că știm identitatea a două cârtițe, dar nu-s singurele și de aici ia naștere un mister aproape impenetrabil.
Suntem puși la grele încercări cerebrale și degeaba m-am chinuit să aflu necunoscuta, să extrag X-ul din ecuație, că tot am fost lovit în tâmplă de o multitudine de surprize.
Nu pot decât să menționez că sunt o grămadă de X-uri pe care trebuie să le depistez încât la un moment dat m-a luat durerea de cap.
Și o spun în sensul bun, că asta trebuie să facă un film excelent, să te epuizeze la nivel intelectual, să-ți obosească sinapsele și să ofere muncă suplimentară creierului.
Nu cred că există cineva care să fi anticipat toate schimburile de macaz la care a apelat The departed deoarece este aproape imposibil să faci asta.
O certitudine am, cu pistolul la tâmplă puteam să jur cine nu-i cârtiță, anume cărămizile din pereți, în rest dacă era biped vorbitor puteai să-l suspectezi că joacă la două capete.
Da, atât de îmbârligat este scenariul încât nu poți avea încredere în nimeni.
Pff, și acel act trei, bombă nucleară este puțin spus, acolo încep să curgă surprizele mai des ca manelele de revelion.
Și vin de-a valma, că nu apuci să-ți revii din pumnii dați de una, că ești asaltat de alta, atât de repede se prăvălesc de-a dura că nu ai ocazia să mai și respiri.
Totu-i despre loialitate și trădare. Poți să le pui în balanță să fie într-un echilibru perfect, așa cum ar trebui să toate lucrurile?
Sau este un deziderat imposibil de atins?
Cât despre actorie, mai degrabă aici trebuia Leonardo DiCaprio să primească Oscarul, nu era nevoie să se ia la trântă cu un urs, că acolo a fost ușor comparativ cu cine a fost nevoit să se lupte aici.
Distribuția este mai mult decât stelară, în anul de grație 2024 actorii principali din film totalizează cinci premii Oscar. Bine, trei sunt ale lui Jack Nicholson, dar ideea de bază rămâne în picioare.
A trebuit să derulez în jos din rotița de la mouse plasată pe pagina de IMDB a filmului să ajung la un nume pe care nu îl cunoșteam.
Printre cei care își fac apariția prin peisaj se numără Mark Wahlberg, Vera Farmiga, Martin Sheen sau Alec Baldwin.
Și fiecare împușcă o partitură importantă, chiar dacă sunt personaje secundare.
Desigur, nu-i lipsit de probleme filmul, că nu-i chiar perfect, nu reușește să aibă un ritm egal, este prea static vreo două ore ca apoi să se transforme în nebunia … era să scriu lui Salam … haotică de te amețește complet.
Plus că nah, nu-i original, deci scenariștilor le-a fost mai ușor să ia ceva de-a gata și să modifice pe ici, pe colo, să pară o poveste proaspătă.
🏆 The departed – Verdict 👍 sau 👎?
Este un film excelent care te prinde din start de guler și te gâtuie timp de 150 de minute cu o poveste explozivă și ambiguă.
Trebuie să depui eforturi serioase să ții pasul cu puzderia de personaje care colcăie mai abitir ca șobolanii la scufundarea Titanic-ului, dar ăsta este un lucru îmbucurător.
Faptul că nu îți sunt servite cu lingurița anumite rezolvări este de laudă pentru că avem un creier funcțional (așa se presupune) și trebuie să-l folosim.
Finalul lasă loc de interpretare, m-a plasat într-un șpagat cerebral perplex că nu știam (încă nu știu) cum să interpretez deznodământul.
Pentru mine, poate-i blasfemie, poate nu, Infernal affairs este superior, fiind mai bine editat și închegat ca produs final, neavând anumite înflorituri inutile adăugate de versiunea americană.
Așa se explică și durata cu 50 de minute mai mult a lui The departed comparativ cu originalul.
Cu toate astea, The departed mi-a plăcut foarte mult, atât de mult încât mă gândesc dacă nu ar fi momentul să-mi cumpăr 9 telefoane cu clapetă.
E trist, trebuie să menționez asta, că utilizatorii IMDB au votat The departed până l-au dus pe locul 40, iar Infernal affairs nici nu intră în Top 250 deși ar fi meritat acel loc mai mult decât remake-ul.
(4,5 / 5)
