The disappointments room

The disappointments room

1 out of 5 stars (1 / 5)

The disappointments room sau Camera dezamăgirilor este un film care nici el nu știe ce se vrea a fi, ba un thriller psihologic, ba un horror cu fantome, nici măcar până la final nu se decide ce este, fiind, așa cum îi spune și titlul, o dezamăgire.

Dana și David, o tânără familie, împreună cu copilul lor, Lucas, se mută într-un conac delapidat, la mama dracului în praznic, într-un sătuc uitat de lume.

Încă de la început îți dai seama că e ceva în neregulă cu unul din membrii familiei, pentru că acest tertip este folosit de zeci de ani, mutatul în pustietate, pentru a semnala problemele psihice ale unui personaj.

Și ca să vezi, mare surpriză nesurprinzătoare, mama este cea care are mobila mutată aiurea prin mansardă ca urmare a unei tragedii recente.

Petrecem niscai timp inutil cu personajele încercând să repare ceva prin casa aia imensă și decrepită care stă să cadă pe ei, nu știam că pe acolo, prin filme, lumea cumpără castele fără să verifice starea în care se află, ca apoi să se mire că e mai mult o coșmelie.

Tot învârtindu-se pe acolo, Dana descoperă la mansardă, a casei, nu a ei, o cameră secretă și de aici încep necazurile noastre, pentru că filmul amestecă genurile de iese un ghiveci necomestibil.

Dana începe să aibă fel și fel de viziuni, vede câini negri, fantome plimbându-se prin casă, pierde noțiunea timpului, nu mai reușește să facă distincție între imaginație și realitate, deci elemente care ne îndreaptă spre o concluzie clară, Dana e pasionată de apă, pentru că e dusă cu pluta.

Dar pe de altă parte, aflăm că acea disappointments room ascunde niște secrete groaznice, o tragedie umană cumplită, numai bună generatoare de fantome neîmpăcate cu situația lor și care preferă să bântuie pe tărâmul acesta decât să își ia tălpășița în universul lor. Avem și aici destule elemente care ne îndreaptă spre altă concluzie, că Dana nu e chiar cu boii scăpați pe ogor și că este ceva tare în neregulă cu căsoaia asta care pare populată și de alte personaje, nu tocmai în viață.

Cam la asta se rezumă tot filmul, un ping-pong între aceste două idei, sperând să ne dea pe spate cu acest permanent ghicit, oare e mă-sa, oare e bau-bau? Ne lasă pe noi, chipurile, să ajungem la o concluzie satisfăcătoare.

Din păcate, în afară de o singură sperietură zdravănă, filmul este tare plictisitor, îngrămădind clișeele unele peste altele mai abitir cum îngrămădesc politicienii banii furați în conturi.

Chiar nu am înțeles existența acestui film, ce minte seacă a crezut că iese ceva bun dintr-o poveste atât de banală și terfelită de zeci de alte filme, neaducând absolut nimic nou în domeniu.

Bă, o scenă mai deosebită, ceva mai cu zvâc să fi avut și i-aș fi iertat pe producători, dar nimic nene, pare un film făcut de niște amatori care s-au trezit cu o cameră de filmat în mâini și o casă tenebroasă. Tot așteptam șmecheria care să mă impresioneze, dar nimic, aceleași uși cu viață proprie, aceleași sperieturi forțate semnalate de la o poștă, aceleași umbre fantomatice pe pereți, aceleași scârțâieli telefonate noaptea, absolut nimic nou.

Povestea este seacă rău de tot, scenariștii probabil au suferit de amnezie pentru că se apucă de un fir narativ, după câteva scene îl lasă de izbeliște, se apucă de altul, uită și de acesta, și tot așa.

Deznodământul e mai bombardat ca un cașcaval elvețian, are atâtea găuri pe care regizorul nu se chinuie să le acopere, dacă aveți ghinionul să urmăriți filmul, vă veți da seama la ce mă refer, evit nu că aș vrea să dau vreun spoiler, că nu are așa ceva, ci pentru că aș pierde mult timp să înșir toate bubele poveștii.

Practic, în film nu se întâmplă mai nimic, te uiți și la final ai impresia că ai belit ochii la un perete gol.

The disappointments room are totuși trei puncte pozitive care îi mai saltă nota, și anume: Kate Beckinsale, Kate Beckinsale și Kate Beckinsale.

Să mor de am înțeles de ce a primit ratingul R, cică ar avea conținut violent, imagini sângeroase și sexuale. Păi băi băieți, la ce dracu film v-ați uitat? Că pe ăla aș vrea și eu să-l văd, că dezamăgirea vieții nu a avut nimic din astea, de când mama naibii scârțâit de ușă e conținut violent?

O căcănărie de film vai mama lui, o pată de rușine pentru cinefili, nota 2.

PS. Publicul acestui film a fost de excepție, nu m-a deranjat cu absolut nimic, nu tu un telefon scos în timpul proiecției, nu tu discuții între oameni, nimic. Am putut savura rahatul în liniște. Excelent, deci se poate și civilizat.

Ah, am uitat să menționez că în sală, în afară de mine, mai era un singur rătăcit, deci regula LineCinema cu minim 6 pentru a rula un film nu s-a aplicat în acest caz, deși aș fi vrut, m-ar fi salvat de la o pierdere de timp.

 

Trailer

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

The exorcist

The exorcist

Cu ocazia recenziei cu numărul 666 m-am gândit să revăd The exorcist, filmul din 1973, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *