The disaster artist

admin 14/01/2018 Comedie Leave a comment 2,433 Views

The disaster artist spune povestea infamei producții The room, unanim considerată a fi una dintre cele mai nereușite pelicule din ultimele decenii.

De ce?

Păi The disaster artist ne prezintă motivele.

Pornim la drum cu Greg, un actoraș mediocru spre prost care se chinuie să își facă un nume dar cum talentul nu prea se lipește de el, succesul îl ocolește non stop.

Însă într-o bună zi dă peste Tommy, un personaj misterios, care este și mai tobă într-ale actoriei, ba chiar un dezastru ambulant, dar care este atât de pasionat de treaba asta încât nu bagă pe nimeni în seamă și își vede de visul său imposibil de atins, așa cum toți îi spun, de a deveni actor.

Cei doi se decid să se mute în Los Angeles convinși că acolo își vor face un rost, dar după o perioadă secetoasă în care nimic nu apare la orizont, Greg vine cu ideea aruncată la mișto că actori vor deveni doar dacă vor juca într-un film produs de ei.

Și cum Tommy, sac fără fund, plin de bani, dar Dumnezeu știe de unde, nu are minte prea multă, percutează rapid la această propunere absurdă și fără să aibă nici măcar cea mai mică fărâmă de idee despre cum se realizează un film, purcede la scrierea scenariului (nu că la scris s-ar pricepe prea mult).

Amatori din cap până-n gaura de la pantof, cei doi se apucă, pe banii lui Tommy, să angajeze actori, echipă de producție, să cumpere echipament, ba chiar în dublu exemplar, ceva foarte rar spre deloc la Hollywood, de parcă se pregătesc de cel mai șmecher film produs vreodată.

Încetul cu încetul, cu cât producția înaintează, toată lumea își dă seama că au de-a face cu un amator habarnist de rangul cel mai înalt, lucru dovedit de ideile stupide de filmare pe care Tommy le are, de incapacitatea acestuia de a reține trei rânduri de replici pe care, culmea, tot el le-a scris, de permanentele lui întârzieri la filmările propriului film, de dificultatea lui de a rosti corect cuvintele, vorbind ca Yoda, în dodii, de comportamentul lui haotic, de depășirea programului de filmare, de condițiile uneori mizere în care echipa de producție este nevoită de filmeze, de încăpățânarea de care dă Tommy dovadă în anumite momente (aici minimalizez, de fapt, este vorba de toate momentele) de a accepta sfaturi din exterior (adică sfaturi care nu sunt ale lui) care îi vor îmbunătăți producția.

Și aș mai putea continua multă vreme cu astfel de enumerări.

Rezultatul final? Îl puteți vedea și singuri urmărind filmul The room.

Deși la suprafață The disaster artist îmbracă haina unei comedii, și sunt destule momente ilare generate în mare parte de personalitatea aeriană și total ruptă de realitate a lui Tommy, filmul prezintă și câteva aspecte negative din spatele acestei industrii fascinante a cinematografiei, pentru că în mod clar tratamentul odios la care sunt supuși cei care participă la realizarea unui film nu s-a rezumat sau nu se va rezuma doar la The room, multe producții se desfășoară în condiții inumane, lipsite de un minim de respect pentru om, cum este recentul caz al lui Disney care, negăsind chipurile destui actori asiatici, au adunat vreo sută de actori albi și le-au mânjit fețele pentru Alladin, lucru insultător din toate punctele de vedere pentru specia umană.

Și aduce în față și meteahna filmatului cu ecran verde, chiar dacă are la câțiva metri în afara studioului o alee copie fidelă cu cea din studio și numai bună pentru filmat, Tommy insistă să se filmeze în studio pentru că așa se face la Hollywood. Și, în ignoranța lui, are perfectă dreptate, am urmărit filme care au recreat digital scene întregi de natură în loc să iasă dracului afară într-un parc să filmeze iarba, ei au preferat să apeleze la CGI pentru a aduce pe ecrane o banală iarbă.

Este foarte posibil ca acest film să nu aibă prea mult sens pentru cei care nu știu cum stă treaba cu The room pentru că The disaster artist se bazează mult, poate prea mult, pe faptul că suntem în cunoștință de cauză și că suntem puși la punct cu celebrele replici: „You`re tearing me apart, Lisa!” și „I did not hit her” pentru că tratează spectatorul ca și când le-ar cunoaște.

Filmul este plin de erori logice și de continuitate, aici este posibil ca ele să fie intenționate, sper, tocmai pentru că și The room este tăticul unor astfel de erori.

Per total filmul nu m-a impresionat, mă scărpinam în cap în timp ce-l urmăream, neînțelegând toate acoladele primite, dar aruncă niște lumină în spatele camerelor de filmat și mă face să nu mă mai uit cu (atâta) amuzament la The room, văzând câtă pasiune oarbă și nestăvilită a pus Tommy în realizarea filmului, chiar dacă întreaga lume îl dobora la pământ, aruncându-i permanent în față lipsa lui (reală) de talent, el se ridica de fiecare dată, urmându-și visul.

Și poate asta trebuie să tragem ca povață din acest film, ce dacă nu te pricepi la ce faci, dacă ești pasionat și îți place maxim, atunci nu trebuie să te intereseze părerea lumii și să îți urmezi visul cu orice cost.

Bine, aici nu a dăunat deloc faptul că Tommy era doldora de bani, lucru ce i-a înlesnit semnificativ îndeplinirea visului, dar ideea de bază rămâne aceeași.

Personajele principale sunt interpretate de frații Franco, James (Tommy) și Dave (Greg).

James face un rol excelent, ar fi chiar de analele istoriei să obțină o nominalizare la Oscar (deși nu cred, mai ales acum, după ce încep să iasă la suprafețe niște acuze de hărțuire, noua modă la Hollywood) pentru interpretarea unuia dintre cei mai slabi actori într-unul dintre cele mai slabe filme, care, din cauza sau datorită atrocității lui, a devenit chiar un film cult și până la urmă Tommy a devenit faimos în întreaga lumea tocmai ca urmare a lipsei sale crase de talent.

Și știu că vă întrebați dacă filmul The disaster artist poate fi complet fără apariția originalului Tommy Wiseau, vă recomand să stați după finalul creditelor.

Brusc mi s-a făcut chef să revăd abominabilul The room și fix asta o să fac după ce las nota 7 pentru The disaster artist, deși după laudele pe care le-am tot auzit, credeam că îi trântesc un 9.