Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Iată că The exorcist: Believer a apărut pe marile ecrane pentru a ne speria zdravăn.
Având în vedere cine l-a regizat, șansele să o facă sunt mici.
🎬 The exorcist: Believer – Premisă
Dracu-i pune pe americani să construiască școli fix în buza pădurii?
Probabil că asta se întreabă părinții celor două fete dispărute care declanșează acțiunea din acest film.
Cucuietele noastre, Katherine și Angela, se fac nevăzute în adunătura de copaci necălcată de austrieci și, astfel, îi pun pe jar pe adulții care intră în panică.
În fine, că nu este mult de povestit pe seama premisei, după trei zile cele două își fac apariția undeva departe, la câțiva zeci de kilometri distanță.
Fericire mare pe zămislitorii care își iau odraslele în primire.
Doar că adolescentele nu mai par zdravene-n scăfârlie și nici nu au venit singure din călătoria misterioasă.
Să bubuie tobele, să urle trompeta, cele două sunt posedate.
De cine?
Bună întrebare.
💭 The exorcist: Believer – Comentariu 🍿
Ce s-a mai schimbat lumea asta, și nu în bine.
Ce era R în 1973, când a apărut unicul The exorcist, și ce-i acum este diferență ca între cer și pământ.
Pe scurt, filmul de față nu prea este horror.
Din contră, este destul de plictisitor vreo 80 de minute în care cică se face construcția personajelor și se clădește atmosfera.
Și în mare parte cam așa este, însă se exagerează cu această lentoare de melc codobelc încât când s-a ajuns într-un final și la secvențele care fac cinste titlului deja îmi luasem o porție zdravănă de moțăială.
Mai degrabă se vrea a fi o dramă personală despre legăturile puternice din sânul familiei.
Sau despre testarea credinței și despre lupta dusă în interiorul personajelor între creierul rațional și inima pioasă.
Aici pot spune că a funcționat la uns, și-a atins scopul, m-a înfășurat într-o ghirlandă de emoții plângătoare urmărind zbaterile inutile ale părinților de a-și scăpa fetele din ghearele demonului fioros.
Dar eu nu venisem la un curs de dramaturgie, eu voiam groază violentă, scabroasă, cu cisterne de vomă, valuri de cuvinte porcoase și miștocăreli adresate bisericii.
N-are nimic care să încadreze pelicula în genul horror, ăla de te face să dormi noaptea cu lumina aprinsă indiferent de prețul wattului.
În afară de, ați ghicit, că sunteți oameni inteligenți, vestitele și obositele concerte zgomotoase care vin previzibil și, în continuare, cu efectul dorit că al naibii corp reacționează mereu la fel când este asaltat mulți decibeli.
În rest nu-i nimic ieșit din comun, totul decurge în direcția așteptată, poate prea așteptată având în vedere actualul context social care îți dă de înțeles cine ce decizii va lua.
Nu-i scârbos, nu-i de speriat, nu-i violent, nu-i revoltător, este doar să fie și atât.
Dar nah, ce pretenții să am dacă-i regizat și scris de același nene care ne-a adus blegita trilogie recentă Halloween?
S-a gândit că este cazul să pângărească și cel mai bun film horror din istorie cu o adaptare actualizată zilelor noastre.
Nici tehnic nu ar fi multe laude, se bazează un pic prea mult pe CGI în anumite momente cheie și rezultatul nu este foarte strălucit.
Plus că dublajul audio este aproape execrabil, este o discrepanță mare între ceea ce vezi și ceea ce auzi.
Dacă buzele fetelor posedate se mișcau cu viteza unui TGV, ei bine, cuvintele păreau a fi angajate la CFR, de aici și desincronizarea enervantă în multe scene.
Nici machiajul celor două domnițe deranjate demonic de duhurile drăcești nu au avut menirea de a mă tulbura în vreun fel.
Măcar actrițele se scălâmbăie decent și cam atât aș putea evidenția pe partea de interpretare.
Că ăia mari se comportă de parcă asemenea evenimente sunt la ordinea zilei și nu reacționează în vreun fel anume care să dea senzația că sunt surprinși.
🏆 The exorcist: Believer – Verdict 👍 sau 👎
Filmul joacă mult prea la siguranță, nu are curajul să își asume riscuri, să încerce să revoluționeze ceva, să aducă un strop de inovație.
Este deficitar la toate capitolele care l-ar fi ajutat să devină un horror bun.
Nu doar că nu are secvențe autentice de groază, dar scenariul este și sărăcuț la nivel cerebral, nici acum nu știu cine era locuitorul clandestin și ce voia de la viața celor două fete.
Se numește de pomană exorcizare pentru că nu există vreuna în adevăratul sens al cuvântului, și o să vedeți la ce mă refer. Și chiar dacă aș băga-o în seamă, apare prea târziu și ține prea puțin.
Măcar am învățat cum să câștig la cazinou că știu acum pe ce culoare să pariez.
Lovește și la nostalgie, dar asta pe final, cu trimiteri evidente spre The exorcist, atât printr-un anume personaj care leagă cele două filme, dar și prin coloana sonoră de senzație care este, totuși, prea puțin folosită.
Ultimele câteva minute au fost cele care m-au mai îmbunat și m-au determinat să țintuiesc în podea 5 scaune.
(2,5 / 5)
