Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
The farewell este prima și, probabil, ultima dramă chinezească pe care o voi urmări, singurul impuls avut de a viziona filmul a fost faptul că este un concurent de luat în seamă pentru premiile Oscar.
Povestea gravitează în jurul unei numeroase familii chinezești (știu, este cam pleonasm) care se reunește care de pe unde-s împrăștiați cu ocazia celebrării unei nunți între unul din tinerii familiei și o frumușică japoneză.
Câtă frunză, câtă iarbă se adună în jurul mesei capului familiei, bunica Nai Nai, dar motivul real este cu totul altul.
Nu dați cu X că nu împrăștii cu spoilere, este primul lucru prezentat în trailer și premisa întregului film.
De fapt, Nai Nai este pe moarte, are cancer la plămâni și doar câteva luni de trăit conform medicilor, doar că ea nu știe și toată familia decide să pună fermoar la gură pentru a nu o speria pe bătrână. De aceea nunta devine un pretext ca toți s-o viziteze pentru ultima oară fără ca ea să suspecteze lucruri necurate.
Singura care nu este de acord cu această abordare este nepoata ei, Billi (Awkwafina din Ocean`s eight, Crazy rich asians, Paradise hills sau Jumanji: The next level), ce vine din New York și nu prea-și poate stăpâni emoțiile în timp ce se luptă cu neamurile ei pentru a le determina să-i spună bătrânei adevărul.
Dar chinezii get-beget nu și nu, că așa-i tradiția la ei, să lase omul să crape fără să știe de ce, că doar nu are nimic important de pus la punct înainte de obștescul sfârșit.
The farewell este o struțo-cămilă vorbită în două limbi, predominând chineza și se vrea o dramă tulburătoare despre moarte și familie.
Din păcate, pe mine m-a lăsat mai rece ca un fund de babuin la Polul Nord pentru că tot ce se întâmplă în film este alternanța acelorași două scene: prima în care se reunește întregul clan și se bagă-n burdihan, îngurgitându-se cantități industriale de mâncare, de parcă ar veni foametea cea mare, urmată de a doua scenă în care se ceartă între dacă să-i spună bunicuței că trebuie să-și scrie urgent testamentul. Apoi se reia ciclul, uneori chiar în aceeași locație, alteori se mai deplasează și pe la alții să mai radă niște haleală și prin alte zone fomiste, dar în principiu cam ăsta este tot filmul.
Plus că personajul principal, Billi (Awkwafina) este de pomană-n film, tot ce face este să stea cocoșată, să arunce niște priviri pierdute-n spațiu și să ne arate ce viață ratată are. Ori cu ea, ori fără ea, The farewell nu s-ar fi schimbat prea mult. Este doar un simplu observator al evenimentelor și personajul ei nu evoluează deloc.
Scenariul este lălâu, se mișcă încet pentru că, în realitate, nu prea are nimic important de spus în afară de laitmotivul carierei lui Vin Diesel: Familie și iarăși familie.
Într-adevăr, mesajul este unul de apreciat și de aplaudat, petrece cât mai mult timp cu familia, în special cu cei bătrâni pentru că nu știi cât îi vei mai avea lângă tine, dar cam atât. Oricât de lăudabilă este inițiativa, nu mi s-a părut un coagulant suficient de bun încât să țină filmul legat într-un tot unitar.
Nu tu o tușă de comedie, chiar și amară, nu tu scene dramatice care să declanșeze aspersoarele interne, nu tu nimic.
Filmul se rezumă la cele două scene băgate pe repeat și se așteaptă să fim impresionați. Pur și simplu nu am simțit în niciun moment vreun simulacru de emoție pentru că se întâmplă fix nimic.
Mă rog, pentru mine nu a fost nimic deosebit, poate o fi și chestie de diferență culturală, așa cum filmul nu uită să ne reamintească atât de des, că Vestul e vai mama lui și nu pricepe o iotă din misterele universului și că Estul este mare șmecherie unde curg lapte și miere la fiecare latrină.
Dacă alte filme ce nu m-au impresionat atât de mult precum The lighthouse sau Marriage story (că tot sunt proaspete) înțeleg de ce ar fi favorite pentru niscai premii, aici să mă pici cu ciocolată otrăvită că nu-mi dau seama la ce excelează această producție încât să își merite laudele.
Bine, un motiv îmi vine mie pe chelie, dar deja am bătut suficient de mult moneda pe tema asta în alte filme de gen precum Crazy rich asians, alt film super lăudat de pomană doar pentru că era cu reprezentare și vrăjeală politically correct. Ia să fi fost cu familia Smith că nici mă-sa dracului nu mai băga-n seamă acest film.
Nu m-a încântat cu nimic producția de față, mi s-a părut la fel precum Crazy rich asians, pe principiul băgăm niște asiatici și lumea trebuie să laude filmul de frică să nu sare gașca SJW la atac și, ca atare, îi lipesc aceeași notă de 5.
Nici măcar o coloană sonoră originală nu au fost în stare să bage, m-au omorât cu un cover italian după Mariah Carrey – Without you (știu, piesă care la rândul ei este tot un cover, dar pe asta o știe lumea, că dacă zic de originalul formației Badfinger nu vor ști mulți la ce mă refer).
(2,5 / 5)
Trailer
