The fly II

Hai și cu The fly II, dacă tot am dat-o pe muște, să intre la numărătoare, că doar o muscă nu zboară niciodată singură.

De data asta David Cronenberg a spus pas și frâiele regizatului au căzut în mâinile lui Chris Walas, aflat la primul din cele doar două filme regizate. De ce Walas? Pentru că el a fost cel din spatele efectelor speciale din primul film și, din motive necunoscute, s-a ajuns la concluzia că ar fi bun și de regizor. Cariera lui ulterioară în scaunul de regizor a demonstrat contrariul.

The fly II nu pierde vremea, că la muște timpul contează, și pornește relativ din același punct în care s-a finalizat The fly. După cum era de așteptat, fără personajele interpretate de Jeff Goldblum și Geena Davis. Și deja interesul pentru film începe să se ducă în jos.

Deși nu vreau să dau spoilere din The fly, n-am ce face, pentru că în prim-planul acestui film îl avem pe Martin Brundle, progenitura lui Seth, un hibrid musco-uman care face obiectul unor experimente conduse de către Bartok.

Puradelul este unul minune, mănâncă gem și vinde prune, crește într-un ritm accelerat, are un creier genial, ce depășește orice imaginație, ce să mai, pare specimenul uman perfect. Ba chiar pune mâna și pe-o gagică, Beth (Daphne Zuniga).

Doar că genele diptere latente încep să se trezească la viață și The fly II se transformă într-o copie aproape identică a primului film.

O să mă repet destul de mult, pentru că asemănările dintre cele două producții sunt izbitoare, cel puțin la bază.

Avem, de principiu, o poveste de dragoste blestemată între un om de știință genial și o domniță frumușică foc, el n-are stare, vrea să schimbe lumea prin invenția (lui tac-su), plus de asta, între ei se bagă insecta nenorocită care nu îi lasă să-și consume dragostea așa cum trebuie.

Din nefericire pentru The fly II, indigoul cu care au copiat primul film nu a prea avut mult carbon pentru că producția este departe de a fi la același nivel cu The fly.

În primul rând povestea deja este fumată, nu mai impresionează deloc, pentru că ai mai văzut-o urmând fix aceiași pași.

Apoi actorii nu sunt deloc carismatici precum cei din The fly, una este să spui Jeff Goldblum și Geena Davis și alta este să spui, cu tot respectul pentru ei, Eric Stoltz (Pulp fiction) și Daphne Zuniga.

Și în al treilea rând, regia lasă mult de dorit. Deh, nici nu este de mirare, din moment ce la cârmă nu a fost un regizor.

Nu am simțit deloc momente de tensiune terifiantă, de emoții devastatoare, de groază sordidă, s-a renunțat complet la finețuri din astea artistice care a adăugat un anume farmec macabru primului The fly și Chris Walas face ce știe să facă el mai bine. Anume să ne bombardeze cu efecte speciale practice scârboase, dar fără un scop bine precizat, doar să fie cât mai multe, că poate dacă ne chinuim să strângem tare din dinți să nu iasă voma, uităm că scenariul este tare șchiop, chiar dacă are și numele lui Frank Darabont trecut pe el.

Așadar, The fly II este un festival de secvențe mucilaginoase și pline de bale, în care scopul principal a fost acela de a ne oripila în fel și chip.

Nu zic că nu mi-au plăcut aceste scene care sunt extrem de bine realizate și foarte eficiente în îndeplinirea misiunii lor pentru că acum stăm mai mult în preajma personajului care dă titlul filmului, deci avem mai mult timp la dispoziție să admirăm efectele speciale în plina lor glorie burlesco-scabroasă, dar lipsesc complet emoția tristă, dramatismul evenimentelor, mila pentru soarta vietății hibride sau atașamentul pentru personaj.

Are, ce este drept, o secvență care l-ar enerva foarte rău pe John Wick, dar rău de tot, și a fost bine folosită, nimic de zis, dar tot a reprezentat un tertip regizoral leneș pentru că reacția la acea scenă este una reflexă, nu trebuie să fii mare regizor să te folosești cum trebuie de ea.

Practic, The fly II pare mai mult o sforțare de mușchi a lui Chris Walas care vrea să ne arate că se pricepe la efecte speciale practice și tot filmul este doar un ambalaj flasc folosit pentru a ne prezenta, ca la circ, omul-muscă pentru că povestea este șubredă și inutilă.

O altă mare diferență față de The fly este faptul că filmul de față este vesel (în limitele rezonabilului, că se moare la greu), în timp ce The fly este unul tragic.

Am uitat să menționez la primul film, dar o scriu aici, presupunând că este posibilă o fuziune între o insectă și un om, asta ar fi fost povestea reală a lui Spider-Man, de unde puteri miraculoase nene, ci abominații genetice, asta ar fi rezultat în urma mușcăturii unui păianjen radioactiv.

N-am mai avut glume proaste cu insecte că le-am epuizat în The fly, așa că-mi iau zborul spre cele 5 lumini pe care le văd în depărtare.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

In my mother`s skin

In my mother`s skin

Am băgat un horror filipinez, In my mother`s skin, pe care l-am găsit ascuns pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *