Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
The Hunger Games: The ballad of songbirds & snakes merge pe unul din principiile de la Hollywood conform căruia orice răufăcător are nevoie de o poveste de origine.
🎬 The Hunger Games: The ballad of songbirds & snakes – Premisă
În Panem Jocurile Chiorăitoare de Mațe sunt încă în scutece, abia se apropie de ediția cu numărul 10.
Un tânăr ambițios, Coriolanus Snow (Tom Blyth), provenind dintr-o fostă familie bogată, acum ajunsă vai mama ei, are aspirații grandioase.
Vrea să ajungă mare sculă-n prefectură, așa că trage tare pe învățătură.
Doar că mintea iscusită nu îi este suficientă, că și în viitor, la fel ca și acum, trebuie să fii și șmecher să ajungi în față.
I se ivește o oportunitate, mai degrabă o pedeapsă, de a îmbuna soarta și nu stă prea mult pe gânduri.
Cum devine mentor pentru ediția aniversară a Hunger Games vrea să rupă norii și să pună mâna pe marele premiu.
Doar că se pricopsește cu un tribut din mult hulitul District 12, artista Lucy (Rachel „Modernizatoarea de Povești‟ Zegler – Shazam!: Fury of the Gods).
Așadar, are mult de muncă pentru a-și atinge ținta.
💭 The Hunger Games: The ballad of songbirds & snakes – Comentariu 🍿
Nu stau mult pe gânduri și arunc primul cu piatra, filmul s-a lovit din start de un mare ghinion, am citit cartea pe care s-a bazat cu vreo 2 ani în urmă.
Așadar, știam mult prea bine ce urmează să se petreacă și astfel orice urmă de surpriză a fost spulberată.
Desigur, nu este asta vina producției, însă n-am ce face, asta mi-a perturbat experiența.
Nici nu mai știu cum este bine.
Să citești înainte și să fii acomodat cu lumea și personajele, deși asta înseamnă să-ți iei spoilere când vezi filmul.
Sau să nu îți faci temele înainte, să fii o pânză goală, chiar dacă sunt șanse să nu pricepi anumite aspecte din film.
Ce este drept, nici pelicula de față nu își face vreun mare favor prin prezentarea tinereții lui Snow că oricât de mult m-am străduit nu m-am putut atașa emoțional de el.
Chit că aici este abia la început și încă nu a ajuns mișelul despotic din producțiile inițiale și miroase frumos a inocență.
Nah, voi ați gânguri alături de bebelușul Hitler? Că oricât de drăguț ar fi, știi ce va deveni în viitor și n-ai cum să-l sufoci cu iubire, mai degrabă cu o funie.
Filmul este dur și întunecat, aici depășește cele patru bucăți cu Jennifer Lawrence în rol principal, jumătatea secundă se axează mai degrabă pe partea politico-militară a acelui univers.
Se simte că jocurile sunt încă în fază incipientă deoarece se prezintă la un nivel rudimentar, deloc sofisticat.
Nici vizual nu-i cine știe ce, că nu avem arme futuriste, și nici ca spectacol antrenant nu m-a captivat deoarece locația în care se ține execuția prezentată sub formă de jocuri este una restrânsă.
Suferă la caracterizarea celorlalte tributuri, de aceea nu prea m-a interesat de soarta lor.
Nu jeleam nici pentru ăia buni care mușcau țărâna, dar nici nu mă temeam de cei care îi puseseră gând rău lui Lucy, că nu păreau atât de amenințători.
În schimb scenariul excelează la portretizarea protagoniștilor Lucy și, mai ales, Coriolanus.
Dacă Lucy este doar o simplă fată de la țară, care știe în principiu să cânte, mânuind mai bine chitara decât arma, ei bine, Zăpadă Încă Inocentă este un personaj complex.
Împreună cu un camarad, Sejanus (Josh Andrés Rivera – West Side story), formează Colocviul Anusurilor, cum drăgăstos am denumit acest cuplu amical, iar dinamica relației dintre ei este una tumultuoasă.
Nu mai zic de evoluția dintre Snow și Lucy care este extrem de sinuoasă de face ca serpentinele transfăgărășene să pară drepte.
Filmul nu este atât de maiestuos pe cât ar fi trebuit, acțiunea se dă la o parte și lasă loc intrigilor politice și zbaterilor interioare.
Dar nu m-a deranjat acest lucru, asta îi conferă un oarece farmec aparte că altfel ar fi fost plictisitor să asist iarăși la desfășurarea aceluiași fir narativ.
Plus că se cântă, și se cântă în draci. Oricât de mult nu pot s-o sufăr pe Rachel pentru părerile ei cretine pe care nu i le-a cerut nimeni cu privire la poveștile clasice, le zice bine de tot cu glăsciorul.
Melodiile sunt duioase, triste, melancolice, se duc direct la inimă și una dintre ele are o rezonanță aparte, cu trimiteri clare către primele filme.
Sunt mai multe asemenea omagii aduse francizei, uneori prea evidente și repetitive, de parcă n-am ști din ce univers face parte acest film.
Nu știu cât de coerent am fost cu comentariul, că am sărit dintr-una în alta, dar încerc să sintetizez acum la final.
Este mai mult o dramă profund umană, fără acțiune efervescentă, cu accent pus pe câteva relații dintre personaje, are un ton sumbru, incită la răscoală și o arde mult pe balade.
Doar că întregul film pare grăbit. Având cu ce să îl compar, am sesizat lipsa multor elemente care au avut contribuții majore în dezvoltarea poveștii.
Ce este drept, nu deraiază de la aspectele pe care le prezintă, sunt la fel ca în carte, dar aruncă la gunoi bucăți consistente care duc la un ritm inegal.
Spre exemplu, soarta unui personaj este lăsată în aer, scoate complet din schemă altele care au un rol important în carte și mai sunt asemenea decizii ce duc la un film scindat narativ.
Parcă aș fi preferat să o lase mai moale cu muzica, să mai taie din piese, chit că sunt o componentă esențială, și să utilizeze timpul economisit prezentând altceva mai important.
Să vedeți ce minte creață are Hollywood, cartea a treia, adică Mockingjay, care are sub 400 de pagini, a fost adaptată în două filme, iar cea pe care s-a bazat filmul de față, ce are peste 500, au zis producătorii că e în regulă să o transforme într-un singur film.
Deși având în vedere grosimea volumelor și complexitatea poveștilor, ar fi trebuit invers.
Sunt niscai actori celebri în roluri secundare, precum Viola Davis (Air) sau Peter Dinklage (Cyrano), să nu uit să-i pomenesc.
Dar parcă le-am găsit interpretările destul de exagerate, de zici că au băut în seara precedentă filmărilor alături de Nicolas Cage.
Mesajul transmis nu este nici el vreo mare revelație, că se referă la firea sălbatică a omului care nu mai raționează coerent când este pus în fața unui pericol ce-i amenință existență.
Este capabil să facă orice pentru a supraviețui. Și când zic orice, chiar mă refer la orice.
🏆 The Hunger Games: The ballad of songbirds & snakes – Verdict 👍 sau 👎
Probabil că dacă n-aș fi citit cartea aș fi fost mai impresionat de film, dar așa știam când și ce se va întâmpla, nefiind prea multe abateri de la momentele cheie din romanul semnat de Suzanne Collins.
Cel puțin pot spune că scenariul nu mai este atât de orientat către adolescenți, este matur din toate punctele de vedere, fără glume, fără costume extravagante și fără împopoțonări inutile.
Din păcate, oricât de bine joacă Tom Blyth, întruchipând un personaj împărțit cerebral între datoria față de Capitală și iubirea față de Districte, nu-l vedeam decât pe Snow ăl` bătrân care-mi provoca repulsie.
Cartea rămâne mai bună pentru că o și am destul de proaspătă în minte, iar filmul dă senzația că nu a primit atenția cuvenită, uitând pe parcurs anumite fire narative secundare.
În continuare primul The Hunger Games și Catching fire rămân imbatabile, cel de față rămânând să se bată cu Mockingjay Part 2 pentru evitarea ultimului loc în clasamentul meu.
Influențat fiind și de carte, nu mă lasă nici inima, nici creierul, să-i ofer în dar filmului mai mult de 6 trandafiri.
(3 / 5)
