Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
The Incredible Hulk a fost propulsat pe marile ecrane în același an ca Iron Man, adică în 2008, fiind al doilea film din ceea ce avea să fie cunoscut ca Marvel Cinematic Universe.
Așa cum reiese din titlul mai mult decât elocvent, punctul central al filmului este monstruozitatea verde denumită Hulk care în formă umană este Bruce Banner (Edward Norton – Sausage party).
Pelicula nu se sinchisește să ne ducă prin furcile caudine ale originii personajului, aflăm esențialul pe fundalul creditelor introductive care ne arată un accident devastator produs în cadrul unui experiment care se lasă cu multe pagube materiale și umane, iar produsul finit este o namilă verde iradiată cu gamma care se face nevăzută, fiind pusă pe fugă de generalul Thunderbolt Ross (William Hurt – Endgame).
Filmul pornește efectiv cu o misiune globală de găsire a lui Bruce Banner pentru că reprezintă un bun extrem de valoros pentru armata americană. Nu neapărat el, ci sucul verzuliu care-i curge prin vene și care poartă în el secretul unei arme nimicitoare. Ross se simte cam impotent în capturarea lui Bruce, așa că angajează o mare sculă-n armă, Emil Blonsky (Tim Roth – Pulp fiction) pentru a-i lua urma lui Hulk și a-l tranchiliza suficient de mult încât să fie jefuit de lichidul vital.
Privind în ansamblul său MCU-ul de până acum, The Incredible Hulk sare în evidență ca un film destul de straniu pentru că iese oarecum din tiparul comic al acestui univers.
Producția este una foarte serioasă, cu un ton sumbru, cu o paletă coloristică redusă și mohorâtă, ambianța nu este deloc una strălucitoare, exaltantă sau jucăușă, ce să mai, este un film matur, fără glume de prost gust și fără caterinci șugubețe la fiecare pas care să testeze rezistența firelor de păr. Și asta mi-a plăcut extrem de mult.
Personajul Hulk primește tratamentul de cuviință pentru că în filmele următoare devine mai mult un personaj secundar și ținta glumelor celorlalți componenți ai echipei Avengers, dar aici are parte de o poveste tristă, plină de dramatism exterior și traume interioare, în care simți suferința atât a lui Bruce, disperat că nu poate controla bestia din el și are un singur refren în minte: Leave me alone, cât și a lui Hulk, răvășit de faptul că nu este stăpân în totalitate pe propriile fapte și tot ce știe este să distrugă.
În schimb, ca film de sine stătător, The Incredible Hulk este unul destul de convențional, de nu ar fi avut componenta de benzi desenate, ar fi fost o banală premisă a fugarului vânat de guvern pentru că știe prea multe.
Dacă la asta mai adăugăm și problemele legate de actorul principal care nu și-a mai reluat rolul în următoarele filme, deja avem o imagine clară de ce The Incredible Hulk nu prea este băgat în seamă când sunt pomenite filmele din MCU.
Mie însă mi-a plăcut, pare mai mult un film despre Bruce Banner și demonii lui interiori pe care încearcă să-i țină în lesă decât despre Hulk.
Dar asta nu înseamnă că The Incredible Hulk este fad când vine vorba de acțiune, că uriașul înverzit iese la iveală când și când pentru a mai smotoci câteva tancuri, a beli ceva elicoptere, a ara niște câmpuri cu caschete de soldați și a încinge hora cu Abomination.
Deși CGI-ul lui Hulk nu este atât de bine dezvoltat ca în următoarele filme, designul mi s-a părut reușit, arată fioros, nu atât de umanizat ca în versiunea lui Mark Ruffalo, aduce, și poate suna ciudat, cu unul din titanii din Attack on Titan, iar interacțiunea lui cu mediul înconjurător este una verosimilă, creierul este parțial păcălit că această creatură este reală.
Filmul colcăie de easter eggs, aici este prezentă mai pregnant ideea că va urma ceva monstruos în această lume fictivă, avem trimiteri spre multe elemente esențiale din MCU care acum sar mai bine în ochi pentru că am știut exact la ce se referă. Din păcate, sădește și niște semințe pentru un sequel, semințe care s-au ofilit imediat pentru că n-au fost udate cu bani din încasări, The Incredible Hulk fiind filmul din MCU cu cele mai firave încasări.
M-am cam supărat că Edward Norton nu a continuat, fără să-l jignesc pe Mark Ruffalo, Norton este la alt nivel actoricesc, lucru pe care-l demonstrează în acest film în care este pentru mai mult timp Banner decât Hulk și asta îi dă posibilitatea să-și joace foarte bine rolul de om sfâșiat de neputință și de incapacitatea de a-și controla furia. Plus că Bruce participă activ, alături de Betty Ross (Liv Tyler – The lord of the rings: The return of the king, Armageddon) și la o poveste de dragoste blestemată din start care adaugă și mai multă dramatism unui destin deja demn de tragediile antice grecești.
Nu-i scenariul filmului cea mai înflorită perlă a acestui univers, dar producția regizată de Louis Leterrier (Grimsby) merită mai multă recunoaștere și mie mi-a plăcut, fiind printre puținele filme cu adevărat serioase din MCU, de aceea îi injectez 8 fiole de ser.
(4 / 5)
