The invisible man

The invisible man este opera lui Leigh Whannell (regie și scenariu), cel cu Upgrade de acum 2 ani, un film de altfel excelent.

Acum se ia la trântă cu una din scriiturile lui HG Wells, anume The invisible man, într-o nouă adaptare adusă la cerințele actuale ale progresului tehnic într-ale cinematografiei.

Filmul pornește total atipic pentru ce anticipam, pur și simplu, fără preambul, asistăm la o evadare conjugală, Cecilia (Elisabeth Moss – Us, The kitchen) se tirează-n mijlocul nopții din căsoaia super mega tehnologizată a abuzivului ei partener genial.

Relația este atât de toxică încât Cecilia rămâne cu profunde sechele psihologice, nefiind în stare nici să scoată capul pe ușă de frică să nu fie luată în primire de Adrian, dementul însetat de control de care abia a scăpat.

Doar sinuciderea acestuia (să nu vă crape vreo venă, asta e premisa filmului) îi mai aduce un dram de liniște, dar nu pentru multă vreme pentru că încep să se petreacă lucruri tot mai ciudate de parcă ar fi urmărită de un om invizibil.

Cei apropiați ei o privesc cu mare circumspecție, hotărâți să pună mâna pe telefoane și să sune la Lindab, să le facă scandal că i-au vândut țigle casabile.

Însă unde zace adevărul? Știu că X-Files spune că dincolo de noi, dar în acest caz oare Cecilia s-a țăcănit complet și visează oameni invizibili sau Adrian, geniul tehnic, chiar a descoperit o metodă de a se plimba-n puța goală prin public fără să fie văzut?

Acum că am dat cu secera un pic prin poveste, nu îmi mai rămâne decât să vă urez să îl vizionați cu aceeași plăcere cu care am făcut-o și eu pentru că The invisible man este un film bun, al dracului de bun, ce m-a luat prin surprindere la fel ca Upgrade, nu mă așteptam să văd (a se insera o glumă legată de invizibilitate aici) o poveste atât de palpitantă și deschisă interpretării.

Nu este de groază, nu seamănă mai deloc cu Hollow man de acum 20 de ani cu Kevin Bacon, aici avem parte mai mult de un thriller psihologic în care Elisabeth Moss dă dovada talentului actoricesc care zace-n ea pentru că foarte multe scene o regăsesc pe Cecilia terifiată de nimic, uitându-se în gol și generând sentimente de groază-n inima spectatorilor.

Ce ți-e și cu perspectiva asta subliminală care ți se întipărește în minte. În orice alt film asemenea scene ar fi fost unele banale, dar spune-i creierului că în cameră s-ar putea să fie un om invizibil și totul capătă alte conotații, unele sinistre și născătoare de coșmaruri.

Filmul se împarte în două bucăți mari și late.

La început avem tumultul mintal prin care trece Cecilia în chinul ei de a reveni la o viață normală, cu hopurile inerente reprezentate de incredulitatea celor din jur cu privire la spusele ei, și aici Elisabeth Moss strălucește pe deplin cu un rol de senzație interpretând un personaj răvășit din toate punctele de vedere, care a trăit un coșmar de neimaginat în relația cu Adrian, fantomă care o bântuie și dincolo de aparenta lui moarte. Aici nu avem horror decât intrinsec, generat de demonii nebuniei care dau târcoale în permanență, dar a doua parte explodează și trece la groază adevărată, cu câteva scene care, deși nu se ridică la nivelul celei din Hereditary (știți la care mă refer), vor smulge câteva țipete de groază pentru că vin pe nepregătite și sunt foarte eficiente.

Nu suntem scutiți de câteva jumpscares anunțate cu mare trâmbiță de niște sunete asurzitoare de corn a la Inception care m-au cam deranjat un pic pentru că veneau în contrast cu secvențele autentice de băgat sperieții în oameni, dar să zic că le trec cu vederea, deși m-aș fi lipsit de ele.

Însă unde excelează The invisible man este interpretabilitatea poveștii, fără să zic mai multe, este un film care se dedă la multe discuții la un pahar de bere sau o ceașcă de cafea pentru că nu are o finalitate definitivă (nu degeaba am pomenit mai sus de Inception). Nu că îl compar cu capodopera lui Nolan, dar se aseamănă întrucâtva cu producția respectivă.

Pe lângă multiplele turnuri subite în poveste și răsturnări de situație (unele mai previzibile, altele neașteptate), filmul oferă și o dilemă morală la care să molfăim cu migală mult timp după ce am ieșit din sala de cinema. Tu ce ai face dacă, printr-o minune, ai avea puterea de a deveni invizibil?

Cu greu îi pot găsi o întrebuințare în numele binelui, primele lucruri care-mi vin în minte sunt de cealaltă parte a baricadei și ar face să se înroșească până și un popă pedofil.

Filmul este unul sinistru pentru că scoate la suprafață demonii din oameni, fie inventați, fie reali, iar finalul, deși previzibil după un anume moment, lasă loc de comentarii suplimentare care vor asigura menținerea în memoria noastră colectivă a existenței acestui film.

Nu știu dacă este prea devreme să mă pronunț, dar The invisible man se înscrie, momentan, cu succes în cursa pentru un loc în top 10 cele mai bune filme pe 2020 pentru că îi dau un 9 și mă pun acum să încerc să găsesc o altă interpretare a filmului în afară de cea inițială cu care am plecat de la cinema.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Deep trap

Prins în febra Ma Dong-seok (Unstoppable, Ashfall, Veteran) am găsit acest film intitulat Ham-jeong (Deep trap …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *