The kingdom of the crystal skull sau Lăcomia extremă este al patrulea din film din franciza lui Dr. Jones, adică Indiana Jones interpretat de Harrison Ford (Blade runner, Blade runner 2049, A new hope, The empire strikes back, Return of the Jedi).
La aproape 20 de ani de la The last crusade LucasFilm s-a gândit că ar fi bine să-l scoată pe profesor de la naftalină și să-i pună biciu-n mână și fedora-n cap pentru o nouă aventură.
Doar că acum acțiunea are loc în 1957 și Indiana nu se mai înfruntă cu naziștii gazatori, ci cu altă amenințare teribilă, de data asta una roșie sub forma comuniștilor.
Roșu în sus, roșu în jos, filmul are o obsesie legată de comuniștii care caută cu înfrigurare un craniu de cristal doar de dragul de a afla dacă nu cumva poate fi folosit drept armă.
Și la cine apelează ei cu forța? La al nostru profesor de arheologie ajuns la o vârstă la care îl împunge mai mult reumatismul decât dorul de legănat printre ruine folosindu-și biciul. Dar pentru a-și salva viața, este nevoit să-și reactiveze instinctul de supraviețuire și să o pună de o cursă teribilă cu rușii pentru a fi primul care înhață craniul strălucitor pentru a se asigura că nu pică în mâinile cele mai rele.
Fiind mai hodorog, își ia un acolit tinerel și acesta este interpretat de Shia LaBeouf (The tax collector, The Peanut Butter Falcon) care-l însoțește ca un câine credincios.
Dacă The last crusade a fost o reeditare a lui Raiders of the lost ark, ei bine, The kingdom of the crystal skull practic este același film cu The temple of doom.
Acțiunea este plasată în mare parte într-o singură locație, în jungla din Peru, scenariul este absolut penibil din punct de vedere al logicii și personajul iritant este acum Mutt, care este o versiune masculină a lui Willie.
Subiectul abordat este unul interesant și aduce în prim-plan o nouă zonă a lumii netranzitată în celelalte părți, dar elementul fascinant al filmului se oprește la idee, pentru că execuția este una de cascadorii râsului.
Aici totul este guvernat de legea lui „Ce-o fi, o fi‟, nu există un plan coerent, totul se joacă după ureche și când personajele dau de greu salvarea lor este coincidența scenaristică prezentă de fiecare dată pentru a scoate eroii din belea.
Nici nu contează că unele scene nu contribuie cu nimic la imaginea de ansamblu (vezi frigiderul atomic) sau că anumite acțiuni nu au sens în contextul regulilor create chiar de film.
Ca un mic exemplu, dacă tot spui că o anumită chestie este super magnetizată și atrage metalul, atunci să atragă toate metalele din preajmă, nu doar pe cele necesare avansării poveștii că așa ai jignit inteligența celor care urmăresc filmul.
The kingdom of the crystal skull este doldora de găuri scenaristice care fac Marele Canion să pară o gaură-n perete și de prea mult CGI care elimină orice urmă de credibilitate, plus că are o poveste prea aiuritoare chiar și pentru un film al cărui titlu începe cu Indiana Jones.
Celelalte trei filme au abordat și ele teme din zona misticismului, de la cel biblic la cel hindus, dar aici se duce prea mult în zona fantasmagoricului, plus că, per ansamblu, nici nu are prea mult înțeles întregul film, toți aleargă disperați după ceva ce nici măcar nu se știe ce utilitate are.
Actorii secundari, Cate Blanchett și John Hurt ✝, sunt cam irosiți în film, ea este personajul negativ, unul mai banal ca o blondă siliconată într-un muzeu de ceară, iar el este un bolborositor care îngaimă câteva cuvinte tot filmul.
Și ce dracu scop aveau popândăii ăia virtuali care tot apăreau în film?
Scenariul nu se screme nicio secundă să ne ofere niște dialoguri inteligente sau câteva discuții incitante între personaje, ci se preocupă să ne bombardeze cu efecte speciale care pictează o tușă pregnantă de falsitate profundă și acțiune absurdă pe care nu o crezi posibilă nicio clipă. Plus că nu prea înțelegi nimic din cauza camerei care tremură non-stop pentru a ascunde dublura lui Harrison Ford care pe atunci avea 66 de ani, deci nu își permitea să mai facă giumbușlucuri periculoase, că-i pocnea șoldul.
Și finalul ăla, așa ceva….., după 19 de ani de fermentat, asta este tot ce au putut să scoată?
Ca puncte pozitive ar fi coloana sonoră, nah, că este aceeași ca în celelalte filme, și efectele speciale, deși nu era nevoie de atât de multe, pentru că se putea și practic, totuși, sunt impresionante pe alocuri.
Însă dacă privim ca un tot unitar cele 4 filme, The kingdom of the crystal skull este clar cel mai puțin bun dintre ele, și pentru indolența de a-mi oferi un scenariu scuipat pe toaletă, îi dau un 4, poate că-s prea dur, dar după ce am văzut în aceeași zi The last crusade, filmul de față m-a demolat de tot.

Trailer: