The last voyage of the Demeter

The last voyage of the DemeterUltimul drum al lui Dumitru sau, să folosesc titlul oficial, The last voyage of the Demeter este un film horror.

Cu vampiri.

 

🎬 The last voyage of the Demeter – Premisă

Povestea este inspirată din romanul Dracula semnat de Bram Stoker.

De fapt, se bazează pe o mică bucățică din mijloc, anume pe călătoria lui Dracula din Transilvania la Londra.

La bordul acestei corăbii, Demeter, se aburcă și Clemens (Corey Hawkins – In the heights), un doctor ce nu găsește de muncă, dar care este primit în rândul mateloților pentru că este nevoie de o mână în plus de ajutor.

Oricum, căpitanul Elliot (Liam Cunningham – The vault) se vaită că echipajul este subțire, dar trebuie să se descurce cu el.

Cum în hula navei dărăpănate zace un coșciug ce are un locuitor nocturn, cam știți ce urmează să se petreacă.

 

💭 The last voyage of the Demeter – Comentariu 🍿

Filmul de față este o altă producție fără strop de imaginație care regurgitează aceeași poveste obosită pe care eu aș interzice-o să mai fie ecranizată.

Serios acum, câte filme bazate pe această carte o să mai tot văd de-a lungul vieții mele?

Nu m-a deranjat că țiganii (nu vă oripilați, așa le zice în film) vorbeau destul de coerent în engleză, de parcă ar fi absolvit cu toții liceul, unul la care era predată această limbă în secolul XIX.

Nici că filmul începe cu finalul în care ni se spune că nimeni nu a supraviețuit, haida-de, că nu m-am născut ieri, știam clar cine va scăpa la final în afară de evidentul Dracula.

Sunt chestii pe care am fost destul de drăguț să le trec cu vederea în speranța că măcar voi primi ceva măcel sângeros la bordul copăii claustrofobice.

Ei aș, am avut parte de aceeași scenă repetată de vreo 4-5 ori.

Se face noapte, sicriul este părăsit de vampirul hămesit, acesta își înfige colții în primul nefericit ieșit în cale, ceilalți se zgâiesc ca proștii și în următoarea noapte o luăm de la capăt.

Cum mai tot filmul are loc în beznă, că asta este natura vampirului, să iasă după apusul soarelui, nu prea s-a văzut mare lucru în ceea ce privește carnagiul.

Prea mult digital, prea mult sânge fals, prea multe decoruri fictive generate computerizat, nimic nu mi-a dat senzația de realism.

Este greu de crezut că un film cu vampiri poate fi plictisitor, dar iată că pelicula de față a reușit să-mi sape niște căscați monumentali în moaca pleoștită.

Asta pentru că scenele palpitante sunt scurte și întunecate, iar în perioadele de liniște, cele ce au loc ziua, personajele dau dovadă de o prostie grosolană prin deciziile luate.

The last voyage of the Demeter

 

Ca exemplu, fac ei un plan îndrăzneț să scufunde corabia cu tot cu demonul pocit în ea, între timp află că el poate și zbura, dar continuă cu același plan.

Bă tâmpiților, care mai este rostul să scufundați nava dacă nenea Dracula își poate lua zborul spre țărmul care nu-i deloc departe?

Și mai sunt asemenea mostre de tembelism irațional care m-au demoralizat și mai mult decât eram deja.

Să nu mai zic că la un moment dat unul dintre marinari îl întreabă pe Clemens ce ar trebui să facă pentru a salva situația și ăsta se avântă într-un monolog interminabil despre rasism și despre cât de greu îi este lui ca negru.

Știu că le-a fost și încă le este greu persoanelor de culoare într-o lume plină de prejudecăți stupide, perfect de acord, dar nu l-a întrebat nimeni despre asta, subiectul era cu totul altul.

Și asta, dragii mei, se numește mesaj social forțat picat din neant, fără nicio logică, în mijlocul poveștii.

Îmi place regizorul André Øvredal, dar parcă se descurcă mult mai bine cu filme cu bugete mai mici precum Trolljegeren sau The autopsy of Jane Doe.

Sunt filme unde trebuie să se bazeze pe talent și inovație pentru a crea groază din nimic.

Cele două titluri pomenite au costat împreună circa 5 milioane de dolari, de 9 ori mai puțin decât filmul de față și, cu toate astea, mi-au plăcut mult mai mult pentru că acolo se simțea pasiune în realizarea lor.

Aici când povestea intra în impas era aruncat la înaintare un CGI cam șubred și gata, treabă rezolvată.

 

🏆 The last voyage of the Demeter – Verdict 👍 sau 👎

Filmul nu-i chiar mizerabil însă, ca în cazul altora de acest gen, nu îi înțeleg existența.

Pe cine mai vrea să impresioneze? Că deja am văzut zeci de producții cu vampiri inspirate din cartea lui Stoker, nu mai există niciun strop de surpriză în astfel de filme.

Încearcă scenariul să vină cu ceva neașteptat, dar mi s-a părut mai degrabă forțat, nu a fost ceva natural, parcă am simțit scremetele narative de a ne surprinde.

Măcar Dracula este cu adevărat fioros în diversele sale stagii de evoluție în funcție de cât sânge îngurgitează și câte beregate sfârtecă, însă este prea puțin pentru gustul meu.

Aveam pretenții mai mari de la acest regizor dar nici nu este vina lui, că nu el a scris scenariul.

Înainte să se lase întunericul am plecat val vârtej să ascut 5 țepușe să fie pregătite în caz că vreun vampir vrea să mă sugă.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

YouTube #shorts:

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Cobweb

Cobweb

Nu-i încă Halloween, este abia august, dar Cobweb este un film horror care se învârte …

2 comments

  1. Rușine lui Carol I al României că nu l-a angajat pe Clemens.

    Aia cu Dumitru sper că e o glumă, nu? Adică generația noastră a cam citit Legendele Olimpului..

    • Normal că e o glumă, cu Legendele Olimpului adormeam în copilarie.
      Si da, rusine regelui, cum sa nu angajeze asa doctor bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *