Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
1937
The life of Emile Zola este un film, să zicem biografic, despre viața lui, surprize, surprize, Emile Zola, producție care a înhățat Oscar pentru cel mai bun film, cel mai bun actor în rol secundar și cel mai bun scenariu.
🎬 The life of Emile Zola – Premisă
Acum între noi fie vorba, ce pot să scriu despre premisa acestui film din moment ce titlul său este unul care spune tot?
Producția ne prezintă viața scriitorului Emile Zola (Paul Muni – originalul Tony Montana) din tinerețea muritoare de foame, în care și un gândac ar fi fost considerat o delicatesă, până la bătrânețea îndestulată, lipsită de griji materiale.
Filmul face un raliu prin cariera lui Zola, de la discuțiile pe burta goală cu Paul Cezanne, când împărțeau o cămăruță pricăjită, până la implicarea lui ulterioară în viața socio-politică a Franței.
Pentru a contextualiza cât de cât evoluția poveștii, este de menționat faptul că o bucată consistentă din scenariu se concentrează pe partea finală a vieții lui Zola și, în special, pe infamul caz Dreyfus care constituie miezul narativ al filmului The life of Emile Zola.
Astea fiind zise, hai să vedem cum se menține pelicula după atâtea decenii de la lansare.
💭 The life of Emile Zola – Comentariu
După destrăbălarea extravagantă din The great Ziegfeld, iată că acum trecem la un film mult mai serios și care abordează un subiect grav când vine vorba de justiție.
Filmul, care își ia multe libertăți artistice, și ne-o spune de la început, să nu ne ia prin surprindere, nu este neapărat despre viața lui Emile Zola per se pentru că după nici măcar 30 de minute trecem rapid prin tinerețile și maturitatea lui și aterizăm la bătrânețe.
J`accuse, strigă indignat scenariul la mine când m-a văzut ignorant pentru că nu îmi imaginam cu ce naiba o să umple restul de 90 de minute până la final.
Eh, apoi vine dezbaterea cazului Dreyfus, un caz de justiție prea oarbă care condamnă după interese, nu după dovezi.
Practic, o mare parte din The life of Emile Zole este o dramă de tribunal în care Zola este chemat la bară pentru a se apăra contra acuzațiilor de calomnie pogorâte asupra sa după ce acesta a tras de urechi, public și vocal, armata și, implicit, statului francez, în ceea ce privește cazul mai sus pomenit.
Aici rezidă puterea impresionantă și farmecul deplin al filmului pentru că acea bucată te lovește ca un baros gigant peste fluierele neuronilor.
Trecut-au mai multe decenii, ba mai mult de un secol, de la acel caz, dar justiția pare-se că a rămas aceeași. Peste tot. Una aservită intereselor meschine și nu neapărat adevărului. Se pare că doamna justiției legată la ochi a devenit oarbă la propriu încât nu mai vede dovada clară, incontestabilă, dar își apleacă urechea la ordine de partid.
Chiar dacă filmul a inventat multe replici și discursuri pentru a fi mai apetisant pentru public, repulsia generată de modul în care este condusă judecata lui Zola rămâne una dezgustătoare.
Chit că procesul respectiv este arhicunoscut, pentru a nu scăpa ceva informații secrete, nu o să scriu cum, cine și de ce.
Ideea este că filmul este al dracului de contemporan cu noi, poate că „imparțialitatea‟ justiției nu mai este atât de flagrantă, dar rezultatele judecății ei „drepte‟ le vedem peste tot, găinari închiși pentru ani buni pentru că au jumulit câteva ouă și delapidatori care au devalizat țara dețin funcții înalte în politică și averi ilicite colosale.
Poate că nu este atât de relevant sau de important, dar tot este acum subiectul fierbinte, evenimentele din The life of Emile Zola m-au făcut să fac o comparație cu ce se întâmplă cu Amazon pentru a atinge un pic și tematica noastră, a cinematografiei.
La fel ca justiția franceză de atunci care a cenzurat pe față, flagrant și fără pic de rușine, dovezi pentru a-și acoperi eroarea, gigantul corporatist face la fel, cenzurând la foc automat, fără a da vreo justificare clară, recenziile nefavorabile pentru Rings of power.
La fel ca justiția franceză, și Amazon apelează la tactici infecte de manipulare pentru a menține pe un piedestal o falsă aură de sanctitate când, în realitate, mizeria domnește peste tot.
Nu doar în ceea ce privește acel proces, ci toată viața lui Zola a fost o luptă între scriitor, care voia să arate adevărata față a Franței, și însăși Franța care dorea să-l cenzureze la greu pentru că scriiturile lui reflectau o realitate urâtă și împuțită a țării.
Într-adevăr, trebuie să menționez asta, The life of Emile Zola este prea infantil în modul de abordare al acelui caz, cu bună știință dă la o parte un element important care ar fi atras atenția nedorită a antisemiților.
Dreyfus a fost evreu și ăsta a fost unul din motivele principale pentru care i s-a întâmplat acel pocinog, dar filmul valsează pe lângă acest aspect să nu-și aducă oprobiul public al unei societăți cu o mentalitate de ev mediu.
🏆 The life of Emile Zola – Verdict
The life of Emile Zola nu este deloc un film efervescent, de bună dispoziție, care să îți genereze plăcere în a-l urmări.
Din contră, a avut darul să mă enerveze din cale afară, dar nu din cauza filmului, ci ca urmare a subiectului abordat și a fățărniciei fără perdea arătată de justiția care este orice, numai dreaptă nu.
Asta pentru că trebuie apărate interesele celor de la putere și menținută iluzia unei guvernări pertinente, chiar dacă ea este asigurată de incompetenți, hoți, infractori și duplicitari. Sună cunoscut, nu?
Tehnic trebuie să îl condamn câțiva ani la pârnaia izolată fonic pentru că sunetul este groaznic, dă impresia că tot filmul a fost mut și replicile au fost puse, prost și nesincronizat, în post-producție.
O mai dă și de gard cu frica de a intra mai adânc în curentul antisemit, dar per ansamblu The life of Emile Zola este un film bun, însă și foarte trist, care mă determină să mâzgălesc 8 scrisori acuzatoare.
(4 / 5)
