Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, The lion king, a sosit pe marile ecrane în toată splendoarea vizuală de care este posibilă cinematografia animată acum.
Jon Favreau revine cu o nouă producție așa-zis live-action după The jungle book și injectează cele mai noi tehnici disponibile într-una dintre cele mai celebre animații Disney.
Cred că toată suflarea pământească știe povestea din The lion king, dar îmi fac datoria pentru cei doi rătăciți care abia acum află de existența filmului.
În savana africană domnește incontestabil falnicul Mufasa (eternul James Earl Jones), un leu mândru și drept care stăpânește cu o labă flexibilă într-un regat ce prosperă din toate punctele de vedere.
Mufasa este cu atât mai fericit pentru că acum are și un moștenitor, pe drăgălașul și pufoșenia blănoasă Simba, fiul său abia născut, pe care-l prezintă supușilor săi drept următorul lor rege.
Dar un mare pericol îl paște pe Mufasa pentru că Scar, fra-su șucărit că piciul de Simba urmează la tron, un tron ce crede că i se cuvine de drept, pune la cale, ajutat de hienele împuțite, un plan malefic prin care vrea să devină rege în dauna celor doi, Simba și Mufasa.
Lovitura de stat îi reușește, se întâmplă niscai chestii destul de perfide, ăl` mic este izgonit din savană și începe să se preumble aiurea, iar noua stăpânire nu aduce deloc prosperitatea promisă, ci se transformă în tiranie de genul cine nu e cu mine devine cină.
Și acum că mi-am ascuțit colții, este cazul să îi înfig în The lion king.
Din punct de vedere tehnic filmul este ireproșabil, deși este complet CGI, prin urmare animație, și nu live action, fotorealismul peisajelor și, mai ales, al animalelor este cu adevărat înfricoșător, creierul fiind păcălit pe deplin că urmărește animale reale și nu unele create în studiourile de animație.
Fiecare fir de blană se mișcă natural, fiecare firicel de iarbă se pleacă după bătaia vântului, fiecare strop de apă are efect asupra solului, animalele par desprinse dintr-un documentar de înaltă definiție de pe Animal Planet sau Discovery Channel.
Grija mea principală în ceea ce privește acest aspect a fost să nu dau cu falca de spătarul scaunului din față pentru că avea tendința să îmi cadă cu fiecare secvență ce mi se perinda prin fața ochilor.
Singurul aspect care dădea de gol filmul ca fiind animat era capacitatea de a vorbi a animalelor, în rest nu ai cum să îți dai seama că urmăreai ceva fals.
Și acest fotorealism dus dincolo de limite este și înger și demon pentru film.
Pe cât de incredibil arată, pe atât de mult dăunează filmului.
Deși The lion king este o reproducere aproape scenă cu scenă a originalului, îi lipsește elementul de bază care a făcut din filmul din 1994 unul ce și acum este prețuit de întreaga lume, și anume emoția.
The lion king este un film care demonstrează că dacă putem, nu înseamnă că este neapărat să și facem.
Prin redarea cu fidelitate a animalelor s-a pierdut complet emoția transmisă de acestea în animația clasică pentru că aici au dispărut trăsăturile antropomorfe care ajutau enorm la transmiterea sentimentelor și acum vedem doar niște animale care au aceeași expresie facială indiferent de situație. Așa cum, de altfel, se întâmplă în realitate, dar aici este vorba despre un film, nu un documentar.
Practic, mi se părea că am butonat din greșeală pe Animal Planet și niște jucăuși s-au trezit să pună voci animalelor.
Dacă ar fi să îl descriu scurt atunci pot spune despre film că pe cât de magnific arată vizual, pe atât de impersonal este The lion king.
Desigur, la bază rămâne povestea, una destul de greu de digerat de către cei mici, poveste care atinge subiecte grele precum moartea, trădarea, lăcomia, chiar sexul, dar care este și una plină de speranță, o călătorie a personajului Simba spre maturitate și înțelepciune, cu multe momente amuzante din partea personajelor secundare precum Timon și Pumbaa la ale căror năzbâtii nu poți sta încruntat.
Sunt și câteva secvențe terifiante, în care senzația de pericol iminent este augmentată tocmai de realismul celor ce se petreceau pe ecran, chiar câțiva copii au scăpat niscai țipete în momente tensionate.
De asemenea, nu pot să trec cu vederea peste coloana sonoră de excepție, care este liantul care leagă laolaltă scenele filmului, fiind unul din atuurile preluate din varianta inițială, chiar dacă am avut ghinionul să urmăresc varianta dublată, tot mi-au dat fiori melodiile.
O să mă duc și la varianta normală, să-mi desfăt urechile cu melodiile cântate de actori.
The lion king intră în rândul producțiilor realizate doar din dorința de umflare a mușchilor șoarecelui atotputernic Disney care vrea să ne arate că nimic nu este imposibil, din punct de vedere cinematografic, pentru el. Mai puțin un film original, ăsta pare a fi kryptonita Disney-ului.
Nu știu de ce mă așteptam la un tot incredibil, trebuia să îmi dau seama că realismul animalelor va duce la dezumanizarea lor, dacă pot spune asta, și am rămas cu un oarece gust amar după The lion king, nu pot să trec de pragul de 7 și asta mai mult pentru eforturile colosale depuse în realizarea filmului pentru că producția pare mecanică, lipsită de orice farmec.
(3,5 / 5)
Trailer:
