Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Top AFI 100
Loc 044 – The Philadelphia story
La doi ani după Bringing up baby (alt film din Top AFI 100), Katharine Hepburn și Cary Grant (North by northwest) fac din nou echipă într-un film câștigător cu The Philadelphia story (între cele două filme au mai jucat și în Holiday).
Producția de față este o nouă comedie romantică zăbăucă (screwball comedy, denumire originală), se purta din greu în acea perioadă acest gen, acum intră în horă și James Stewart (o să-i vină rândul cu It`s a wonderful life) într-o tripletă actoricească de senzație.
Povestea este mai îmbârligată ca o ocluziune intestinală pentru că avem de-a face cu o nuntă buclucașă între Tracy (Katharine Hepburn), doamnă din înalta societate, și George, un parvenit, fost miner, care a dat de gustul bogăției. Însă măcar de ar fi lucrurile atât de simple.
Cu câteva zile înainte de nuntă, pe moșia familiei lui Tracy își face apariția Dexter (Cary Grant), fostul ei soț, care mai aduce după el și o pereche de jurnaliști (paparazzi în scutece) sub pretextul că-s buni prieteni de familie, pentru a documenta și fotografia amănunțit orice mișcare fac mirii în timpul nunții.
Și totul se transformă parcă într-o sărbătoare de 4 iulie pentru că încep să sară scântei în toate direcțiile la fiecare întâlnire dintre personaje care se uită chiorâș unele la altele, Tracy la Dexter, că nu știe cu ce intenții se preumblă pe domeniul ei fostul soțior, George la Dexter, că nah, îl vede ca pe un rival, Dexter la George, zeflemitor, având siguranța că George nu-l poate depăși în prestații știți voi de care, și toți ochii pe falșii amici de familie pentru că nimeni nu prea înghite gălușca asta.
Nunta se apropie, tensiunile cresc, ce va face oare Tracy Lord?
The Philadelphia story este un film zăpăcit, șugubăț, aproape caricatural pentru că personajele, cel puțin pentru prima parte, nu-s deloc serioase și se tachinează cu orice ocazie și la fiecare vorbuliță rostită.
Mai ales relația dintre Katharine Hepburn și Cary Grant este una explozivă, cei doi aruncându-și replici tăioase, pline de venin amuzant, dar și priviri pline de dorință palpabilă și simți că inima primadonei nu și-a găsit încă Făt Frumosul, deși Da-ul nu este foarte departe.
Katharine Hepburn demonstrează și aici de ce este, fără tăgadă, dacă nu cea mai bună, atunci top 2 actrițe din toate timpurile (la bătaie cu Meryl Streep), deși joacă un singur rol, al miresei ce așteaptă binecuvântarea preotului, ea interpretează multiple partituri, de la ființa diafană ce șade pe-un nor pufos până la dracul împelițat cu limba muiată în otravă, de la doamna din înalta societate ce emană eleganță prin toți porii până la gagica petrecăreață capabilă să bage sub masă și cel mai bețiv marinar.
Vulcanică și arogantă, umilă și drăgăstoasă, puternică, dar și fragilă, Katharine Hepburn umple ecranul cu personalitatea ei acaparantă și impunătoare din viața de zi cu zi.
Povestea, surprinzător, nu-i prea previzibilă, cel puțin nu a fost pentru mine, pentru că o apucă în anumite direcții neașteptate și m-a purtat prin atâtea meandre scenaristice de m-a luat amețeala, deși nu consumasem nimic bahic.
Din păcate pentru The Philadelphia story, am văzut anterior Bringing up baby și It happened one night, comedii ce mi s-au părut mai reușite. Odată ce am văzut una, celelalte mi se par la fel, The Philadelphia story semănând izbitor mai ales cu Bringing up baby.
Cu siguranță dacă le-aș fi văzut în altă ordine, altele ar fi fost reacțiile. Însă în The Philadelphia story, chiar dacă este un tur de forță pentru Katharine Hepburn, nu este nimic nou din ceea ce nu am mai văzut, tocmai de asta impactul nu a fost cel dorit.
Iar faptul că filmul emană o senzație de piesă de teatru, toată acțiunea având loc în conacul familiei Lord, nu a făcut decât să îmi accentueze senzația de deja vu.
Deja tot urc în Top AFI 100 și unele filme chiar nu înțeleg ce caută aici.
În afară de-o performanță actoricească antologică și o nebunie de dialog ce azvârle necontenit cu linii de dialog când ironice, când pline de tâlc, The Philadelphia story nu are acel factor de wow (cel puțin, nu în opinia mea personală de habarnist) care să-i confere un loc călduț în acest top.
Nu este deloc rău, cam de un 7, sub cele două filme pomenite mai sus, dar cam atât. Este posibil să am această impresie și din cauza epocii diferite și a mentalității schimbate a societății cu privire la relația sărac-bogat în cei 80 de ani care au trecut de la apariția filmului.
(3,5 / 5)
Trailer:
