The possession of Hannah Grace

The possession of Hannah Grace

The possession of Hannah Grace este un film de groază. Sau cel puțin așa am fost mințit.

După titlul filmului vă dați seama că nu este un film despre zâne zburătoare sau show-uri culinare, ci despre diavolul care se plictisește din nou mestecând în cazanele cu ciorbă umană și se vâră-n trupul unei domnișoare drăguțe pentru a speria sutanele cu giumbușlucurile sale.

Chiar așa, de ce se bagă numai în muieri demonii ăștia? Bărbații ce au? Deja draci pe ei? Vreau și eu The possession of Gicu a` lu` Puțumicu`.

Filmul o ia la tălpășiță încă din primele secvențe cu o Hannah Grace înfiptă în mijlocul unei ședințe nedorite de depenetrare a demonului care sălășluiește printre buclele ei blonde. După ce vede că popalăii nu știu de glumă și tac-su fetei plânge mai ceva ca la o vasectomie accidentală, duhul parșiv se plictisește și ne lasă pe cap cu cadavrul gagicii. Ce atâta construcție a personajelor, cine de unde vine, ce aspirații au, ce vrea demonul, sunt chestii neimportante în viziunea celor care au moșmondit la film.

Vreme trece, vreme vine și după 3 luni batem cuba cu alt personaj, tanti Megan, un fost curcan cu ceva probleme la bibilică și care este angajată la morgă.

Din prima scenariul pute a lene monstruoasă, examenul psihologic constând în: Știu că le sugi bine pe pastile și spirtoase, sigur ești în regulă? Da, boss, sunt pe uscat, rup norma la abstinență. OK, te iau pe cuvânt, ești angajată.

Să mori tu!!!

Bun, să trecem peste asta, Megan începe să o ardă singură prin ditamai morga când dă peste cadavrul sus-numitei Hannah Grace, da, exact, după 3 luni apare la morgă Hannah în stare de mortăciune, dar nu descompusă.

Aparent, avem toate ingredientele necesare unui film de groază bun, una bucată mort umblător de capul lui, una bucată duduie cu poduri prăbușite prin cap și una bucată locație înfiorătoare.

Am zis aparent, că filmul își bate joc de premisă și tot ce a fost în stare să îmi servească au fost imagini îndelungi cu holuri și coridoare infinite cu lumini pâlpâitoare și câte-o umbră p-ici, p-acolo, cât să nu credem că ne uităm la poze și nu la un film.

Văleleu, ce plictiseală imensă de film cu un titlu extrem de înșelător văzui, că nu prea este vorba de posedarea lui Hannah Grace, ci mai mult despre problemele psihice ale cucoanei Megan.

Și scenariul este extrem de previzibil, vrea să ne ia prin surprindere cu câte tertipuri regizate de un olandez al cărui nume îmi strică tastatura, dar sunt mai gălăgioase ca o paradă de centenar, îți sunt semnalate cu trenul de România, până ajung să te sperie, tu deja ai trecut mai departe.

Hai măi, serios? Chiar mai sperie pe cineva lumini care se sting brusc, cu zgomote infernale, să dea impresia de groază? Se mai scapă cineva în pamperși când, la reaprinderea luminilor, o apariție fantomatică răsare lângă personaj?

Au devenit atât de generice filmele asta cu posedări, încât producătorii schimbă doar numele posedatei din titlu, atât, nu depun alte eforturi pentru a aduce ceva proaspăt.

Am avut parte de unele dintre cele mai leneșe jump-scares, nu te fac să tresari în nici măcar o fază, deși încearcă din răsputeri, dar de ce ai pretenția să jucăm baba-oarba pe bune când tu îmi spui din prima unde te ascunzi?

Nici nu știu ce să mai scriu despre Hannah Grace să ating norma de cuvinte, poate că mortăciunea arată un pic înfiorător, nah, acesta este cel mai bun lucru pe care-l pot spune despre film.

Asta când este bazată pe efecte practice, că atunci când ies la înaintare cele CGI, se schimbă placa și te umflă râsul la cât de prost arată.

The possession of Hannah Grace este un film ieftin, pe măsura bugetului, o producție care nu este nici pe departe de groază, ci mai mult de somnolență, nu ai nevoie de Xanax, bagi vreo 10 minute luate la întâmplare din film și garantat o dai în tărâmul viselor.

Se bazează pe aceeași formulă cu bătături în palme fără să aducă vreo îmbunătățire și deja creierul a devenit imun la aceste sperieturi, merge odată, merge de două ori, dar nu merge la infinit aceeași placă fumată și cu același scenariu oligofren.

Filmul a costat nici 10 milioane de dolari, așa că actorii sunt unii de mâna a doua, și asta este mult spus, au luat și ei de-o shaorma cu de toate de pe urma filmului.

Cel mai mare avantaj al filmului este că pare mai mult un episod de serial decât un lung metraj, ține foarte puțin și scăpai rapid de chin.

Nota 2.

 

1 out of 5 stars (1 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Nosferatu

Nosferatu

Încep anul 2025 la cinema cu Nosferatu, primul film văzut pe marele ecran. Și dacă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *