The rock

Woke în dreapta, BLM în stânga, jelanie în toate părțile, așa că m-am enervat și am dat cu piatra în The rock, filmul de acțiune din 1996 regizat de Michael Bay.

Trebuia să mă destind cumva și să mă rup de filmele triste din zilele noastre, așa că mi-am deconectat creierul, că și așa consumă electricitate de pomană și-i scumpă, și l-am salutat pe neica Bay care încă era la începuturi, încă nu știa cu Bud Light, era cu Apa Yosemite.

Cu ce-i The rock?

Nimic filozofic, un general cătrănit, Hummel (Ed Harris – The abyss), ia cu asalt fosta pârnaie Alcatraz, are cu el o cohortă de soldați/mercenari, niscai biluțe plin de gaz topitor de piele, și cere 100 de milioane de dolari să nu transforme orașul San Francisco în cel mai mare cimitir ad-hoc.

Cum era de așteptat, ăștia de la FBI/Pentagon/Unchiul Sam nu au minte să aleagă soluția cea mai la îndemână, că se găta filmul rapid, adică să-i dea banii, că-i un mizilic acea sumă, ci aleg să ia cu asalt fortăreața, asalt în care sunt implicați Goodspeed (Nicholas Cage – Pig) și Mason (sir Sean Connery – Indiana Jones and the last crusade), primu-i șoarece de laborator inteligent pe chimicale, al doilea este vulpe bătrână expertă în evadat din Alcatraz.

Alte vremuri domnule, Nicolas Cage abia înhățase Oscarul pentru actorie și i se năzărise să joace în filme de acțiune, acesta fiind primul din glorioasa lui trilogie desperecheată alături de Con Air și Face/Off, toate trei filme meseriașe pe cafteală cinematografică.

În The Rock deșteptăciunea scenariului este îngropată lângă ridicola piatră funerară a soției generalului pe care scria Nevastă-sa.

Încă de la început filmul ne anunță că nu este unul de luat în serios, în care coerența acțiunilor, inteligența deciziilor și logica scenelor sunt scufundate de un scenariu cam imbecil și absurd, dar nici că mă așteptam la altceva din partea unui film de acțiune bombastic, mai ales unul regizat de Michael „Porno Militar‟ Bay.

Dă-mi nene acțiune, să uit că mă crezi un țânc de 3 ani care încă nu descifrase misterele atârnătoarei din chiloței.

Și asta am primit în The Rock, adică acțiune aproape non stop. Este un film pe care poți să îl cataloghezi cum vrei, dar niciodată plictisitor, pentru că mereu se întâmplă câte ceva alert.

De la urmăriri de mașini ce ar face Codul rutier să plângă-n hohote până la asalturi mitraliate asupra Alcatrazului care se lasă cu multe gloanțe consumate, de la bubuieli spectaculoase care se soldează cu mult combustibil consumat (fericiții naibii) până la lupte personale de eliberare a macho-ului în exces, The rock nu ne dă răgazul nici măcar o secundă să ne gândim și la inepția scenariului.

Ceea ce în acest context este demn de laudă. Și nici nu aș fi putut cere mai mult de atât.

Chiar dacă premisa este una lăudabilă, că generalul are un motiv foarte bine întemeiat să purceadă la actul său de terorism, să empatizezi cu el, să îi dai perfectă dreptate, The rock se asigură că-l înconjoară pe general cu tot felul de mercenari ahtiați după bani.

Așa că nu ne doare inima prea mult când cuplul inedit format din Cage, cu al său joc maniac și exagerat, și Connery, care aduce o eleganță britanică pentru a contracara zvăpăiala americană, începe să înșire cadavre pentru a crea un colier imens de mărgele pentru cel de jos, să aibă ce perpeli etern la foc mic.

Michael Bay umple The rock până la refuz cu semnăturile lui inconfundabile, multă tehnică militară de se crucește până și Putin, explozii la fiecare pas însoțite evident de miliarde de scântei apărute aievea, bașca reclama nerușinată la o băutură.

Chiar dacă m-a uns pe suflet nesfârșita cavalcadă de acțiune excesivă realizată pe buget mare, trebuie să recunosc că The rock este un film lipsit de cine știe ce substanță (artistică bineînțeles, că explozivă are cu grămezile), exagerat din cale afară, chiar retard în multe momente, îți dai seama că personajul lui Cage este de pomană în film, misiunea lui fiind una pe care și Dorel de la sculărie putea să o ducă la îndeplinire, iar Mason rupe cu bătaia, deși la vârsta lui ar trebui să fie îngenunchiat de reumatism.

Dar la dracu cu aceste critici, când se pune pe acțiune, adică vreo 90% din film, nimic din toate astea nu mai contează.

Chimia (hi hi) dintre Cage și Mason, care se traduce printr-un bombardament de replici acide, este cea care aduce stropul de coeziune care ține legat laolaltă tot acest ghiveci.

Păcat că uneori camera bolnavă de Parkinson este lovită și de cutremur, că prea se zgâlțâie atunci când nu trebuie, din fericire, asemenea momente nu-s prea multe și, în general, acțiunea poate fi digerată vizual fără probleme.

Deși nu mi-a plăcut la fel de mult precum celelalte 2 filme de acțiune din anii `90 în care Cage a avut rol principal, poate din cauza lipsei unor momente cu adevărat emoționante, The rock este un film de acțiune bun, așa cum trebuie, al cărui unic scop este să te distreze, fără alte prelegeri și admonestări învinovățitoare.

Cum mi se termină sentința și trebuie să părăsesc Alcatrazul, îmi iau rămas bun de la The rock și-i fur 8 bile verzi mortale.

Stai mă nene așa, unde naibii plecam fără să pomenesc de coloana sonoră super meseriașă semnată de Hans Zimmer, cu o piesă titulară instrumentală fantastică, numai ea și era suficientă să te inunde cu un tsunami de adrenalină și să-ți eleveze testosteronul la un asemenea nivel de aveai impresia că poți să te războiești cu toată lumea.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Attack

Zee5, un serviciu de streaming indian, a lansat Attack, un film de acțiune care mi-a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.