Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
(3,5 / 5)
The shallows este un film micuț ca anvergură, cu un buget infim, de 17 milioane de dolărei, dar un film care știe ce este și ce vrea.
Povestea nu este deloc complicată, ba este una dintre cele mai simple pe care le-am văzut până acum, una bucată fătucă surferiță cade cu tronc unui rechin libidinos care nu vrea cu nici un chip să o lase în pace, dându-i târcoale non-stop și afișând un comportament clasic de hărțuitor.
Fătuca noastră cea dragă este Nancy, pasionată de surfing, care pleacă în căutarea plajei preferate a mamei sale ca un ultim omagiu adus ei.
După lungi căutări o găsește, îi trage câteva ture de surf, dar fiți pe pace, The shallows se pornește ca un tăvălug când un rechinaș drăgălaș foc o ochește și vrea să o scoată la cină, evident, Nancy fiind cina plină de calorii.
Ce e drept, filmul, deși este unul extrem de scurt, m-aș fi așteptat să fie totul numai acțiune, dar efectiv, acesta nu ține mai mult de o oră pentru că din cele 80 de minute cât are, vreo 20 de minute, dacă nu și mai mult, sunt pierdute cu lălăială inutilă de așa-zisă modelare a personajului, cu povestea tragică din spatele său, cu motivele care au adus-o pe fată aici și alte asemenea rahaturi destul de plictisitoare. Noroc că fata te gâdilă frumos la retină, că altfel mă lua cu căscat.
Dar nene, când încep să curgă primele picături de sânge, să te ții tensiune din aia groasă, de nici prin vene nu îți mai curge sângele.
The shallows este destul de previzibil, scenariul are grijă să te facă atent la anumite detalii care în mod sigur vor avea importanță pe măsură ce înaintează acțiunea, cam știi la fiecare pas ce urmează să se întâmple, dar asta nu atenuează cu nimic din sperieturile pe care ți le trage rechinul, vedea-l-aș feliat în conserve.
Cu toate că te aștepți la momentele de groază, totuși, reușesc să te ia prin surprindere și trăiești fiecare clipă de teroare alături de Nancy în încercările ei disperate de a pune ceva distanță față de rechin și de a ajunge la țărm și nu în stomacul monstrului.
Dar rechinul și-a găsit un adversar pe măsură, pentru că Nancy este tare încăpățânată și nu renunță cu una, cu două, dând dovadă de inteligență și imaginație și fiind plină de resurse nebănuite, transformând orice obiect banal într-o unealtă utilă în lupta cu rechinul.
Filmul m-a impresionat până la un anumit punct când bugetul redus și-a arătat limitele și rechinul părea mai mult un acordeon decât un rechin, dar nu pot să scad nota foarte mult doar pentru o asemenea chichiță.
The shallows arată superb, o multitudine de culori vii și vibrante, care capătă suflu în apa care face totul să arate ca într-un vis frumos deși suntem puși în fața unui coșmar.
Coloana sonoră adaugă și mai multă tensiune filmului pentru că rechinul nu este chiar omniprezent, este suficientă presupusa lui prezență amplificată de sunete și imagini înșelătoare pentru a te băga și mai adânc în pat și de a-ți verifica picioarele ca nu cumva să atârne prea aproape de parchet.
Tot greul filmului cade pe umerii lui Blake Lively, adică Nancy cea vitează care este nevoită să se lupte cu un oponent formidabil. Fiind lipsită de alte personaje cu care să interacționeze verbal, Blake Lively este nevoită să ne transmită emoțiile și teroarea pe care le trăiește prin expresii faciale și mișcări corporale și se achită cu brio de această sarcină, reușind să ne prezinte un suflet măcinat de tragedie în interiorul unui trup destul de tăbăcit și considerat haleală de un rechin setat ca un robot pe o singură misiune.
The shallows este un film care îți livrează ceea ce te aștepți să îți livreze, nu este vreun film plin de cine știe ce mesaje profunde, de vreo viziune artistică ieșită din comun, este un film de vară, lejer ca poveste dar bine creionat care te tăvălește prin câteva valuri de emoții care de care mai profunde.
Din păcate acțiunea nu reușește să obstrucționeze niște belele destul de enervante, cum ar fi recepție excelentă la mama dracului în praznic, deși uneori nici în mijlocul orașului nu ai parte de recepție bună, rechinul cu vendeta personală demnă de un sequel de căcat al lui Jaws, mărimea lui fluctuantă, discrepanțele flagrante dintre pagubele provocate diverselor ținte pe care le atacă dar, mai ales, erorile grave cu privire la viteza rotației lunii în jurul pământului. Și mai sunt multe asemenea dude, pierd vremea dacă stau să le înșir, aleg să le ignor, deși nu îmi stă în fire să tratez asemenea aberații cu ușurință, dar filmul este distractiv.
După umila mea părere, este departe de a fi un film perfect, completa lui predictibilitate precum și niște multele chixuri pe ici, pe dincolo pe partea tehnică și logică mă fac să îi acord o notă de 6. Putea fi mai mare dacă mă lovea cu niște îmbârligături și întorsături la care nu m-aș fi așteptat și dacă era mai inteligent și scenariștii mai treceau pe la școală să mai învețe câte ceva.
Trailer, cam cum ar trebui să arate un trailer, doar îți umezește apetitul, nu ți dă și finalizarea fericită:
