Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
James Cameron (Titanic) exploda la Hollywood cu The Terminator, un SF devenit clasic, este puțin spus clasic, ci legendar, în care un oarecare Arnold Schwarzenegger (The expandables 3, Terminator 4: Genisys), muntele austriac, intra în bocancii lui T-800.
Mă dau lovit de amnezie și mă prefac că mai sunt oameni care nu știu care-i treaba cu Terminatorul deși ProTV cred că a tocit platanele hardului difuzând de nenumărate ori filmul.
Anul este 2029, apocalipsa a venit peste omenire, toate Alexe-le și Siri-ele din lume s-au răzvrătit împotriva ființelor organice și, într-un stil hitlerist, mașinăriile s-au pus pe exterminat oameni. Războiul pare pierdut, cei puțin rămași, supraviețuitorii, sunt sortiți pieirii pentru că nu pot face față superiorității cibernetice a mașinăriilor născute tot din lenea oamenilor. Dar iată că la orizont apare o speranță, un far de lumină în acest întuneric apocaliptic. Pentru protejarea liderului armatei umane este nevoie ca filmul să ne trimită în trecut, în Los Angeles-ul anului 1984 unde aterizează T-800 care, cu cuvinte puține și ordine precise, trebuie să ucidă o anume Sarah Connor (Linda Hamilton – Dante’s peak, Terminator 6: Dark fate). Naiba știe de ce, pentru că Sarah este o tânără ca oricare alta, fără nimic special.
Mașinăria timpului mai scuipă un personaj futurist, pe Kyle Reese (Michael Biehn), reprezentantul umanității care trebuie să o protejeze pe Sarah de amestecul de carne și metal ce pare de neoprit. N-are rost să încep acum o poliloghie despre paradoxurile care se nasc din această premisă, că nu aș face decât să reiau aceleași idei din alte filme care tratează călătoria în timp și schimbarea unui viitor neschimbabil.
Și astfel, pe străzile din Los Angeles izbucnește un adevărat război între poliția neștiutoare și Kyle, pe de o parte, și mașinăria imperturbabilă T-800 care are un singur gând, s-o ucidă cu orice preț pe Sarah.
Încă de la început am observat acum (nu în tinerețe, că nu eram copt la minte), subtila diferență de forță dintre cibernetic și uman, T-800 aterizează din viitor într-o postură de Gânditor al lui Rodin, în timp ce Kyle cade ca o mămăligă bleagă, un contrast evident care ne spune că misiunea soldatului nu va fi una ușoară.
The Terminator este mai mult un film horror decât unul de acțiune pentru că T-800 nu știe de glumă, măcelărește orice îi stă în cale pentru a-și atinge scopul. Nu arată filmul chiar cu lux de amănunte abatorul pe care îl lasă în urmă, dar are câteva secvențe care și acum oripilează prin elementele grafice pe care le prezintă, în special unele legate de anatomie.
Amu` sincer vorbind, filmul nu are un scenariu ieșit din comun, firul narativ este simplu, The Terminator fiind o lungă luptă dusă între cele două tabere. În cel mai bun caz aș putea spune că trasează o paralelă cu răzvrătirea celor asupriți împotriva stăpânilor sau că prezintă pericolele unui viitor sumbru dacă vom continua să ne bazăm din ce în ce mai mult pe tehnologie.
Oare cât va mai trece până când Siri ne va răspunde în 2 peri?
– Siri, cum este vremea afară?
– Scoate-n IOS-ul meu capul pe geam și află și singur!
Dar filmul nici nu are nevoie de complicații scenaristice, partea horror este perfect completată de acțiunea explozivă și bine construită pe parcurs, fără prea multe repetiții. În principiu este cu mult pac-pac, dar în locații diverse, cu arme felurite, cu vehicule diferite, de fiecare dată scena curentă fiind și mai spectaculoasă decât cea precedentă.
The Terminator nu se mai ține atât de bine din punct de vedere al efectelor speciale, dar ăsta este o chițibușeală de-a mea, să nu aduc doar cuvinte de laudă filmului.
Se observă cu ochiul liber (este cu schepsis exprimarea) că în multe cadre Arnold este înlocuit de o dublură animatronică destul de diferită ca înfățișare față de actor sau că Terminatorul are niște mișcări sacadate, nenaturale, ce emană o senzație de falsitate.
Dar dincolo de asta, acțiunea propriu-zisă este de nota 10, cuprinde de toate, de la confruntări ce se lasă cu furtuni de gloanțe și munți de cadavre la urmăriri palpitante cu mașini de orice gabarit pe străzile cam pustii ale orașului.
Cine a decis să-l ia pe Arnold de mușchi și să-l distribuie în rolul lui T-800 a fost lovit de o sclipire de genialitate pentru că Arnold Schwarzenegger arată el însuși ca un robot, cu figura impenetrabilă, lipsită de orice expresie facială indiferent de situație și cu vocea mecanizată, fără inflexiuni, cu accentul austriac care îi dădea o sonoritate sintetică. Nu are multe replici în film, dar „tace‟ un rol istoric.
Nu îi neglijez nici pe ceilalți actori, Michael Biehn, Lance Henriksen, ce să mai zic de Linda Hamilton în rolul lui Sarah Connor, personaj care suferă o transformare radicală, de la o tânără zăpăcită la început de film ajunge o femeie puternică și gata să ia în piept un destin deloc ușor.
Și iată că se poate și un film care să nu aibă prea multe erori de continuitate, special m-am uitat să văd dacă o gaură în parbriz se menține pe parcursul scenei și așa a fost. Bine, sunt alte neconcordante, dar minore, intră la cantitate neglijabilă.
Încă de pe atunci James Cameron și-a dovedit măiestria în regie pentru că a reușit cu un buget mai mult decât modest, circa 6 milioane de dolari, să creeze o capodoperă SF terifiantă prin implicațiile sale în ceea ce privește viitorul, inovând în multe scene și generând groază-n spectatori cu designul ciberneticului ucigaș. Chiar dacă știi pe dinafară filmul, unii chiar și replicile, The Terminator rămâne impresionant ori de câte ori îl revezi.
Tulai Doamne, era să uit să pomenesc coloana sonoră, păi mi s-a zburlit părul ca motanului în călduri când am auzit primele acorduri.
Parcă după The Terminator începi să te uiți cam chiorâș la aspiratorul roboțel care se plimbă singur prin casă și îți adună gunoiul, nu degeaba tabără pisicile pe el, or ști ele ceva.
Să nu mai divaghez, este evident că, poate și datorită nostalgiei, The Terminator ia un 10.
(5 / 5)
Trailer:
