Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Voiai un disaster movie în anii `70?
Irwin Allen sărea la datorie, The towering inferno fiind cel mai cunoscut film de acest gen din acea glorioasă perioadă.
🎬 The towering inferno – Premisă
Refăcut de câteva ori, fiind inspirație pentru alde Skyscraper sau The tower, filmul de față este tăticul producțiilor cu dezastre naturale sau create de mâna omului.
Având în vedere precizarea anterioară, deja ați cam prins care-i ideea filmului.
Un zgârie brânză, cea mai „viagrizată” clădire din lume, stă erectă deasupra tuturor, așteptând cu nerăbdare finalizarea fericită, adică inaugurarea cu fast, la care participă toată lumea cea bună a orașului.
Doar că nah, ghinion, construcția a picat pe mâinile unui avar care avea o mare dorință, aceea de a economisi gologani.
Dar cum nu voia să taie din numărul de etaje, a conchis că ar fi bine să angajeze niște Dorei cu mistria de plastic care să lucreze cu cele mai proaste materiale. Proaste, dar ieftine.
Așa că turnul de sticlă se satură rapid de musafirii lui gălăgioși și fac poc pe la mijloc, taman strategic, să îi frigă și pe avuții de sus, care petrec la mansardă ca baștanii, dar și pe sărăntocii de jos care se mulțumesc cu firimituri.
💭 The towering inferno – Comentariu 🍿
Înainte de Roland Emmerich a fost Irwin Allen care în decurs de mai puțin de 10 ani a produs disaster movies pe bandă rulantă, pe lângă cel de față amintesc și The Poseidon adventure, Flood, Fire sau The swarm.
Deși nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film (bagă-ți unghia-n gât, măi Roland), nu aveam prea mari așteptări de la The towering inferno.
Mintea mea seacă nu concepea ca un film cu asemenea subiect să fie bine realizat tehnic cu mulți zeci de ani în urmă.
Însă trecând peste gogomănia scenaristică evidentă, cu multiple erori logice și de continuitate pe care le-am vânat ca un vultur pleșuv cu experiență vastă după atâtea și atâtea filme cu foc văzute, ei bine, The towering inferno se ține bine și acum.
Motivul?
Unul simplu.
Focul este real.
Este folosit pe o clădire miniatură în cadrele de la distanță, panoramice, în care se comportă nerealist, dar și în preajma actorilor ard vâlvătăi de nu-i adevărat, chiar am rămas impresionat prin câte au trecut actorii în interpretarea rolurilor.
Chiar dacă se mai vede când și când câte un panou de sticlă interpus între actori și flăcări, pericolul pare real.
Sau The towering inferno este atât de bine realizat încât mi-a transmis această senzație.
Deși sare binișor de 2 ore jumătate, filmul nu are momente aride, încă din start începe să mocnească un conflict monetar între mai multe personaje.
Asta pe lângă mocneala reală, care se pune pe pârjolit cu multă conștiinciozitate clădirea proaspăt inaugurată.
Situațiile în care se regăsesc eroii sunt multiple și diverse, dar toate se învârt în jurul focului.
Fie că vorbim de eforturile nesfârșite ale șefului pompier O`Halloran (Steve McQueen) de a stopa prin orice mijloc extinderea focului.
Fie că suntem alături de altruismul arhitectului Doug (Paul Newman – Butch Cassidy and the Sundance Kid) care se învârte ca titirezul prin clădire pentru a salva cât de mulți oameni poate.
Fie că ne amorezăm de încercările înflăcărate ale lui Harlee (Fred Astaire – Swing time) de a îmbrobodi o gagică.
Ideea este că suntem în permanență în preajma unei situații incendiare, indiferent de forma și fondul ei.
Nici nu mai contează că nu știi prin ce minune drăcoasă a ajuns o roabă plină cu ciment pe un hol îngust la ultimul etaj.
Sau nu mai importă cât de ridicole sunt anumite decizii care ar lăsa perplecși niște pompieri adevărați.
De reținut este faptul că filmul dogoare a distracție de cel mai înalt nivel.
Și chiar arată fain și acum, focul este infernal și urletele lui îți dau fiori fierbinți pe șira spinării.
Aici a contribuit un efect simplu, anume lipsa oricărei coloane sonore în timpul momentelor de maximă tensiune.
Nu mai era nevoie de note muzicale sofisticate pentru a te băga-n sperieți, erau suficiente limbile flămânde ale focului și mugetul lui devastator.
Încununez laudele tehnice cu o ultimă dovadă a calității filmului, The towering inferno a înhățat 3 premii Oscar, pentru cinematografie, editare și melodie.
Și cine putea să îi compună coloana sonoră? Apăi un mic necunoscut, n-ați auzit de el, se numește John Williams, un amărât cu 5 Oscaruri din vreo 52 de nominalizări.
Cum era de așteptat, că v-ați dat seama din numele pomenite anterior, filmul colcăie de celebrități.
Pe lângă cele deja înșirate anterior, n-am cum să nu pomenesc și alte nume precum Faye Dunaway (Bonnie and Clyde), Robert Vaughn, William Holden (Network) sau O.J. Simpson (mereu i-a plăcut să se joace cu focul).
Poate că ăștia mai tinerei n-au idee cine-s actorii aceștia, dar enciclopedia boomerilor știe cu exactitate despre cine scriu aici.
🏆 The towering inferno – Verdict 👍 sau 👎?
Este un film matur, care prezintă și relații de amor între personaje care nu mai au tangență cu adolescența.
Are scene pe care nu prea le mai vezi prin filmele actuale, cei care fac schimb de țucături prin peliculele contemporane fiind, în mare parte, netrecuți prin viață.
N-am înțeles eu cu exactitate de ce a fost considerat demn de nominalizare la Oscar pentru Cel mai bun film, că dacă îl iei la puricat nu prea stă în picioare scenariul șubred logic.
Dar până la urmă este un disaster movie, logica își ia automat zborul pe fereastră, iar emoția nu-i chiar atât de dramatică încât să umple furtunul cu lacrimi.
Mi-a plăcut, nimic de comentat, dar nu într-atât de mult încât să-i ridic osanale paradisiace, liftul meu merge doar până la etajul 8.
(4 / 5)
