Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Pe Amazon Prime am dat peste The vast of night, un film ce promitea niscai sperieturi de origini necunoscute.
Este unul din multele filme făcute pe sărăcie lucie, nu chiar ca The beach house, dar a costat undeva la 700.000 de dolari, pomană curată comparativ cu ce are filmul de oferit.
Undeva în anii 1950, în orășelul Cayuga din New Mexico (primul indiciu) are loc un meci de baschet care acaparează atenția celor mai mulți dintre locuitori, sala de sport fiind plină ochi de privitori la spectacol.
Mai puțin Everett, un tânăr care are o emisiune de radio și trebuie să fie la datorie, și Fay, o adolescentă de 16 ani care lucrează ca operatoare la o centrală telefonică manuală, un fel de Siri arhaic, care făcea conexiunile între apelanți.
Noaptea pare a fi una liniștită, fără multe peripeții, străzile-s pustii, toți sunt la meci.
Asta până când emisiunea de la radio este întreruptă de un sunet ciudat care dăinuie ceva vreme, sunet pe care și Fay îl reperează în interiorul centralei telefonice.
De unde vine acest sunet misterios? Este vreun mesaj criptat? Are legătură cu armata? Vin comuniștii în USA? Urlă ultrasonic morții vii?
Cei doi tineri, Everett și Fay, pornesc în deslușirea acestei enigme și The vast of night la asta se rezumă, descoperirea sursei sunetului și a semnificației acestuia.
Poate că sună ciudat, dar The vast of night este cel mai interesant film în care nu se întâmplă absolut nimic.
Și nu exagerez, întreaga acțiune din film se rezumă la discuții interminabile între cei doi protagoniști, la convobiri cu ascultătorii care încearcă să le dea o mână de ajutor în identificarea sunetului terifiant care începe să bage groaza-n ei și apoi continuă cu alte discuții între Everett și Fay comentând informațiile primite pe calea undelor.
Capul de afiș este ținut de cei doi actori care duc greul filmului pe umeri, ei fiind prezenți cam 80%-85% din film în prim-plan. Chiar dacă sunt necunoscuți, cel puțin eu nu îi știu, Sierra McCormick și Jake Horowitz fac o treabă bună transmițând nedumerire și chiar groază pentru că sunetul devine o obsesie și cu cât cei doi se apropie de adevăr, cu atât atmosfera devine una mai neliniștită și chiar șocantă.
Nu că ar fi greu de intuit despre ce este vorba, pentru că filmul nu lasă loc de confuzii, îți dai seama destul de repede de unde ar putea proveni semnalul și finalul nu îți înșală așteptările, dar dialogurile rapide, la foc automat, mi-au menținut viu interesul deși, repet, nu se întâmplă nimic notabil în film. Doar aleargă ca bezmeticii dintr-un loc în altul și turuie replici în permanență.
Însă The vast of night ascunde sub ambalajul nu prea strălucitor multă subtilitate, are câteva elemente bine plasate care vor băga-n priză neuronii și chiar finalul este unul deschis, interpretabil după bunul plac.
Dincolo de povestea banală, dar care a putut susține un film de lungmetraj, The vast of night impresionează prin câteva scene one-shot, neîntrerupte, mai ales una este de-a dreptul fascinantă pentru că regizorul nici nu face lucrurile ușoare pentru cameraman, ci duce personajele prin diverse locuri cu multiple obstacole.
De câteva ori chiar m-am întrebat cum au reușit amărâții ăștia să facă secvențele respective pentru că fie chiar au filmat dintr-o bucată și atunci logistica din spate a fost una complicată, lucru de apreciat pentru o producție atât de redusă bugetar, fie au intervenit așa-zisele tăieturi și atunci wow, dacă este așa, atunci nu mi-am dat seama unde au fost inserate.
Talentat gagiul care a fost în spatele filmului, Andrew Patterson, aici a fost regizor, scenarist, editor și producător. Totuși, The vast of night nu-i vreun 1917 să fi avut la dispoziție zeci de milioane de dolari buget, așa că nu pot decât să aplaud reușita aceasta.
Dar ajunge despre partea tehnică a filmului.
Nici nu știu dacă ar trebui să recomand The vast of night pentru că nici eu nu-mi dau seama de ce nu m-am plictisit la el și de ce a fost cât de cât captivant. Poate pentru că toată trăncăneala duce la un final care te lasă cu mai multe semne de întrebare decât declarațiile unor chiloțate botaniste sau fotbaliști parazitari, cert este că la final de film am dat din cap nu a lehamite, ci ca o exprimare a concluziei: Nu-i rău, nu-i rău deloc.
Nu înseamnă acum că îi întind covorul roșu, că a reușit să mă sperie doar prin propria-mi interpretare asupra finalului și nici povestea nu este una originală, dar per ansamblu The vast of night a fost o vizionare decentă, cât pentru 7 apeluri telefonice.
(3,5 / 5)
