The whole truth

The whole truth, film ce promite să ne dezvăluie „tăt adevăru` gol nudist”, s-a înșurubat pe Netflix, că ăsta îi adună pe toți de pe toate drumurile.

Filmul vine taman din Thailanda și poartă ștampila de horror supranatural.

Venind din acea zonă unde la modă este un singur tip de gen horror, ăla cu fetițe tenebroase, nici The whole truth nu face excepție.

Începe cu o dramă familială, Mai (mama) suferă un accident de mașină care o zvârle în brațele unei come profunde, iar puradeii ei, de fapt niște adolescenți, Pim și Putt (nu, nu-s la sanchi numele) sunt luați în primire de către bunici care semnează cu sânge că vor avea grijă de hormonali până revine mama lor în simțiri.

Deja parcă The whole truth îmi amintește de un film cu o premisă asemănătoare, dar am zis că visez eu.

În fine, odată instalați în casa destul de spațioasă a babalâcilor, ăștia doi tinerei iau în colimator un glory hole de BBC într-un perete.

Buba este că doar ei doi văd găurica buclucașă, ăștia bătrâni se uită la ei cum se uită nord-coreenii la libera exprimare, nevenindu-le a crede.

Eh, și cine-și bagă ochiu-n gaură vede chestii nasoale, fantomatice.

The whole truth este un film cam lung pentru binele lui, durează un pic până se scutură de drama adolescentină destul de neinteresantă și banală, frecușuri între domnițe ranchiunoase, priviri libidinoase aruncate de mocofani în călduri, chestii tipice vieții de liceu.

Dar atmosfera se schimbă odată când dăm de găurică și-i simțim gustul ce ne îmbie numai la grozăvii. Știu că totul pare a avea dublu înțeles, dar ce să vă fac dacă vă gândiți la prostioare.

Filmul mi-a dat senzația unui amestec destul de reușit între Aterrados-ul argentinian și seria turcească Sîccin, în sensul că, pe de o parte, de la un anume punct sperieturile vin succesiv și nu te lasă să-ți dregi sufletul, iar pe de altă parte, se lungește prea mult cu un melodramatism plin de twisturi care devine destul de obositor.

Povestea este sprințară de numa`, o arde în fel și fel mistere cu privire la adevărul din camera fantomatică de aveam impresia că m-am trezit invitat în cadrul fostei emisiuni pentru copii: „Ba da, Ba nu” (5gang-iștii habar n-au despre ce vorbesc).

Ba da, am prins șpilul și am rezolvat enigma.

Ba nu, am rezolvat pe dracu`, că am dat pe lângă.

Ba da, acum m-am prins, că-s șmecher.

Ba nu, m-a dat scenariul cu capul de toți pereții.

Scenariul este din acela care te aruncă pe multe piste false și este în așa fel construit încât le crezi pe toate pertinente și adevărate. Indiciile pe care ți le presară ca pe niște petale de trandafir spre dormitor în zi de Valentine te îndeamnă la fel și fel de concluzii, unele pripite, care nu țin foarte mult, altele bine țintite, care aduc o finalitate simultană între ceea ce vrea filmul și ceea ce își imaginează spectatorul.

Dar, vorba titlului, adevărul adevărat nu-l știm cu adevărat.

Te amețește de cap pentru că te deraiază de pe traseu cu niște fire narative secundare ce par picate din neant, dar aveți răbdare, toate se vor leg frumos în final.

În ceea ce privește partea horror, The whole truth apelează la clasicele jumpscares, dar schimbă un pic registrul, nu mai avem bubuituri explozive de zici că-ți urlă buhaiul la prima oră a dimineții de Crăciun, ci se axează pe zgârieturi. Nu din alea amoroase în momente culminante, ci din alea pe parchet de se sperie Mathaus că îi belește fantoma produsul final.

Au fost câteva momente bunicele în care mi-a zgribulit pielea, deși centrala termică acționa de mama focului fără milă pentru factura de energie, nu sunt ele cele mai originale scărmăneli de groază, dar își fac bine treaba.

Filmul păcătuiește pe la efecte vizuale, arată cam nasol când te prinde curiozitatea și vrei să testezi adâncimea găurii și dincolo de ea te așteaptă valuri de sânge, dar nu pot spune că m-a descurajat prea mult acest aspect.

Nici cu actoria nu stă prea bine, adolescenții ăia sunt cei mai curajoși din câți cunosc, păi să mă zgâiesc eu într-o gaură și să văd blestemățiile alea, mă duceam direct în ograda lui Kim Jong-un să mă scape de necurat. Dar ei nimic, parcă dinadins zgâmboiau gaura să vadă ce mai iese de acolo.

La ceas de taclale, The whole truth este un horror decent, mai mult misterios decât de groază, care oferă o porție zdravănă  de frisoane macabre, dar care vine și cu o poveste alambicată intelectual, însă ține neapărat să se lungească inutil cu fel și fel de înflorituri narative care nu ajută deloc la un ritm fluent și ar fi fost nevoie de un „tight script‟, un scenariu mai strâmt, în traducere butucănoasă.

Dacă mai decupa din fazele de început, cred că The whole truth ar fi primit un diametru mai mare de la mine, în forma asta primește o circumferință de 7 centimetri.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Bubble

Bubble, a nu fi confundat cu The bubble, ambele pe Netfix, este un anime atractiv …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.