The woman in the window

Netflix se ține de promisiune și zvârle spre noi săptămânal cu filme proaspete, cel mai recent fiind The woman in the window.

Premisa are la bază un personaj închis în casă dintr-un motiv bine întemeiat care, neavând altă îndeletnicire mai palpitantă la îndemână, cască ochii pe geam la ferestrele vecinilor, mai ceva ca un Big Brother guvernamental, să vadă cine ce mai face.

Amu` dacă n-ar observa nimic incitant, n-ar mai exista filmul de față, de aceea personajul este martorul unei crime, dar nimeni nu îl crede pe acest personaj când spune că a văzut pe cineva înjunghiat.

Dacă aveți impresia că m-am ramolit și am povestit premisa din Rear window-ul lui Alfred Hitchcock, nu este cazul să începeți cu glumele, fix asta este povestea din The woman in the window, doar că aici n-avem un geamgiu olog, ci o muiere ce suferă de agorafobie interpretată de Amy Adams (Man of steel, Arrival).

Partea interesantă este că ambele filme sunt inspirate după scrieri, dar unele diferite, cel vechi după o povestire de Cornell Woolrich din 1942 denumită „It had to be murder‟, iar cel de față după romanul omonim din 2018 scris de A.J. Finn.

Bre nene, întreb și eu, chiar nimeni nu își trage perdelele la geam în filmul ăsta? Păi ce intimitate să mai ai dacă faci toate activitățile în fața geamului larg deschis?

Dacă ar trebui să fac o scurtă comparație între cele două filme, clar Rear window câștigă detașat acest duel.

N-am citit cartea, așa că nu pot să mă leg decât de scenariul din filmul The woman in the window care se vrea inteligent, dar eșuează lamentabil prin simplitatea lui previzibilă.

Într-adevăr, povestea este una complexă, cu multe twisturi, și mi-a pus la treabă globul cenușiu în încercarea de a descoperi adevărul din spatele perdelelor pentru că nu credeam că rezolvarea poate fi atât de simplă precum insinuează filmul, eram sigur că este doar praf în ochi.

Adică era prea pe față pentru a fi adevărat. Din păcate scenariul are mari lacune în prezentarea unui fir narativ interesant și am impresia că vrea să se dea deștept, dar nu are mare bază în intelectul privitorilor, de aceea oferă niște indicii cât Himalaya să se prindă și cel mai dorelist spărgător de sămânță sărată.

Dialogurile sunt stranii și enervante pentru spectator pentru că povestea nu are atâta carne pe ea încât să susțină un film de lungmetraj, de aceea ce a zis scenaristul: „Băi, hai să ne lungim dincolo de 90 de minute repetând de câteva ori aceleași replici‟.

Și asta face Anna Fox, „agorafoba‟ noastră, se întâlnește cu personajul X, îi povestește ceva, apoi peste 5 minute de film are o altă întrevedere cu personajul Y și îi spune fix același lucru, fapt ce a devenit rapid enervant pentru mine pentru că nu se întâmplă o singură dată chestia asta. OK, am înțeles din prima, pastilele nu se combină cu alcoolul, ești psiholog de copii și ai o familie. Nu este cazul să îmi repeți din 5 în 5 minute aceste amănunte.

Am văzut filmul la primele ore ale dimineții, când se presupune că ar trebui să fiu la cel mai proaspăt nivel al zilei, și tot a reușit să mă bage-n somnolență prin lentoarea acțiunii, natura ei repetitivă și lipsa suspansului, toate cauzate de o scriitură prea evidentă, lipsită de orice subtilitate. Sunt câteva elemente care vor să fie subliminale, da-s atât de „in your face‟ încât își pierd din start efectul așteptat.

Singurul far strălucitor din The woman in the window este Amy Adams care interpretează excelent rolul femeii strivite de frica exteriorului și prin jocul ei actoricesc mi-a transmis parcă un pic din fobia Annei și m-a făcut să mă bucur că stau la casă și nimeni nu se poate uita pe fereastra mea.

Dar în rest filmul insistă prea mult pe scene complet inutile și lasă multe necunoscute în ecuație care transformă povestea într-una incoerentă, cu multe întrebări fără răspuns care ar fi elucidat anumite comportamente sau ar fi explicat anumite acțiuni.

Nu este un thriller ca Rear window, se duce mai mult spre o dramă psihologică în centrul căreia se află Anna Fox, un personaj răvășit de o fobie care o ține captivă și care are nevoie de consiliere aprofundată și care încearcă să ne bage-n ceață prin confuziile sale dar, repet, un scenariu prost scris spulberă orice fărâmă de tensiune. Nici nu este greu să îți dai seama că insistența cu care camera de filmat zăbovește clipe bune pe câte ceva din decor dezvăluie faptul că acel ceva va juca un rol important în film. Și ghici ce? Chiar așa se întâmplă.

Ca atare, povestea per ansamblu are un potențial bun, dacă beneficia de un scenariu competent ar fi ieșit un film tare interesant, dar suferă de sindromul prostelii, trebuie să „dumb down‟ anumite indicii să se prindă tot prostul.

Ah, și este păcat și de distribuția stelară care este cam irosită, în film apar actori precum Gary Oldman (TAU, Mank), Julianne Moore (Kingsman: The Golden Circle, Suburbicon), Jennifer Jason Leigh (Possessor, Annihilation) și MCU-iștii Anthony Mackie (The banker, Outside the wire) și Wyatt Russell (Overlord).

De la mine The woman in the window primește doar un aparat foto cu zoom de 5X, mai mult nu îmi permit.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

The ninth

În Devyataya sau The ninth suntem ostracizați în St. Petersburgul de la finele secolului 19 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *