They live este un film amestecat, parte comedie, parte acțiune, parte horror, 100% caterincă socială, apărut în 1988, regizat de marele maestru al groazei, John Carpenter (The thing), și îl are în rol principal pe Roddy Piper, fie-i țărâna ușoară.
Dacă n-ai ști nimic despre film și te pui să-l vezi orbește, s-ar putea să te dea înapoi, pentru că pornește foarte banal, cu un nene bine făcut, blond, forțos, jucat de Roddy Piper, care se plimbă aiurea prin țară cu bocceluța-n spinare căutând de muncă pe șantiere. Găsește cam rar, pentru că mexicanii sunt forță și ăia o ard ca braga, dar norocul pare că dă peste el când se pripășește pe un șantier unde îl întâlnește pe Frank (Keith David – The thing, Platoon, Volcano, Armageddon, The nice guys, Night school, 21 bridges – băi nene, dar ăsta a apărut în toate filmele?).
Așa, și? Stăm să-i vedem pe ăștia cum dau toată ziua cu barosu-n beton și apoi se bat cu alți homeleși pentru o lingură de ciorbă îndoită cu apă chioară și se vând dorsal pentru o bucată de cort rablagit să nu facă pipi cerul pe ei?
Eh, nici chiar așa, pentru că la un moment dat Nada, adică dulapul blond, pune mâna pe o pereche de ochelari din aia originală, BenRay, și, uriașă surpriză, vede subit lumea cu alți ochi.
They live este o satiră dintre cele mai penetrante la adresa societății consumeriste la care punem umărul în fiecare zi. Da, și tu, și eu, toți participăm la această omogenizare a prostimii pentru că procesul de netezire a celulelor nervoase este unul cu rezultate de nota 10.
Filmul îmbracă forma unui SF cu accente horror pentru că haina aleasă de scenarist de a îmbrăca premisa este cea a unor ființe venite de pe altă planetă care ne bagă-n sclavagism subtil.
Ce era relevant filmul în 1988, dar acum este și mai și, pentru că societatea s-a afundat și mai rău în mocirla consumului, unde contează să ai și cât mai mult, nu mai importă că, de fapt, ești rupt în cur și nu ai o lețcaie, dar ai cele mai șmechere ustensile și gadgeturi și mașini, dar nu ai bani de curent sau de combustibil să le folosești. Și tot consumi și consumi.
Nu vi se pare ciudat, ca un simplu exemplu, cum telefoanele de ultimă generație își schimbă versiunile tot mai repede și pentru niște modificări infinitezimale? Mai bagă un sfert de inch la ecran, 2 pixeli la cameră, și voila, versiune nouă după 6 luni de la cea veche și alte mii de dolari că nah, pițipoanca de Mamaia și cocalarul de Dorobanți trebuie să fie la modă.
The live tocmai asta condamnă într-un stil atât de acid că până și un xenormorph s-ar topi la aceste critici.
Nu este chiar horror, nici prea SF, deși aș putea considera imaginile prezentate ca fiind de groază pentru că reflectă o realitate pe care foarte mulți nu o văd, iar cei care o conștientizează nu prea mai au ce face, pentru că normalitatea, fiind redusă la nivelul unui număr mic de indivizi, este acum considerată ca o excepție, oaia neagră a societății.
They live excelează doar la parabola asta în care miștocărește amar umanitatea, pentru că tehnic filmul arată rău. Se vede că este încropit cu bani foarte puțini, extratereștrii nu sunt deloc credibili, sunt prezentați alb-negru și, în general, întreg filmul emană o senzație de sărăcie financiară, nu știu dacă așa s-a dorit, pentru a contrasta cu opulența superficială către care tindem cu toții, sau doar atât a primit drept buget de la producătorii zgârciți.
Personajul principal nu este interpretat deloc bine de Roddy Piper, că omul era wrestler, nu actor, dar cu toate astea, a livrat niște replici epice rămase în istoria cinematografiei și a adus un anume șarm protagonistului.
Filmul are și una dintre cele mai lungi scene de luptă stradală între două personaje, n-are deloc coregrafie, nu este prea bine realizată, dar nu se mai termină și pare destul de realistă pentru că dacă iei două matahale obișnuite și le pui să se bată, cu siguranță o vor face precum cei doi din film și nu o vor arde în scene sofisticate de kung fu și muay thai.
Dacă aveți poftă de un „roast” pe care filmul îl face întregii umanități lovită de o indiferență benignă cultivată cu migală de mâna de oameni care conduce planeta, dar cu un mesaj îmbrăcat sub forma unui SF horror-ish cu buget de-o suc la TEC și cu un personaj prost jucat, dar memorabil prin replicile kitchoase și amuzante, atunci They live este filmul perfect.
Mie mi-a plăcut, nu atât de mult pe cât îmi aminteam, dar tot pot să dau 8 târnăcoape la temelia filmului.
(4 / 5)