Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Three billboards outside Ebbing, Missouri (lung titlu) este unul din filmele de anul trecut favorit la multe Oscaruri.
Oare merită să fie favorit?
Mildred (Frances McDormand) este o mamă îndoliată după ce fiica ei a pierit în urmă cu câteva luni dar nu răpusă de vreo boală sau în urma unui accident, ci a fost violată și ucisă de un autor necunoscut.
Sătulă până peste gât de incompetența polițiștilor din Ebbing și mersul de melc al anchetei, Mildred are o idee ingenioasă de a pune ceva combustibil sub fundurile copoilor și de a-i face să-și dea interesul pentru rezolvarea cazului.
Așa cum spune și titlul, închiriază 3 panouri publicitare uriașe și le folosește pentru apostrofarea poliției, în special a șefului secției de poliție, Willoughby.
Dar prezența acelor panouri publicitare trezește la viață multe antipatii latente și pune orașul pe jar, cu fitilul aproape ars lângă butoiul cu pulbere.
Pe măsură ce prezența panourilor publicitare din Ebbing devine tot mai publică, ajungând chiar și subiect de știri, Mildred capătă o reputație nu tocmai demnă de o doamnă suferindă.
Odată cu accentuarea presiunilor la care este Mildred supusă pentru a pune capăt acestei șarade, evenimentele încep să escaladeze și să scape de sub control.
Three billboards poate fi văzut atât ca o dramă răscolitoare, dar și ca o comedie extrem de neagră, oricum ai percepe filmul, un lucru este sigur, nu îl vei uita prea curând pentru că te atinge la coarda sensibilă exact când nu te aștepți.
Recunosc, au fost momente atât de simple, dar atât de dramatice care, cuplate cu o coloană sonoră fenomenal de tristă, m-au făcut să lăcrimez pe nepusă masă.
Un exemplu a fost când am recitit pentru a doua oară ce scria pe panouri și mi-a intrat adânc în memorie mesajul, înțelegând chinul cumplit prin care a trecut fata lui Mildred și mi-a fost imposibil să nu rezonez cu durerea necuantificabilă a mamei.
Filmul este de o tristețe inimaginabilă, te epuizează psihic prin poveste, dar în același timp reușește să îți încolțească și un zâmbet amar în colțul gurii.
Scenariul este extrem de bun și are niște schimbări bruște de situație total impredictibile care te fac să rămâi crucit tocmai pentru că nu aici te-ai fi așteptat să fii luat prin surprindere în halul acesta.
Și tocmai scenariul este unul din punctele forte ale filmului pentru că nu se întâmplă nimic exuberant în film, totul se bazează pe un dialog extrem de solid care te ține în tensiune maximă deși toată acțiunea se desfășoară într-un orășel prăfuit, uitat de Dumnezeu, în care nu prea se întâmplă nimic interesant și în care speranța unei vieți bune și împlinite moare încă din fașă.
Dar interacțiunea dintre personaje este de-a dreptul magnifică, niciun cuvânt spus nu este în zadar, nicio reacție nu este inutilă, totul contribuie la pictarea unei atmosfere dezolante, care-ți forează adânc în suflet, extrăgându-ți și scoțând la suprafață fiecare sentiment de care ești capabil, de la ură incontrolabilă față de nenorocitul anonim care a răvășit existența unui întreg orășel până la empatia față de o mamă care ar face orice pentru descoperirea criminalului.
Nu degeaba trei dintre actori sunt nominalizați pentru Oscar, performanțele actoricești sunt fantastice, de la Frances McDormand care interpretează o mamă dură, neimpresionată de nimic, imuabilă în dorința ei de a afla adevărul, la Woody Harrelson, șeful poliției care pare că este neinteresat de caz, dar care este măcinat de incapacitatea de a-l rezolva și nu numai (nu dau spoilere) și până la Sam Rockwell, un polițist cam tâmp, destul de rasist, brutal în acțiune, care nu prea este prieten bun cu gândul, ci mai mult cu pumnul, nepăsător de consecințele acțiunilor sale, dar care are o evoluție foarte interesantă pe parcursul filmului.
Singura mea plângere cu privire la film este finalul, sau poate nu.
Este unul din acele filme care nu are finalitate, o lasă-n coadă de pește, și aici nici nu e coadă de pește, este de balenă, finalul lasă loc unor multiple posibilități de încheiere a poveștii și dă șansa spectatorului de a pune el ultima tușă la terminarea acestui tablou smulgător de zâmbete triste și lacrimi arzătoare care arată că, în mare parte, nu există doar oameni buni și oameni răi, mai toți suntem gri, fiecare persoană aparent bună are ceva întunecat adânc îngropat în suflet, fiecare persoană aparent nenorocită mustăcește ceva bunătate în inimă și mai mereu aparențele înșeală.
Și filmul atinge multe subiecte sensibile de la violența domestică până la brutalitatea poliției, de la rasismul care încă mișună într-o societate care se vrea progresistă până la trauma emoțională pe care o poate avea un eveniment tragic asupra existenței unei persoane.
Să răspund la întrebarea de la început, da, filmul merită cu prisosință toate acoladele primite.
Nu am cum să nu dau acestui Three billboards outside Ebbing, Missouri decât un uriaș 9, Martin McDonagh a regizat unul dintre cele mai bune filme ale anului trecut.
Și să mă pici cu ceară că tot nu am înțeles de ce nu a fost printre nominalizații pentru regie din moment ce actorii principali pe care el i-a regizat au primit nominalizări, scenariul scris de el a fost nominalizat și filmul regizat de el se află în lupta pentru cel mai bun film al anului 2017.
(4,5 / 5)
Trailer:
