tick, tick… BOOM!

tick, tick… BOOM! este disponibil pe Netflix și face parte din categoria filmelor preferate de critici pentru premiile anului 2021.

Așa că nu puteam să stau cu mâinile-n sânul altcuiva și cu deștu-n fundul meu și m-am prăvălit peste film, mai ales că eram cu chef de musical după ce văzusem în aceeași zi CODA (nu e musical, dar e pe temă de cântare).

Povestea din tick, tick… BOOM! este un fel de biografie a lui Jonathan Larson (Andrew Garfield – The amazing Spider-Man), un artist muritor de foame la începutul anilor ´90, care tot compune și tot compune, sperând să ajungă pe Broadway. Se apropie rapid de el vârsta de 30 de ani și simte că a trăit de pomană, nerealizând ceva de seamă.

Filmul prezintă doar o mică bucățică din viața lui, anume evenimentele din jurul spectacolului muzical pe care urmează să îl prezinte publicului, dar pentru care încă nu are piesa de căpătâi care îi dă mari probleme.

De ar fi fost asta singura lui belea, era bine, dar facturile vin grămadă, n-are cine le plăti, gagica Susan (Alexandra Shipp – Jexi) se cam satură să tot stea cu un trântor care nu produce nimic, bașca și alți prieteni de-ai săi au probleme de sănătate.

Din start tick, tick… BOOM!, film regizat de Lin-Manuel Miranda (Hamilton), m-a morocănit pentru că pare prea plin de sine și dă o impresie de grandoare și omnisciență, de parcă tot publicul din toată lumea trebuia deja să știe cine-i acest Larson, de parcă spectacolele de pe Broadway sunt cel mai important lucru din lume. Fără să mai insist, începe prin a ne da amănunte din viața ulterioară a lui Larson, ca și când erau informații cunoscute publicului larg, dar pentru mine au fost spoilere pentru că au stricat experiența vizionării filmului și au spulberat misterul: va reuși sau nu va reuși băiatul ăsta?

tick, tick… BOOM! este un musical mai mult boem, care arată o poveste obișnuită, fără ceva special în ea, povestea unui artist talentat care duce o luptă imensă pentru a ajunge sub lumina unor reflectoare, pentru a-și porni cariera către cele mai înalte culmi.

Mă așteptam să fie dramatic, dar tick, tick… BOOM! nu este deloc așa, nu prea mi-a răsărit vreun sâmbure de simpatie pentru personajul principal care, deși se vaită că se apropie de 30 de ani, se comportă ca un adolescent de 18 ani, arzând-o doar în petreceri pe care nu și le permite și dându-le cu flit prietenilor că este el mare scenarist de musicaluri și nu are timp de ei.

Și o ține așa, într-o somnolență plutitoare, mai bine de jumătate de film, mai un cântec nostim, dar fără zvâcul impozant de te face să-l ții minte, mai un refuz al vreunui producător, mai o băută cu amicii, mai un scandal cu iubita, deja tick, tick… BOOM! își cam arsese fitilul cu mine și mă plictisea.

Dar partea secundă a filmului salvează oarecum producția pentru că de la un anume punct important din viața lui Larson, care nici măcar nu are legătură cu propria lui persoană, tick, tick… BOOM!, ei bine, explodează și-și spală o parte din păcate.

Devine interesant atât din punct de vedere al firului narativ care capătă aspecte dramatice atacând o anumită boală, cât și al pieselor muzicale impresionante care mi-au electrocutat pilosebaceul.

Andrew Garfield face un tur de forță, fiind mult mai aproape de actorul care a jucat în Hacksaw Ridge decât de cel din filmele cu Amazing Spider-Man. Chiar dacă aici Autotune este la putere, totuși Andrew are ceva glandă în el și cântă de mama focului, el fiind farul luminos care ghidează acest film din negura anonimatului spre podiumul galelor de premiere.

Per ansamblu, tick, tick… BOOM! n-are o identitate unică, doar a sa, povestea lui Larson este, probabil, povestea multor artiști care au avut această traiectorie, deci nu pot să individualizez filmul ca fiind apogeul originalității.

Măcar de ar fi fost foarte dramatic, să-ți picure monoxid de dihidrogen pe obraji, sau foarte comic, să-ți alerge gura până la urechi și înapoi, dar nu iese cu nimic în evidență, doar vreo 2 piese bombă și un monolog muzical din partea lui Andrew Garfield reprezintă punctele forte din tick, tick… BOOM!, prea puțin pentru unul ca mine care așteaptă să fie luat pe sus de un musical, cum a făcut The greatest showman, ale cărui piese și acum le fredonez.

Văd că sunt la modă din nou musicalurile, nu mai puțin de 4 cunoscute au văzut lumina zilei în 2021, iar 2 dintre acestea țintesc Oscarul, acesta și West Side story-ul lui Steven Spielberg, celelalte 2 fiind In the heights și Dear Evan Hansen. Poate dacă mai am dispoziția necesară le voi consuma și pe astea, deși nu prea am chef de West Side story, că pare identic cu varianta originală.

Hai că au început să-mi alerge aiurea degetele pe clapele tastaturii și scriu prostii, finalizez partitura dedicată lui tick, tick… BOOM! cu 6 bilete cumpărate la spectacolul cu același nume.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Complet necunoscuți

L-am ratat în cinema, dar m-am abonat la el pe Netflix. Vorbesc despre Complet necunoscuți, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *