Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
100 Top AFI
Locul 099 – Toy story 1
În dormitorul lui Andy, un băiețel jucăuș, se află o grămadă de jucării cu care acesta își petrece timpul, de o mare varietate, de la dinozaur la cartof, de la mașină teleghidată până la șeriful cowboy Woody, jucăria preferată a băiețelului.
Ce nu știu personajele umane este că în lipsa lor jucăriile prind viață, vorbesc și au problemele lor.
Totul merge strună până când, de ziua lui Andy, acesta primește cea mai nouă și șmecheră jucărie, Buzz Lightyear, un om al spațiului, care se consideră un Space Ranger, încă neștiind că este o simplă jucărie.
Woody își simte amenințată poziția de jucărie favorită în inima lui Andy, așa că pornește un război al orgoliilor cu Buzz, încercând să își recupereze locul pe care cu atâta mândrie l-a deținut până la apariția unei jucării mai atractive.
Egoismul lui Woody îl bagă pe el, dar și pe Buzz, într-o serie de belele din care trebuie să scape cu bine și să revină în camera lui Andy înainte de ziua mutării într-o altă casă pentru a nu fi lăsați în urmă.
Astfel, aventurile lor îi poartă în locații diferite, de la planeta ciudată denumită Pizza Planet (o simplă pizzerie) până pe teritoriul întunecat stăpânit de tiranul Sid (un puștan ceva mai mare căruia îi place să tortureze jucăriile).
Chiar dacă durata filmului Toy story este extrem de redusă, mai mult un episod mai lung de serial decât un film de lung-metraj în adevăratul sens al cuvântului, având doar 81 de minute, se întâmplă foarte multe și nu ai deloc timp nici măcar să îți ideea să te plictisești.
Deși este o animație țintită în mod clar către copii (și pentru vânzarea de jucării, aș adăuga în mod cinic), Toy story menține vie și atenția adulților.
Acum, revăzându-l cu alți ochi, nu îmi vine să cred câte glume adulte are în el, unele chiar deocheate, dar subtile, oricum, cei mici nu s-ar fi prins nici dacă erau mai evidente.
Povestea este plină de aventuri năstrușnice și destul de diferite încât până și eu, ditamai omul, m-am trezit prins în cavalcada de probleme în care cele două jucării se bagă.
Sunt destule momente comice, așa cum era de așteptat, dar și câteva secvențe care nu știu cum au fost acceptate în ratingul de G (audiență generală), mai ales scenele din dormitorul lui Sid plin de jucării monstruoase, ieșite parcă din mâna doctorului Frankenstein. M-a băgat pe mine în sperieți capul de păpușă pe un trup de păianjen, darămite pe cei mici.
Toy story impresionează prin capacitatea de a dezvoltate personalitatea celor două jucării principale, Woody și Buzz, fiecare cu problemele lor pe care doar adulții le vor pricepe. Woody este năpădit de frica de a fi dat la o parte în favoarea cuiva mai nou, mai tânăr și mai bun, în timp ce Buzz este cotropit de anxietatea noului, de schimbare, de adaptare la necunoscut. Sunt prezentate teme care vor rezona cu părinții care sigur se vor regăsi în măcar una din situațiile complicate pe care jucăriile le experimentează.
Animația, în mod evident, nu trece testul timpului, este extrem de butucănoasă, lipsită de fluență și care dă chix mai ales când vine vorba de reproducerea personajelor cu suflet (adică oamenii și un câine) care arată groaznic acum.
Dar cum a fost ceva inovator la vremea respectivă și a reprezentat piatra de temelie în animația computerizată, fiind prima complet CGI, nu pot să mă leg de acest aspect pentru că era și normal să pară depășită tehnic după câțiva ani.
Cu toate astea, Toy story nu scapă de gura mea păcătoasă, chiar dacă animația este de înțeles (arată destul de nasol și sunt ceva erori de randare), ce nu pot trece cu vederea sunt multiplele erori din scenariu în ceea ce privește desfășurarea acțiunii, chestii care într-o scenă apar, dar dispar subit în următoarea, care își schimbă culoarea, decizii ilogice luate de personaje și multe altele.
Înțeleg că este un film pentru copii și că aceștia nu vor fi deranjați că arsura lui Woody din frunte provocată de Sid cu lupa dispare imediat (un simplu exemplu), dar asta nu înseamnă că nu trebuia acordată atenție și acestor amănunte care sunt vizibile cu ochiul liber și sâcâie un adult.
Dacă era vorba despre orice alt film, aș fi măturat cu el pe jos, dar ținând cont că este Toy story, nu pot să dau prea multă greutate bilelor negre care se rostogolesc din scenariu pentru că este un film deschizător de drumuri și mai trec cu vederea astfel de probleme pentru că înțeleg că atenția lor a fost concentrată în altă parte.
Plus de asta, au rămas nemuritoare replicile Reach for the sky și, mai ales, To infinity and beyond.
Astea fiind scrise, închei cu un 9 pentru Toy story.
(4,5 / 5)
Trailer:
