Triangle of sadness

Triangle of sadnessDupă multe peripeții cauzate de un proiector stricat am reușit de am văzut la cinema Triangle of sadness de la Ruben Östlund, un regizor căruia îi place geometria, precedentul film fiind The square.

 

🎬 Triangle of sadness – Premisă

Carl (Harris Dickinson – Where the crawdads sing) și Yaya (Charlbi Dean – decedată cu o lună înainte de lansarea filmului) formează un cuplu din lumea fashion, ambii modele pe podium.

La prima vedere, cei doi savurează în liniște o cină la un restaurant, unul probabil fandosit pentru că la sosirea notei de plată încep să-și paseze unul altuia obligația achitării consumației.

Acesta este actul 1 din Triangle of sadness.

Apoi ne trezim pe un yacht condus de către căpitanul interpretat de Woody Harrelson (Midway), un yacht care are la bord o grămadă de bogătani parveniți din exploatarea mizeriei și a conflictelor ucigașe.

Toți așteaptă cu multă nerăbdare să ia parte la evenimentul grandios al croazierei, Cina Căpitanului, un festin culinar care le va mângâia papilele gustative și le va eleva sentimentul de binețe.

Cel puțin așa le-a fost promis.

Ăsta este actul 2.

Cât despre actul 3, nu are sens să-l pomenesc pentru că este strâns legat de actul 2.

 

💭 Triangle of sadness – Comentariu

Înainte de a intra efectiv în film, trebuie să mă autofelicit pentru că am rezistat vreo 45 de minute la cinema până au rezolvat băieții problema cu proiectorul.

Nici morții la groapă nu aveau atâta răbdare să aștepte după popă să le cânte veșnica pomenire cât am avut eu după acest film.

Nu sunt versat în portofoliul cinematografic al acestui regizor suedez așa că n-am avut habar la ce mă înham și încă am pe față mânjită expresia confuză generată de replica neaoșă: „Ce mama dracului am văzut‟?

Fără să mai răscolesc inutil rahatul narativ, Triangle of sadness probabil va fi caracterizat fie o mizerie genială, fie un geniu mizer.

La bază este atât o comedie neagră, cât și o clară și deloc subtilă satiră la adresa societății care, în anii recenți, și-a pus în cap să împrăștie ideea de egalitate.

Dar o egalitate perversă și ipocrită, pe sistem „să fim egali, dar unii mai egali decât alții, după posibilitățile financiare‟.

Încă din primul act, când un el și o ea se ceartă pe achitarea notei de plată, el apelând la egalitatea dorită de toată lumea, ea făcându-se că plouă, că vrea egalitate doar în drepturi, nu și în obligații, îți dai seama că filmul va trata inconfortabil acest subiect.

Pentru că generația woke de azi urăște să i se demonstreze cu argumente irefutabile cât de ipocrită este.

Una vrea la nivel ideologic, și alta când vine vorba de practică.

Ce frumos arată pe hârtie discursul teoretic, plin de idealuri utopice, dar imediat se schimbă macazul când în realitate egalitatea nu este deloc atât de plăcută pe cât pare pentru anumite categorii.

Dar Triangle of sadness nu abordează doar acest subiect.

Sau poate am fost eu prea susceptibil la anumite alăturări ce par neintenționate la prima vedere.

Poate am inventat eu o semnificație inexistentă când în aceeași mică scenă, fără legătură unul cu altul, au fost pomeniți termenii de influencer și rahat (nu din ăla turcesc). O secvență prin care zumzăiau muștele mai ceva ca la o balegă de elefant.

Triangle of sadness

 

Apoi filmul se transformă într-o experiență suprarealistă și bizară, care frizează orice absurd, fiind, la drept vorbind, una căcăcioasă, în lipsa unui alt termen mai elegant. Căcăcioasă la propriu.

Înțeleg că mai toate cadrele au o simbolistică aparte care încearcă să disece conceptele de comunism și capitalism, dar alegerea este una vomitivă, și nici măcar nu exagerez. O să fiți șocați cum n-ați fost nici la filmele horror cele mai viscerale.

Pe scurt, o să vi se facă o scârbă enormă.

Din nou, nu pot decât să presupun că ăsta a fost scopul, să ne îngrețoșeze de nu-i adevărat pentru că tot ce se petrece în film este o reprezentare a decăderii societății stricate din toate punctele de vedere.

Se vorbește despre o egalitate în condițiile în care unii, foarte puțini, fac averi colosale din exploatarea celor mulți, foarte mulți, care trăiesc la limita subzistenței.

Și ăia bogați plimbă prin gură egalitatea fără să le dea prin cap să renunțe la 50% din profit, să facă profit de miliarde în loc de zeci de miliarde, și să asigure un salariu mai bun salariaților. Că și așa nu le ajung 1.000 de vieți să cheltuie tot acel profit.

Actul 3 se vrea o întoarcere la origini, o răsturnare a scării valorilor ierarhice odată cu dispariția confortului și tehnologiei, dar și aici mesajul transmis este unul trist care se învârte în jurul unui cerc vicios mai ceva ca roata morăriței.

 

🏆 Triangle of sadness – Verdict

Ce naiba să mai zic despre acest film înainte de a servi desertul? M-a lăsat cu un gust amar, atât metaforic, cât și la propriu.

Bate toaca pe un subiect mai ceva ca popa Calistrat care rupe bătaia din rai și o aplică enoriașilor săi.

Și de aici intervine și acel sentiment de enervare prin repetiția aceluiași mesaj.

L-am priceput din prima, lumea este o fosă septică în care la fund stă majoritatea, nu doar după blocurile gri, și la cârma procesului de vidanjare, să nu ne înecăm în căcat, se află acel 1% care deține jumătate din averea globală.

Și nici nu-i greu să penetrezi ideea de superficialitate a societății care este interesată de prostioare fără substanță, poate să ardă toată lumea, important este să arătăm noi în poze. Adică menținerea unei false aparențe strălucitoare la exterior pentru a ascunde cocina infectă din interior.

Este o reprezentare vizuală a celebrului proverb autohton: „Țara arde și baba se piaptănă‟.

Pe alocuri este genial, în alte momente este abstract, alteori este extrem de vulgar, per ansamblu putea fi mai subtil în livrarea mesajelor. Nu cred că era nevoie să mă umple de zoaie narative pentru a-și impune punctul de vedere.

Deși am impresia că fix asta a și fost una din intențiile producției, să ne scârbească pentru a ne arăta cât de ipocriți suntem. Touche!!!

După ce am fermentat un pic peste noapte filmul, am ajuns la concluzia că nu merită mai mult de 6 grisine de ronțăit.

3 out of 5 stars (3 / 5)

YouTube #shorts:

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

The estate

The estate

The estate sau Moștenire cu scandal este un film de comedie văzut din plictiseală, că …

2 comments

  1. Cina Capitanului mi-a adus aminte scena cu Mr. Creosote din Monty Python’s The Meaning of Life (1983). O gasesti pe YouTube, dar eu iti recomand intregul film.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.