What men want este reinterpretarea filmului What women want cu Mel Gibson (săracul, nici acum nu știe ce vor femeile), dar văzut de cealaltă parte a baricadei, de data este femeile vor afla ce vor bărbații.
De parcă nu este evident pentru toată lumea ce vrem, nu mai este nevoie de bălării voodoo și citit de minți.
Taraji P. Henson (fătuco, concediază-ți agentul) este Ali Davis, o femeie puternică și încrezătoare ce încearcă să răzbească într-un domeniu dominat de masculi alfa, cel al impresariatului sportiv (nu, nu este biografia Anei Maria Prodan).
Însă oricâte rezultate excelente și realizări impresionante are, se pare că nu este suficient să fie promovată la rangul de partener și rămâne doar un simplu agent.
Asta până când într-o seară cu prietenele ei guralive, Ali dă peste o Mama Omida de-a lor care, cu niscai ceai suspect, urmată de o pocnitură zdravănă la cap intervenită ulterior, o face pe Ali să audă gândurile bărbaților.
Și nu este deloc o poezie de Eminescu ceea ce aude.
Speriată din cale afară la început, incapabilă să suporte atâta pălăvrăgeală și falsitate, Ali se adună și începe să profite de această putere dobândită.
Din păcate, What men want eșuează lamentabil cam aproape la fiecare scenă. Premisa filmului este folosită doar pentru o scurtă perioadă de timp, până ajungem la partea cu cititul minților trece o eternitate și vine ca o ploaie torențială, durează foarte puțin. Practic doar partea de mijloc a filmului se folosește de acest giumbușluc.
Filmul colcăie de clișee mai ceva ca o pușcărie de scriitori analfabeți și nu surprinde cu absolut nimic și în loc să fie neobrăzat, jucăuș, filmul decurge inofensiv, fără să își asume riscuri. Mi s-a părut că filmul cu Mel Gibson a fost mai îndrăzneț în explorarea acestei idei.
Ne sunt servite evidentele gânduri despre sex și înșelat ale bărbaților și misoginismul pe care oricum îl emană prin toți porii.
Partea proastă pentru film este că nu face cinste femeilor. Dacă s-a vrut un nou strigăt pentru susținerea cauzei feminismului, o cauză nobilă de altfel, atunci What men want mai rău face pentru că personajul principal este practic un bărbat cu sâni, nimic mai mult. Ali se comportă ca un bărbat, este narcisistă, manipulativă, superficială, lipsită de empatie, obsedată de control și, mai rău de atât, nu este deloc mai presus de mintea unui libidinos aflat în fața unei astfel de abilități.
Sau poate asta și vrea filmul să transmită, că nici femeile nu ar fi mai răsărite decât bărbații în situații asemănătoare.
Filmul are și ceva momente amuzante, dar foarte scurte. Nu neg că mi-am întins botoxul până la spargere de vreo 2-3 ori, dar în rest filmul este extrem de sec.
Glumele sunt evident, imature și previzibile și știi exact ce urmează să se întâmple.
Nu putea lipsi deja clasica tiradă #metoo care să spună sus și tare că bărbații sunt niște porci, deși personajul principal, femeia (această făptură gingașă, diafană), se comportă exact la fel.
OK, știm asta și singuri, este împământenită această sintagmă de când lumea, nu este nevoie de monologuri enervante expulzate de un personaj feminin care face fix același lucru pe care l-ar face și un bărbat pus într-o astfel de situație.
Taraji P. Henson a cam început să joace numai în dude de la o vreme după excelentul Hidden figures pentru care a și fost nominalizată la Oscar.
Prin film se mai bagă ca parlamentarul prin gramatică și Tracy Morgan, un actor ce mă exaspereaze la culme pentru că am impresia , că joacă fix același personaj în toate filmele, pare mai mereu drogat și, pentru numele lui Dumnezeu, să-i scoată cineva prunele din gură.
Ce diferență este între filmele masculine în care Adam-ii sunt cuceritori, salvatori, și Eve-le doar niște fufe de șifonat cearceafurile și acest film în care rolurile sunt inversate? În care bărbații sunt niște prezentați ca niște porci curvari cu gândul numai la copulare, iar femeile sunt vai, nedreptățite și înșelate la fiecare secundă?
Nota 3 pentru What men want, și asta pentru că am dislocat vreo 2 riduri pe la colțurile gurii.
(1,5 / 5)Trailer: