Wonder woman

admin 02/06/2017 Aventură Leave a comment 5,982 Views

Wonder woman este al patrulea film din universul DC și, să-mi fie iertată nesimțirea pentru Man of Steel, Batman v Superman și Suicide squad, primul cu adevărat foarte bun.

Dar să nu o iau înainte cu concluziile.

Regizorul Patty Jenkins (da, e o femeie, nu vă mai mirați atât), ne poartă printr-o aventură unică, filmul fiind format din trei părți.

Pornim la drum într-o lume magnifică, Themyscira sau Insula Paradisului, un loc necunoscut de lume, o oază de liniște, armonie, naturalețe și pace în mijlocul oceanului unde trăiesc amazoanele, creațiile desăvârșite ale zeilor. Printre ele o regăsim pe micuța Diana care, sub stricta supraveghere a celei aprige războinice amazoane, Antiope, își începe antrenamentele, fără să știe cu adevărat ce soartă o va aștepta.

Sărim câțiva ani înainte, când totul este dat peste cap odată cu prăbușirea unui avion și salvarea de către Diana, acum în floarea vârstei, a unui pilot, Steve Trevor (Chris Pine) care le face cunoștință cu lumea jegoasă care înconjoară acest paradis verde și cu războiul infect (primul război mondial) care durează de ani întregi și a făcut zeci de milioane de victime.

Diana simte că asta este chemarea ei la luptă, menirea ei de a-l înfrânge pe Ares, zeul războiului, crezând cu tărie că doar Ares poate provoca un astfel de război inutil.

Trecem la partea secundă a filmului, călătoria celor doi din Themyscira până într-o Londră abjectă, infectă, scârboasă pentru Diana, plină de jeg, poluare, sărăcie, durere și moarte.

Nu petrecem foarte mult timp aici, doar cât să vedem că Diana se potrivește aici ca un arici într-o sală plină de baloane, caracterul ei naiv declanșând multe momente hazlii.

Abia în partea a treia Diana se transformă cu adevărat în Wonder Woman, în momentul în care pune piciorul pe frontul de război, de atunci începe un film de război de excepție în care Diana și Steve, împreună cu o mână de oameni aproape sinucigași, dar cu dorință de dreptate, încearcă să pună capăt unei acțiuni naziste care s-ar solda cu milioane de victime.

În sfârșit, vă recomand să urmăriți în liniște măcar primul trailer, pentru că nu dezvăluie mai nimic din poveste și acțiune, nu vedeți decât o mică parte din epicul filmului.

Patty Jenkins reușește să creeze o lume mirifică pe insula amazoanelor, o iterație perfectă a imaginii pe care o ai despre paradis, nu ai mai vrea să părăsești acea locație, dar, din păcate, suntem obligați să o facem pentru că această stare de vis nu durează mult și suntem puși în fața lumii crude și reale, cea în care izbucnesc războaie pentru nimic din cauza visurilor superficiale de mărire ale unor indivizi fără pic de umanitate în ei.

Deși filmul este sumbru, prezentând un război inutil, nu înseamnă că nu avem și destule momente amuzante, cele mai multe generate de interacțiunea naivei și virgine Diana (mai ales la figurat) cu lumea exterioară, reacțiile ei vizavi de modul în care funcționează o lume pe care nu o cunoaște duc la nașterea unor scene ilare, de la vederea pentru prima oară în viața ei a unui bărbat gol până la uimirea generată de rolul pe care îl au femeile în lumea așa-zis modernă.

Dar în curând se face trecerea de la peisajele mirifice și poantele amuzante la cruzimea de neimaginat a războiului, în acel moment se schimbă registrul și filmul devine brusc sumbru, trist, deprimant, prezentând ororile unui război fără sens pe care Diana nu îl înțelege, de fapt, pe care nici oamenii normali nu îl înțeleg, să te lupți pentru o bucată de pământ să ce? Să ai mai mult loc în care să fii îngropat?

Devastată de imaginile de groază la care asistă, Diana nu mai poate sta deoparte și se aruncă în mijlocul luptei, momentul din trailer în care iese din tranșee îmbrăcată în costumul de Wonder woman este unul monumental, dublat de tema ei muzicală, pur și simplu mi-a electrizat toată ființa, chiar și acum când scriu, îmi trec fiori pe șira spinării gândindu-mă la acel moment de la care începe o acțiune fulminantă, plină de secvențe antrenante, ce e drept, se cam abuzează de slow-motion pentru a ne-o arăta pe Gal Gadot în plin efort dar și de niște CGI cam șubred în anumite locuri, dar trecând peste asta (sunt doar niște nemulțumiri superficiale), iată că se pot realiza scene de o maximă intensitate și fără monștri preistorici sau extratereștri modificați genetici, omul este suficient de crud și ingenios când vine vorba de fapte rele.

Din păcate, temerea mea cu privire la capacitățile actoricești ale actriței Gal Gadot se cam adeveresc, pe partea fizică nimic de reproșat, se achită cu brio de rol, arată foarte bine în costum, dar nu prea le nimerește cu partea principală, cea de interpretat, a încercat Patty Jenkins să îi dea cât mai puține vorbe de rostit, dar totuși, este personaj principal, a avut câteva scene în care trebuie să transmită emoții și să ne smulgă câte-o lacrimă dar nu prea i-au ieșit, puteau găsi altă actriță cu niscai talent pentru acest rol.

Tot greul filmului a căzut pe Chris Pine care se achită cu brio de sarcină, interpretând un Steve Trevor de excepție, având momente de-o sincronizare comică fără cusur și creând o relație cu Gal Gadot de o chimie desăvârșită.

De fapt, și restul distribuției reușește cu succes să ne facă să uităm că Gal Gadot nu este actriță la bază.

În afară de acele mici momente din timpul luptelor în care se vedea tranziția de la actriță sau dublură la un personaj generat de calculator și de actoria cam butucănoasă a lui Gal Gadot, un alt punct minus se învârte în jurul personajului negativ (bubă care apare în special la filmele cu supereroi), insuficient dezvoltat, aș fi vrut ceva memorabil, mai ales că filmul are și un așa-zis plot twist la care nu mă așteptam.

Per total însă am văzut un film neașteptat de bun, plin de culoare (spre deosebire de celelalte filme din universul cinematic DC), care, fiind izolat temporal, nu a trebuit să își facă griji cu privire la crearea unor legături cu alte filme și personaje, deci nu vă faceți griji, nu apare așa, din senin, vreun Batman sau Superman să ne întrebe de sănătate, un film care arată nemernicia și nimicnicia umană care, cu toate astea, merită o șansă, și iar o șansă, și tot așa, pentru că în tot acest morman de cruzime arde mocnită, dar în veci nestinsă, flacăra iubirii.

Ar mai fi multe de zis, dar deja m-am întins cam mult, în concluzie Wonder woman este un film tulburător, dur, amuzant când e cazul, plin de acțiune fulminantă, visceral pe alocuri, dramatic în mare parte, cu mesaje emoționante care te răvășesc, cu un vizual terifiant dar și cu multă speranță, bașca o coloană sonoră de excepție, bravo Patty Jenkins pentru un Wonder woman care m-a surprins într-un mod neașteptat de plăcut, nu mi-aș fi închipuit că după ieșirea de la film prima reacție ar fi să verific programul pentru a-l vedea din nou.

Nu știu dacă filmul face sau nu dreptate benzilor desenate, dar cert e că Wonder woman, opinie personală, este un film excelent, de aceea o să îi acord nota 9.