Wrath of man

Guy Ritchie este productiv în această perioadă, a dat drumul pe țeavă lui Wrath of man, un film ce-l are în rol principal pe chelbosul său preferat, Jason Statham, cu care are o relație de afaceri de lungă durată.

Cunoscut simplu, sub numele de H, Jason Statham (Mechanic: Resurrection, Spy) este un personaj misterios care se proptește în ușa unei societăți comerciale al cărei obiect de activitate este căratul de bani în mașini blindate. Cum pe acolo era nevoie de mână de lucru pentru că recent afacerea a suferit ceva pierderi omenești în urma unui jaf, H este angajat imediat, deși rezultatele evaluării sale nu sunt dintre cele mai strălucite, abia trecând de testele fizice și cele de poligon.

Dar noi, spectatorii, știm că Jason Statham nu joacă roluri de pămpălăi inapți, că doar nu-i stromtrooper în oastea lui Darth Vader, deci are el un motiv bine întemeiat să își ascundă momentan aptitudinile letale.

Nu trece mult timp și se face remarcat printre boșii companiei pentru că încalcă regulile, dar cu efecte benefice pentru punga monetară a angajatorului. Însă mașinile astea blindate atrag în permanență atenția celor care vor o îmbogățire rapidă, așa că meseria de șofer de blindată nu prea asigură prinderea bătrâneții.

Însă ce caută H în peisaj? Răzbunare.

Cam asta este Wrath of man, un film de răzbunare și, din nefericire, unul care nu m-a încântat mai deloc. Se vede și se simte că este făcut așa, pe repezeală, fără mare interes pentru un scenariu, era să scriu blindat, măcar competent, pentru că povestea este extrem de banală și nu se remarcă deloc în oceanul cu filme de acest gen.

Ce este drept, pornește destul de enigmatic, având în H un personaj despre care nu știi prea multe și pe care-l simți că ascunde ceva în el, dar se transformă rapid într-o amestecătură de scene din prezent cu multe flashback-uri inutile. La un moment dat mă aruncă în trecut pentru mult timp doar pentru a-mi confirma suspiciunile pe care le aveam cu privire la motivul prezenței lui H și scenariul se duce în direcția desconsiderării spectatorului, ținând neapărat să explice cu lux de amănunte tot ceea ce a dus la angajarea lui H la compania respectivă. Asta durează tot actul secund al filmului.

Și pe lângă toată această narațiune explicativă, Wrath of man m-a exasperat cu prezentarea aceleiași scene din trei unghiuri de vedere diferite, dar care nu au adus nimic nou, ba chiar au diluat însemnătatea evenimentului respectiv. Dar așa regizorul a reușit să lungească durata filmului la aproape 2 ore.

Partea de flashback ține atât de mult și este atât de banală și clișeică încât atunci când firul narativ a revenit în prezent am și uitat unde mă lăsase povestea înainte de călătoria în trecut.

Din punct de vedere al acțiunii, Wrath of man îl irosește pe Jason Statham, putea fi oricine altcineva în rol pentru că nu face nimic special, toată acțiunea se rezumă la schimburi de focuri violente, dar plictisitoare și fără a inova ceva. Și cam atât. Nu este nimic altceva de scris despre acțiune.

Nu mă așteptam să scriu așa ceva despre un film semnat de Guy Ritchie, că este plictisitor. Asta urăsc cel mai mult la o peliculă, poate să fie bună, poate să fie chiar și proastă, dar să nu fie plictisitoare și mediocră pentru că n-am inspirație să vin cu vorbe de duh când am parte de-o platitudine rapid uitabilă.

Pe bune, puteau să-l bage pe Pauly Shore în rol principal, cam tot același film ar fi ieșit pentru că Jason nu dă și el deloc cu karata, nu tu o schemă în care să-și fluture picioarele prin aer, nici măcar o perpeleală cu pumnii la vedere prin care să testeze rezistența danturii dușmanului, doar pac-pac-uri sângeroase, care se lasă cu șotroane desenate cu creieri, dar fără a fi ceva ieșit din comun.

Jason Statham nu-i rău în rol, dar nici nu are prea multe de făcut, doar să privească furios spre cameră și să pozeze într-un om a cărui atitudine îți lasă de înțeles că nu-i bine să-i spargi străchinile.

Măcar l-am revăzut pe Josh Hartnett (Pearl Harbor) într-un film mai cunoscut. Ah, și prin platou se preumblă și Scott „Băiatu` lu` tata‟ Eastwood (The outpost, Fury). Dar nici ei nu sparg vreun record în actorie.

Wrath of man nu-i un film rău, dar este fad, una din producțiile nereușite ale lui Guy Ritchie, departe de realizările lui din tinerețe pline de șarm. Chiar și The gentlemen din 2020 a fost un film bun comparativ cu cel de față.

N-are dialoguri cool, n-are personaje șarmante, n-are umorul ăla sec tipic britanic, dar măcar pot aprecia că este un film cinstit, nepătat de tot rahatul mediatic actual, nu împinge vreo agendă socială, nu nene, este despre un nervos care caută răzbunare și nimic altceva.

Este ca și cum ai merge la o întâlnire cu un partener nici foarte frumos, să te lauzi apoi ce mare cuceritor ești, dar nici pocit, să-ți plângi apoi de milă. Practic, dacă voi fi întrebat peste câteva luni despre film, răspunsul meu va fi:

Mă așteptam la un film fistichiu, cu personaje pestrițe sau măcar o poveste deosebită, în dulcele stil al lui Guy Ritchie, dar Wrath of man s-a dovedit a fi, pentru mine, un film de-o simplitate exagerată, lipsit de imprevizibilitate, cu o acțiune brutală, dar neimpresionantă, cu un Jason Statham nefolosit la potențialul său maxim, astfel încât n-am altă variantă decât să-i cumpăr vreo 6 burrito.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Shoot `em up

Înainte de John Wick și toate copiile ieftine, a fost Shoot `em up, un film …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *